Eminescu la reşapat în Adevărul Literar

bani-rapizi2
(c) GMP pt. Poşta Română

M-am cam întins la vorbă cînd i-am răspuns lui Dan Boicea la ancheta Salvaţi-l pe Eminescu sau lăsaţi-l să doarmă! din Adevărul Literar & Artistic de azi (supliment coordonat de Cezar Paul- Bădescu, da, cel cu scandalul Eminescu din Dilema de acum 10 ani). Răspund la întrebări oameni care mănîncă Eminescu pe pîine: Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu şi Iulian Costache… Precum şi unul care papă doar ceva firimituri, adică mandea, care s-a pronunţat asupra stării brand-ului Eminescu. Adică trei profi de la Litere şi un asistent răspopit de la Limbi Străine (care mai nimerea, cînd îi chiuleau studenţii din Quinet, la cenaclul lui Cărtărescu sau la book-clubul lui Costache) …

UPDATE: Dan Boicea mă trage de mînecă apropo de articolul său mai amplu şi mai “digestiv” din Adevărul “mare” – Eminescu, între statuie şi demitizare – în care e redată pe larg isprava cu “produsele Eminescu” de acum 3 ani, alături de alte celebre fluierături în biserica “de partid şi de stat”.

Răspunsurile mele integrale la anchetă – în exclusivitate aici:

Care sunt capitolele la care suferă imaginea lui Eminescu?
Cînd vine vorba de imaginea lui Eminescu, mă gîndesc (şi nu sînt singurul) la grafica Ligiei Macovei. Desenele acelea tremurate ne-au marcat anii de şcoală: un soi de suprarealism siropos, întruchipînd invariabil un bărbat răvăşit, de o frumuseţe tenebroasă (Poetul), îmbibat

Read more

Goliciunea puşcă şi nuditatea armă

versiunea integrală a articolului meu din cel mai recent Playboy, apărut la rubrica Advertising Guru

christy-turlington-peta4

2b2c1c86e4d7954f0608ca81c1c530e21

Ultimul an, cu o vreme mai călduroasă ca de obicei, i-a împins pe cetăţeni parcă mai mult ca oricînd să protesteze în pielea goală; să se dezbrace în spaţiul public pentru cauze nobile. În episodul trecut, nenea Guru a încercat o hit-paradă pe 2008 a celor mai iluştri militanţi “la naturelul gol”: tinerii liberali de la sectorul 5 (întîi fetele, apoi băieţii), englezoaicele apărătoare ale urşilor bruni şi, ca o încununare, Mihaela Rădulescu, inamica fumatului.
Între timp, a mai ţîşnit din tribune un streaker (poate primul din România!), la unul dintre derbiurile bucureştene. Evident, “în semn de protest”, a venit explicaţia simpaticului sprinter fără echipament, pe cînd părăsea stadionul sub escortă.
A venit timpul să cercetăm împreună de cînd şi de unde vine moda aceasta a luptei prin… auto-expunere. Nuditatea protestatarilor – ce semnifică dincolo de “epiderma” faptului divers: naturaleţe originară sau provocare socială? Declaraţie de nonviolenţă sau agresiune asupra moravurilor? Şi, dacă tot venim dinspre domeniul marii publicităţi, ar merita să ne întrebăm dacă nudul contestatar îşi propune să fie seducător asemeni nudului din comunicarea comercială.

Read more

Post festum 2008-2009: LiterNet, IQads, Direcţia 5

Ca şi în alţi ani, am atîrnat şi eu un glob în grupajul Crăciun LiterNet, organizat de nepreţuitul Răzvan Penescu. De data asta am reflectat asupra sărbătorilor pornind de la un concus de împrejurări… şi un concurs de bloggeri. Special featuring: Nicu Panaitescu (Premiul I la Concursul UPC). Înainte de plecarea în vacanţă (din care … Read more

Noua generaţie de receptori de reclame

Lui fi-miu (8 ani) îi place reclama de la M&M’s de pe fundul taxiurilor: bomboana galbenă spune “Cred că am rău de maşină”, la care bomboana roşie răspunde “să nu dai aluna pe mine”, amîndouă cu mutriţe foarte comice. Conţinutul de alune al bomboanelor M&M’s e evocat printr-o glumă uşor greţoasă, pe gustul puştilor: dacă … Read more

Despre campania guvernului de mobilizare la vot

… mi-am spus părerea în Men Report, la solicitarea lui Dorelian Bellu, care îşi numeşte sugestiv articolul Vezi că au nevoie de încă un fraier la vot şi nu omite să linkuiască spotul TV aflat în discuţie.

Răspunsul meu integral – în exclusivitate aici (no hyphenation):

Spoturile radio si TV cu pricina sunt facute clar cu ochii pe descrierea targetului: tineri si foarte tineri, educati, urbani. De ce nu si un spot cu tarani intorsi de la camp, in timp ce dau de mancare animalelor?! Sau macar unul pentru orasele unde nu exista mall si doamenele duminica nu merg la shopping, ci la biserica…
Pe de o parte, e adevarat: in localitatile mai mici, absenteismul e mai scazut. Dar nu ne putem impiedica sa identificam targetul reprezentat de spot ca la manual cu electoratul vizat de partidul la guvernare… Totul e in limita legii si “honni soit qui mal y pense”…
Ne aflam in continuarea unei traditii: in 2000, cand Vadim intra in finala si PRM obtinea maximum in parlament, ni se spunea sa alegem solutia rationala…

Read more

Le zic în Dilema Veche despre publicitate şi consum

Am pus titlul articolului la ora trei (aproape patru) noaptea, cînd am terminat de scris: “Întîi să vînd ceva, pe urmă-mi fac reclamă”. Mda, se putea mai bine… dar şi mai rău, date împrejurările. Adina Popescu, coordonatoarea numărului, şi Ruxandra Tudor, SGR, au fost întruchipări ale răbdării şi (respectiv) clarităţii. Omagii.

Despre cappuccino-ul praf şi alte mixuri “grele”

… am scris în ultimul B-24-FUN. Reiau aici integral:

“Cu câţi de n se scrie cappuccino?”

Da, se vând prafuri în localurile cu fumuri!

Există o strategie a marilor producători de a-i face pe consumatorii foarte tineri să se deprindă cu cafeaua, încă dinainte să ajungă s-o bea de plăcere sau de nărav, ca adulţii. E deja o modă: moda pliculeţelor colorate şi a prăfuleţelor aromate, care trebuie doar amestecate cu apă caldă şi… gata băuturica aceea plină de sex-appeal şi simpatie (başca un gust de lăptişor dulce regresiv care îi alină pe micii consumerişti neînţărcaţi).

Strategia spune clar (altfel nu şi-ar copia-o multinaţionalele una de la alta peste umăr): le amesteci guguştiucilor puţin nes cu lapte praf, ciocolată şi niscai E-uri aromate, le deşerţi în pliculeţe sclipicioase şi le serveşti cu multă reclamă bălţată pe posturile muzicale.

Asta e socoteala de acasă. Cea din târg e însă aşa:

Read more

Radio România se prinde greu… dar se străduie

Am vrut să dau titlul ăsta ultimului ArgueAds, dar Ana Militaru, partenera mea în această serie de dezbateri de pe IQads, m-a descurajat: oamenii de la SRR nu au (încă) ((destul)) umor… Şi în niciun caz autoironie. Nu au seninătatea celor de la Avis, cînd cu faimoasa campanie şaizecistă, în care admiteau că sînt nr. 2, tocmai ca punct de pornire a promisiunii că “se străduie mai mult”. De fapt, Radio România este pe un loc mult mai slăbuţ în ierarhia audienţei, ceea ce nu ajută deloc la dezinhibarea instituţională. Dimpotrivă. Glumiţele SRR-iste din ultima campanie de panotaj mi se par răutăcioase, profund mizantropice şi ameţitor de arogante. Aşa cum cerşetorii îşi etalează rănile ca să ne înduioşeze, SRR-ul îşi etalează frustrarea cronicizată, ca să ne facă pasămite să rîdem superior şi complice de o “terţă parte”, alcătuită din inculţi, manelişti şi superficiali.

Am lăudat un singur claim, cel de pe panoul negru (Radio România se prinde greu. Doar de către unii…), căruia i-am schiţat un început de analiză, lăsat apoi în suspensie, din motive de alerteţe a dialogului.

Read more