schiţă din ultimul B24FUN pentru care am primit niscai laude…
Eram într-o zi cu drumuri administrative împreună cu maică-mea. Stresul moderat era învins de o plăcută regresie: pentru mama, către zilele când mă trăgea de mână sub o formă mai drăgălaşă şi mai uşor de mânuit; pentru mine, către vârsta la care nu cunoşteam grijile.
Deodată am nimerit pe nişte străduţe paşnice, cu un anume farmec, la care mama părea să rezoneze în mod aparte. Pasul i-a devenit sprinţar atunci cînd ne-am apropiat de un grup de case cochete, umbrite de copaci. Redevenise mama mea cea de dinaintea bolilor, suferinţelor şi spitalelor. Îmbătrânirea îi dispăruse ca o iluzie. Era mama dintotdeauna, aşa cum îmi apare în vise şi cum ştiu că o voi revedea în Rai (sper cât mai târziu pentru amândoi).
Printr-o poartă larg deschisă vedeam o casă cu acel aspect de instituţie publică pe care ne-am obişnuit să-l atribuim fostelor clădiri boiereşti. “Uite, – a spus – în casa asta am
Read more