Uncategorized 04 September 2023, No Comments

Pe 15 septembrie, trupa Blazzaj atacă Bucureștiul, pentru a lansa noul lor album (dublu vinil) cu un concert în Control!

De ce timișorenii de la Blazzaj merită toată atenția?

  • Mai întâi, pentru trecutul glorios

În toiul anilor 90, Blazzaj apare din creuzetul mereu frământat al muzicilor alternative din Timișoara, cu toată creativitatea și pofta de experiment tipică mediului artistic de pe Bega. Pentru cine încă nu știe, numele Blazzaj este palindromul expresiei jazz alb, o etichetă care evidențiază autoironic reverența cats-ilor timișoreni față de marele jazz afro-american. (Există și o conotație de blazare, care se justifică mai ales în stilul cântului vocal.)

Blazzaj dă tonul trendului nouăzecist de acid jazz românesc care a adus în prima linie o nouă generație de muzicieni solizi, pe atunci în curs de afirmare. Astfel, Blazzaj a beneficiat de contribuția seminală a saxofonistului Edi Neuman și a basistului Florin Barbu. Formulele ulterioare au continuat căutările stilistice și s-au pregătit…

  • Mai apoi, pentru Întoarcerea Omului-Furnicar

Am avut ocazia să ascult iarna trecută Blazzaj în Quantic și am avut o seară perfectă.

Combinația funky dintre fusion-jazzul asigurat de cvintetul instrumental și rap/hip-hopul cu accente de Sprechengesang al frontmanului Tavi Horvath mi-a mers la suflet.

Acea seară cu Blazzaj mi-a potolit deopotrivă plăcerea de meloman și atenția mea față de lyrics.

Ca textier implicat în social, mi-a făcut o enormă plăcere să aud că noul Blazzaj abordează critic tematici care ard actualitatea, precum consumerismul, abuzurile corporatiste și demența imobiliară.

Omul Furnicar (în sensul de om-tapir, dar și de haotic mușuroi uman) este una dintre multele trăsnăi din versurile lui Horvath, baroce și bizare, care vor merge la suflet fanilor lui Zappa.

Majoritatea cântecelor din setlist se regăsesc pe cele patru fețe ale albumului Întoarcerea Omului Furnicar (dublu vinil, Trei Bețivi, 2023).

Vineri, 15 septembrie, voi fi în Control să iau autografele „Soldaților de funk” pe copertă.

Ne vedem în sală!

rockologie 30 August 2022, Comments Off

Fragmente din studiul „Unde-s pistoalele? Escapism și negociere în folk-rockul haiducesc dinainte de 1989”, apărut în AA.VV., Cultura de masă în „Epoca de Aur”, PostModernism Museum Publishing House, București, 2019

foto: arhiva Andrei Partoș / andreipartos.ro

Textele, libretele și tematica muzicii folk-rock erau principalele ținte ale cenzurii exercitate de forurile cultural-ideologice. Este cvasi-unanim știut faptul că textele trebuia să se conformeze unei anumite linii doctrinare, să nu promoveze idei periculoase pentru regim, să nu incite la revoltă etc.

Din capul locului merită spus că vigilența cenzorilor nu a fost constantă în cele trei decenii jumătate vizați de studiul de față. De exemplu, la mijlocul anilor ’60, exigența maximă viza exprimarea în limba română, ceea ce îi permitea ingeniosului Dorin Liviu Zaharia să prezinte la aprobat celebrele lyrics-uri aproximate fonetic ale unor

rockologie 28 August 2022, 4,289 Comments

Capitol din studiul „Unde-s pistoalele? Escapism și negociere în folk-rockul haiducesc dinainte de 1989”, apărut în AA.VV., Cultura de masă în „Epoca de Aur”, PostModernism Museum Publishing House, București, 2019

Mai întâi – o contextualizare. Anii ’60 sunt în România, ca și pe plan mondial, deceniul apariției formațiilor vocal-instrumentale (FVI), fasonate după modelul britanic (The Shadows[1], The Beatles etc.) care, în acea vreme, tocmai cucerea lumea (și care iradia

Cântecul „Mai bine viu decît mort” (albumul Vaca, A&A, 2003) este una dintre ultimele compoziții ale lui Iordache pentru Sarmalele Reci (eu sper să fie și altele pe viitor, de aceea nu am zis ultima-ultima).

Este un „punkuleț” melodic, căruia Zoltán și Emil i-au făcut o orchestrație mai complexă, ceea ce îl apropie de un fusion mai pop-rock-așa… Important este că Zoltán a avut ocazia să-și pună în valoare vocea „frumoasă”, dar și să „muște” vehement pe alocuri. Intrat pe mîna maestrului Victor Panfilov, cîntecul a primit o

rockologie 23 January 2020, 3,882 Comments


Hei-hei-hei (titlu oficial: Drumul) este un cântec al Sfincșilor pe care-l auzeam des în anii 1979-80 pe Programul 3 al Radiodifuziunii (singurul post în FM de atunci, destinat tineretului). I-am ținut minte refrenul, care mi s-a părut unul dintre cele mai catchy texte din zona de hedonism și umanism:

Hei-hei-hei, prieteni ai mei,
să cântăm, să dansăm cu toții-ntr-o seară!
Hei-hei-hei, bărbați și femei,
să petrecem ca și cum ar fi ultima oară!

Nu mai știu strofele, îmi amintesc doar un distih care mă distra f. mult atunci:

Și dacă-ți iese-n cale vreodată un marțian
și te întreabă despre omenire…

Urma ceva de genul: spune-i (marțianului) că noi suntem o specie care iubește viața, trăiește pentru a iubi… tot ceva pe „carpe diem”, așa…

Când am compus textul la Șpriț de vară pentru Sarmalele Reci, am avut ca inspirație

rockologie 22 January 2020, 5,653 Comments


Ce nu am apucat să discutăm cu Dan Andrei Aldea.

DAA a suferit în 1979 interzicerea discului „Zece arici înamorați” (din cauza scherzo-ului de față B, „Noi nu ne temem”, al cărui umor „șopârlistic” prefigura optzecismul) și, drept consecință, retragerea întregului tiraj de pe piață la câteva zile de la lansare. În primă instanță, cântecul trece de vigilența comisiei, care se obișnuise să verifice mai cu seamă textul. Versurile îi aparțineau lui Marin

muzica: Emil Viciu

text: Florin Dumitrescu


Nimeni, nimica, nicicînd, niciodată,
nu crede să poată,
nu poate să creadă
că viața lui Cristi a fost salvată
de catre MTV…

Nimeni, nimic, niciodată, niciunde,
nu spune că poate,
nu poate răspunde
dac-a fost sau dacă nu o minune
ca la MTV…

Cît pe ce să-și taie venele,

articol publicat în IQads, 14 ianuarie 2015
În publicitatea românească, Mihai Eminescu este unul dintre cei mai prezenți autori: fie prin citate, fie prin parodii, fie prin evocări ale figurii poetice. Ca toate valorile patrimoniului național, Eminescu are putere de influență și înrâurire asupra conștiințelor. Ce să mai! Chiar și atunci când e pastișat, ironizat, ridiculizat etc., Eminescu vinde.
Însă Eminescu este mai special printre giganții culturii. Pe Einstein nimeni nu se sfiește să-l caricaturizeze în reclame, cu părul său vâlvoi și ochii larg deschiși a inspirație; la fel, pe Newton, în momentul în care-i pică măru-n creștet sau pe Leonardo pensulând la Gioconda etc. Cu Eminescu treaba stă mai complicat: el este figura sacrosanctă a culturii românești, totemizat și tabuizat în peste un secol de propagandă națională. Publicitatea, aflată la mijloc între cultura populară (din care se inspiră cu larghețe) și cultura oficială (pe care o respectă cu prudență), s-a văzut nevoită să oscileze, în cazul lui Eminescu, între cele două perspective, de multe ori contradictorii.
În anii ‘90 și primii ani ai noului mileniu, au predominat citatele, de cele mai multe ori parodice, din opera poetică a lui Eminescu, și anume versurile cele mai cunoscute, intrate în folclor:
„Toate-s noi şi NEI sînt toate”

Un prieten foarte ocupat și cam uituc mi-a luat un interviu pentru o publicație sau un site, nu mi-a fost clar… I-am răspuns încă de astă vară, dar el a uitat să-l publice. Atunci îl pun la mine pe blog, că tot m-am străduit să scriu chestii deștepte. E cu Centenar, sarmale, religiozitate populară… deci e de sezon.

(Nu-i dau numele prietenului, doar îi urez să își rezolve importantele probleme în curs.)

Așadar:

- Acum doar câțiva ani trăiam într-o lume în care vorbea cineva și toți ceilalți ascultau. Acum vorbim toți și pare că nu mai ascultă nimeni. Ce e mass media în ziua de azi?

FD: Cu toată multitudinea de canale și suporturi, există anumite fluxuri comercial-mediatice dominante, care tind să ne livreze un mesaj uniform și să ne inducă teme și opinii controlate în mod hegemonic. Mulți dintre marii trendsetteri, dacă nu sunt pundiți pe față, acționează ca niște postaci ai marilor interese globale. Încerc să nu cad în conspiraționism. Doar îi îndemn pe media-cetățeni la atenție și circumspecție. Chiar și marile teme vectoriale, cum au fost la noi în anii ”90 „anticomunismul”, „schimbarea mentalităților” sau cum e azi „anticorupția”, se cer permanent chestionate. Altminteri devin niște lozinci calpe, niște

Uncategorized 15 January 2014, 3,622 Comments

De 15 ianuarie anul ăsta, am vrut să scriu despre ceea ce mi s-a părut știrea eminesciană cea mai relevantă din anul care tocmai s-a încheiat: descoperirea din ziarul Ring că Eminescu ar fi avut o valiză Louis Vuitton! Carevasăzică iată trendsetterul, iată luxosul, iată-l pe mondenul Eminescu, – a fost opinia predominantă. Mă limitez să repet ce am glosat în acele zile: mi-ar fi plăcut ca brandul Vuitton să se recomande ca alegerea comercială a marelui Eminescu; nu ca – dimpotrivă – figura culturală nr. 1 a României să primească legitimitate de la un brand de galanterie.

De ce? Ce spune asta despre noi? Ne putem gîndi împreună…