Iniţial aveam de gînd să evit subiectul expoziţiei româneşti de la New York (Freedom for Lazy People). Am lăsat un comment la o postare a lui Ianuş, fiind mişcat de felul cum Poetul Resentimentului, despre care ştiu că nu are motive să iubească ICR-ul, a găsit de cuviinţă să denunţe manipulările taberei pro Buzura.
Despre întregul caz am convingerea că, dincolo de intriga politică, porneşte de la o chestiune de receptare a artei. Am zis că “partea acuzată” nu are nevoie de încă un avocat, ci mai degrabă de
O porţie de carbonara pentru fratele Bălcescu!
Unii bucătari români ar trebui amprentaţi şi expulzaţi la Roma
Acum două sute de ani, în Italia activa o mişcare secretă numită Carboneria, căreia i se datorează două împliniri istorice: unificarea Italiei şi inventarea spaghetelor alla carbonara. Dacă prima a fost un ideal revoluţionar şi înfăptuirea ei a luat decenii; a doua fost o întâmplare fericită, ivită din vicisitudinile vieţii clandestine de carbonar, constrâns să gătească feluri frugale, cu ingrediente sărace… Iar o reţetă de spaghete doar cu ouă, şunculiţă şi caşvcaval de oaie – este ceva revoluţionar!
Copii folosiţi (abuziv?) în reclame: Dero Surf
Abia întors dintr-o scurtă vacanţă, m-a şi pălit noua reclamă Dero Surf cu zodii.
De ce au fost folosiţi (exploataţi?) copiii în ea? Care e justificarea (cu excepţia înduioşării target-ului gospodinăresc)?
Numai ce-au trecut alegerile locale. E încă viu în memoria publicului scandalul exploatării copiilor în scopuri propagandistice.
O mînă întinsă rom(ân)ilor. Şi un deget fasciştilor
Campanie italienească de solidarizare cu cetăţenii români amprentaţi. Pt. cine nu ştie, Maroni e ministrul lor de Interne; iar “maggior sicurezza” (mai multă securitate socială) a fost una dintre promisiunile-slogan cu care a cîştigat Dreapta la ei. În context, se poate traduce: “Pentru mai multă siguranţă, oferă-i un deget lui Maroni”. Am încercat cîteva claim-uri … Read more
Un Euro cu E-uri
articol apărut în Playboy la rubrica Advertising Guru
Consumatorul român a mai învăţat o lecţie. Dacă vrei să îţi schimbi televizorul, aşteaptă un campionat mondial sau european. Măcar o olimpiada, ceva!… Atunci e momentul promoţiilor de neratat! E momentul în care se prabuşesc realmente preţurile! E momentul în care plasmele, sistemele video sau megaecranele aflate în ofertă – nici nu mai apucă să zăbovească-n depozit! Oamenii de marketing şi de strategie au o justificare, care de multe ori e copiată apoi ca atare în textul reclamelor: cică toata lumea e înnebunită să vadă meciurile mai bine, să traiască emoţiile competiţiei mai pe viu, mai aproape de senzaţia tribunei – avantaje pe care le asigură tot mai noile generaţii de televizoare, cu mereu mai noile lor tehnologii…
Să facem Caravana pentru Anca Parghel
Am descoperit-o pe Anca Parghel în anii ’80, pe vremea concertelor Perpetuum Jazz de la Sala Radio. Erau concerte “asortate”, cu mai multe recitaluri (în formule de combo sau solo). În fiecare seară era şi cîte o cireaşă pe tort: cîte un artist problematic, neconvenţional şi, în condiţiile acelea de îngheţ cultural, chiar contestatar.
Aşa erau Harry Tavitian (care ne sălta din scaune ca un adevărat rockstar), Alexandru Andrieş (care nu cînta tocmai jazz, dar care, în acel context jazzistic, izbutea să fenteze cenzura) şi – cine alta decît – Anca Parghel. Pe atunci Anca era tînără şi voia să confirme.
Fericirea e un trabuc… şi are chipul tău
din Dilema Veche de săpt. asta
Sînt fericiţi ca-n reclame – aşa se spune despre anumiţi oameni, de obicei cupluri tinere sau familii “standard”, cu copii frumoşi şi căţei blănoşi, atunci cînd pare să le meargă tuturor incredibil de bine. Or fi sau nu fericiţi în realitate – e greu de spus cu certitudine. Ceva eronat e însă sigur în adagiul despre “fericirea ca-n reclame”: anume ideea că publicitatea ar fi un spaţiu exclusiv al fericirii, un fel de rai consumerist promis celor care s-ar conforma îndemnului de cumpărare. Zîmbetele cu glanţ şi sprinteneala de musical a personajelor din spoturi nu îi mai păcăleşte de mult pe creduli (în caz că ar fi făcut-o vreodată)… Reclamele contemporane promit satisfacţie, mulţumire, rezolvări fel de fel, dar nu de tip maximalist.
Spot la Passat din 2006. Tiida’i la coment-uri?
Decallage VW PassatÎncărcat de joelapompeUPDATE: Andrei Chirică se întreabă care dintre reclame a fost mai întîi: cea la Nissan Tiida (din 2007 – nota mea) sau ceastaltă la VW Passat. Un blog de vigilenţi anglofoni îi dă răspunsul. Definitiv.
Clin d’œil de 14 Iulie: Apropo de Cava D’Oro
Dosarul Cava D’Oro realizat de Andi Moisescu şi echipa Apropo TV aduce clarificări în cazul publicităţii pentru celebra “băutură maro” cu multe stele pe etichetă.
Pe lîngă alte cîrcoteli discutabile, Bogdan Naumovici pune o problemă simplă de branding: cum se face că un brand cu sonoritate italică e publicizat (propriu-zis lansat) cu o serie de spoturi care merg pe francofonie (inclusiv imaginea mitico-erotică a profesoarei de franceză şi clişeul routarzilor vag stîngişti, promotori ai agroturismului)?!
ArgueAds despre Albacher: o dispută spumigenă
Ne-am încrîncenat mai mult ca oricînd – Ana Militaru şi cu mine – în ultimul ArgueAds. Subiect: berea Albacher. Enjoy.