blogul lui Florin Dumitrescu
articol apărut în Dilema Veche din 04-09-08
Un poet. Un profet. Un profit. În anii ’90, Mircea Dinescu n-a contenit să propovăduiască neaoşismul şi tradiţionalismul, ca fasoane simple şi la îndemînă de a propune (şi a propăşi) comercial România – cu toate derivatele ei: produse şi branduri, de la cele alimentare la cele turistice; de la bragă şi caş afumat, pînă la mocăniţă şi vulcani noroioşi.
Articolul din Adevărul de ieri are un titlu catchy (Spune ce cărţi citeşti, ca să ştim câţi bani poţi face din publicitate!), dar eu am răspuns la întrebările lui Pierre gîndindu-mă strict la profitul spiritual. Noroc că au mai răspuns şi alţii mai aplicaţi: foştii mei colegi George Nicolae (Bridge), Albert Nica (Ogilvy) şi Octav Gheorghe (Gavrilă), despre care ştiu că sînt nişte cititori redutabili; precum şi cele două vîrfuri (opuse) ale advertisingului românesc: Bogdan Naumovici (23) şi Şerban Alexandrescu (Headvertising). Pe ultimul chiar îl exemplific ca devorator de cărţi.
Versiunea integrală a răspunsurilor mele, în exclusivitate aici:
Şerban Alexandrescu de la Headvertising îşi face timp să scrie pt. Hotnews un excelent articol-sinteză-lecţie despre începuturile endorsement-ului sportiv (legate de celebra familie de pantofari germani ramificată în Adidas şi Puma): Cine a omorat amatorismul olimpic? Apropo de fraţii ajunşi în… competitiţie (în ambele sensuri), Şerban încheie cu o mică dezvăluire în privinţa gestului de … Read more
O culme în istoria campaniilor Tuborg în România (deja 11 ani…): i-am dedicat o analiză pe IQads. Sneak peak din articol: Sloganul “Tu si Tuborg” din incheiere il induce pe “Filip si Fuborg” si, laolalta cu el, ideea ca oricare X dintre noi isi poate avea Xuborg-ul lui. Evident, a nu se incerca asta cu … Read more
Vorba spusă la necaz de către Alina Mungiu devine, în viziunea Emei Prisca (director de creaţie la Graffiti) un super-USP, în ipoteza promovării neconvenţionale a României. “Sîntem o ţară de ţărani”, spune azi creativa, la fel cum spunea creatoarea, acum cîţiva ani… cu intonaţie diferită. Că ruralitatea noastră e un avantaj competitiv – este ceea … Read more
În ultimul ArgueAds (de pe IQads) mă lupt cu Ana Militaru, să apăr ultima reclamă Dero, pentru pungile de detergenţi cu gablonţuri în ele. Hai, un sample din partea mea: Ce credeai? Ca, dupa ce i-a ridiculizat Zaraza pe cautatorii de bijuterii in parizer, vor inceta astfel de practici?! Deunazi i-am cumparat lui fi-meu o … Read more
Abia întors dintr-o scurtă vacanţă, m-a şi pălit noua reclamă Dero Surf cu zodii.
De ce au fost folosiţi (exploataţi?) copiii în ea? Care e justificarea (cu excepţia înduioşării target-ului gospodinăresc)?
Numai ce-au trecut alegerile locale. E încă viu în memoria publicului scandalul exploatării copiilor în scopuri propagandistice.
Campanie italienească de solidarizare cu cetăţenii români amprentaţi. Pt. cine nu ştie, Maroni e ministrul lor de Interne; iar “maggior sicurezza” (mai multă securitate socială) a fost una dintre promisiunile-slogan cu care a cîştigat Dreapta la ei. În context, se poate traduce: “Pentru mai multă siguranţă, oferă-i un deget lui Maroni”. Am încercat cîteva claim-uri … Read more
articol apărut în Playboy la rubrica Advertising Guru
Consumatorul român a mai învăţat o lecţie. Dacă vrei să îţi schimbi televizorul, aşteaptă un campionat mondial sau european. Măcar o olimpiada, ceva!… Atunci e momentul promoţiilor de neratat! E momentul în care se prabuşesc realmente preţurile! E momentul în care plasmele, sistemele video sau megaecranele aflate în ofertă – nici nu mai apucă să zăbovească-n depozit! Oamenii de marketing şi de strategie au o justificare, care de multe ori e copiată apoi ca atare în textul reclamelor: cică toata lumea e înnebunită să vadă meciurile mai bine, să traiască emoţiile competiţiei mai pe viu, mai aproape de senzaţia tribunei – avantaje pe care le asigură tot mai noile generaţii de televizoare, cu mereu mai noile lor tehnologii…
din Dilema Veche de săpt. asta
Sînt fericiţi ca-n reclame – aşa se spune despre anumiţi oameni, de obicei cupluri tinere sau familii “standard”, cu copii frumoşi şi căţei blănoşi, atunci cînd pare să le meargă tuturor incredibil de bine. Or fi sau nu fericiţi în realitate – e greu de spus cu certitudine. Ceva eronat e însă sigur în adagiul despre “fericirea ca-n reclame”: anume ideea că publicitatea ar fi un spaţiu exclusiv al fericirii, un fel de rai consumerist promis celor care s-ar conforma îndemnului de cumpărare. Zîmbetele cu glanţ şi sprinteneala de musical a personajelor din spoturi nu îi mai păcăleşte de mult pe creduli (în caz că ar fi făcut-o vreodată)… Reclamele contemporane promit satisfacţie, mulţumire, rezolvări fel de fel, dar nu de tip maximalist.