textier.ro

versiunea integrală a articolului meu din cel mai recent Playboy, apărut la rubrica Advertising Guru

Ultimul an, cu o vreme mai călduroasă ca de obicei, i-a împins pe cetăţeni parcă mai mult ca oricînd să protesteze în pielea goală; să se dezbrace în spaţiul public pentru cauze nobile. În episodul trecut, nenea Guru a încercat o hit-paradă pe 2008 a celor mai iluştri militanţi “la naturelul gol”: tinerii liberali de la sectorul 5 (întîi fetele, apoi băieţii), englezoaicele apărătoare ale urşilor bruni şi, ca o încununare, Mihaela Rădulescu, inamica fumatului.
Între timp, a mai ţîşnit din tribune un streaker (poate primul din România!), la unul dintre derbiurile bucureştene. Evident, “în semn de protest”, a venit explicaţia simpaticului sprinter fără echipament, pe cînd părăsea stadionul sub escortă.
A venit timpul să cercetăm împreună de cînd şi de unde vine moda aceasta a luptei prin… auto-expunere. Nuditatea protestatarilor – ce semnifică dincolo de “epiderma” faptului divers: naturaleţe originară sau provocare socială? Declaraţie de nonviolenţă sau agresiune asupra moravurilor? Şi, dacă tot venim dinspre domeniul marii publicităţi, ar merita să ne întrebăm dacă nudul contestatar îşi propune să fie seducător asemeni nudului din comunicarea comercială.

Luptătorii întru suflet au combătut şi cu trupul

Se pare că Occidentul a fost tulburat de primele marşuri nudiste încă de acum un secol, cînd sectele de pocăiţi ruşi din Canada (duhobori, în rusă luptători ai spiritului, ai duhului) au ales să manifesteze în favoarea autonomiei colectivităţii lor în cadrul statului. Jalbele pe care le proţăpiseră înaintaşii lor înaintea ţarilor şi guvernatorilor le vînturau şi acum, cu înfrigurare, peste veac şi peste Behring. Deprinşi să se împotrivească stăpînirii şi să-şi declare polemic opţiunea pentru libertate şi simplitate paleocreştină, duhoborii voiau să transmită respingerea valorilor materiale. Gestul lor, de a mărşălui goi distanţe întregi era de o stridenţă insolită pentru acele vremuri. Dar duhoborii au frapat mai ales prin tenacitate: aceea de a face faţă cu nonviolenţă represiunii autorităţilor; precum şi aceea de a înfrunta fără nimic pe ei iarna Nordului…

De la indienii pieile-goale la yankeii pacifişti

Cînd, ceva mai la tropice şi ceva mai tîrziu (cu două-trei decenii), Mahathma Ghandi i-a chemat indieni la lupta de eliberare, cvasi-nuditatea sa ar fi putut să apară, dimpotrivă, ca o revendicare a confortului. N-am greşi să ne gîndim la Mahatma Ghandi, părintele mişcărilor nonviolente şi nonrezistente, ca la unul dintre cei mai iluştri protestatari despuiaţi… mai bine zis sumar îmbrăcaţi. Imaginile liderului indian aşezat în colb în sitting dharna, cu două petice abia petrecîndu-i şalele osoase, privind cu calm şi simplitate către un orizont politic pe atunci incert, transmit o mare forţă spirituală. Cu capul mare şi trupul firav, exersat în repetate greve ale foamei, Ghandi arăta oricum altcumva decît sexy. Opţiunea sa pentru vestmîntul sumar al hinduşilor a avut altă valoare: cea a unei declaraţii ideologice şi a unei chemări la luptă.
Ghandi nu a militat complet gol. Goliciunea totală l-ar fi trimis poate în ridicol, în contextul începutului de secol XX.
Cînd s-au revendicat de la tactica lui Ghandi de a “lupta paşnic”, cu garda jos, hippioţii americani din anii ’60 au mers de multe ori pînă la capăt, dîndu-şi jos şi hainele. Deosebirea dintre lupta milioanelor de hinduşi şi rebeliunea unei generaţii înstărite ne apare astăzi netă: unii n-aveau ce pune pe ei, alţii aveau prea multe! Din nou nuditatea exprima respingerea valorilor materialiste, burgheze, conformiste. Moda nudităţii din mişcarea flower power consona şi cu ideologia naturistă şi libertară. Cînd însă nudul se înfăşura în drapelul cu dungi şi stele, gestul balansa în provocare… Şi era considerat sacrilegiu!
Pentru că – da: goliciunea hippy nu se ferea să fie sexy. Dimpotrivă, totul era integrat – naturismul cu amorul liber, pacifismul cu hedonismul, căutarea fericirii cu experimentarea de stimulente artificiale…

Goi în Cizmă

Trecem în anii 70 şi traversăm Atlanticul. În Italia, micul dar foarte activul Partid Radical (care avea cu timpul să intre în parlament şi să dobîndească reprezentare la nivel european) avea multe lupte de purtat în sfera liberalizării societăţii şi a drepturilor civile: tratamentul egal al femeilor în societate, legalizarea divorţului, a avortului, abolirea pedepsei capitale… Revendicările lor, cu caracter progresist, necesitau manifestări flagrante, la limita scandalului (depăşind-o chiar uneori), care să atragă atenţia şi să facă vîlvă. Lideri ai partidului, precum Marco Pannella şi Emma Bonino, sînt cunoscuţi pentru metodele radicale de protest şi de sensibilizare a opiniei publice: greva foamei, sit-in, înlănţuiri voluntare de edificii şi obiective publice, nu rareori însoţite cu expunerea propriei nudităţi. Scandalos, cu atît mai mult cînd faci aşa ceva la doi paşi de sediul paplităţii…
Nuditatea ca armă politică era pe atunci lipsită de forţa de napalm a lubricităţii. Upgradarea cu pricina va avea loc în anii ’80, cînd în Partidul Radical intră Ilona Staller, porno-starleta cunosută sub porecla Cicciolina (Grăsunica). Cunoscută prin atitudinea sa publică libertară, chiar libertină, cea care înfiinţase un partid al actriţelor porno avea să intre în parlament pe listele radicalilor. Achiziţia se dovedeşte greu de stăpînit: Cicciolina militează nu doar împotriva violenţei în familie şi a centralelor nucleare, ci şi în favoarea amorului liber, a permiterii drogurilor, a înlăturării frînelor şi cenzurilor de orice fel… Prea radicală pentru radicali, Illona a introdus topless-ul în Parlament şi sex-appealul în politică. La capătul celălalt al eşichierului, Alessandra Mussolini, nepoata Ducelui, s-a îngrijit să despartă activitatea politică de aceea de artistă… exotică. Dar cine poate nega faptul că, în doze bine controlate, renumele artistic poate lubrifica acceptarea electoratului?

Să spunem “nud” exploatării

Ultimele decenii au venit cu un adevărat carnaval al exprimării libertariene de toate felurile. Ecologişti, alermondialişti, luptători pentru drepturile omului şi pentru demnitatea animalelor – care mai de care se exprimă prin exhibare. Pentru unii este o trăsnaie, bună să mai epateze burghezul şi să atragă atenţia. Pentru alţii nuditatea e un manifest doctrinar, o trimitere pe cît de simplă pe atît de încărcată atavic, către idealul utopic al recuperării stării iniţiale: aceea în care toţi sîntem egali, fără panaşuri în plus, fără nimic de ascuns. După falimentul stîngismelor, idealiştii cauzelor umanitare i-au descheiat toţi nasturii lui Mao şi l-au redescoperit pe Adam.
În tot acest tablou plin de nuduri, s-au înteţit şi cazurile de strip sexy, în scop de ademenire, după metoda preluată din publicitatea comercială. Sportive şi sportivi pozează goi ca să adune fonduri umanitare. Actriţe şi modele îşi pun corpul în slujba cauzei animalelor. Iar cînd cele mai bine îmbrăcate femei din lume militează împotriva hainelor de blană, nici nu-ţi dai seama dacă ai ieşit sau nu din domeniul modei şi al reclamelor la ţoale.
Activistele PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) au dat un sens nou protestului prin nuditate: sîntem goale şi vulnerabile asemeni animalelor. Şi sîntem şi frumoase: sîntem adorabile ca animalele pe care vreţi să le jupuiţi. Dar, ca femei, sîntem frumoase şi sexy aşa, golaşe, fără blana altor jivine deasupra.
Întîmplare sau nu? În cel mai celebru afiş PETA, modelul Christy Turlington ne spune că “mai bine ar umbla goală decît să se îmbrace cu blănuri” în aceeaşi poziţie şi cu aceeaşi atitudine ca a Mihaelei Rădulescu, după 15 ani, în panourile anti-fumat. Ce-i drept, fără chiloţi roşii…