Cea mai recentă apariţie a unui copil într-o reclamă s-a înregistrat în weekendul trecut, în spotul pentru Adevărul – ediţia de luni, care urma să apară cu supliment special – carte de copii. Am putut vedea o adorabilă fetiţă care spunea, în chip de tagline, “Este cel mai frumos cadou!”, după ce pînă atunci zburătăciseră pe ecran eroii din cărţile cu basme Disney.
Cei doi copii ai mei erau înnebuniţi. Nu mai conta faptul că AVEM acasă mai toate acele filme pe DVD şi VHS (şi zac nevăzute…): ei voiau
În urma articolului despre Eurovsion preluat pe HotNews (mulţumesc prieteni, vă mai aştept), m-am trezit etichetat drept rusofob “abject”. I-o datorez unui diafan domn din Deva, scandalizat – printre altele – că am folosit cuvintele “rîgîit” şi “scuipat”. Le sînt recunoscător celor care mi-au luat apărarea: e pasionant să vezi cum polemizează nişte înţelepţi, pornind de la piatra aruncată de tine-n lac. Îi cer iertare cititorului din Deva, dar nu îmi retrag acei termeni fiziologici, care au noima lor stilistică bine cumpănită. Pot să-l asigur însă că, dacă mă voi afla vreodată la Deva în preajma dumnealui, mă voi strădui să-mi reţin rîgîiturile şi scuipaţii. Mi-ar mai rămîne problema interpretării rusofobe a textului: aceasta e mai mult ecoul unor prejudecăţi publice decît rod al intenţiilor mele.
Personal, nu am comentat “cenzura” eurovizuală aplicată participării georgiene, cu al său cîntec subversiv. Totul e foarte interpretabil. Cu siguranţă, în statutul Concursului este prevăzut spiritul de toleranţă şi de non-combat ideologic între părţi (era să zic “pace între dobitoace”, dar cine ştie ce sensibilităţi mai zgîndăr!). Pe de altă parte, atacul la Putin nu e strict demonstrabil: formal, cîntecul spune “we don’t wanna put in” nu “Putin”… Şi apoi, cum să privim săgeata (fie şi aluzivă) trimisă de gruzini? Ca un demers artistic independent? Sau ca o comandă a Puterii georgiene? Tot formal, cîntecele intrate în concurs reprezintă nu numai cultura naţională, ci şi instituţiile oficiale, de la televiziunea de stat (nu atît publică, cît heraldică, oficioasă, chiar propagandistică în multe cazuri reprezentate de Eurovision). Conspiraţioniştii spun chiar că butonul de comandă ar fi fost apăsat chiar de către Licuriciul de peste Atlantic, care ar fi urmărit astfel să şicaneze perfecţiunea megashow-ului moscovit.
Cine poate şti? Eu unul mă declar depăşit de problemă. Totuşi, îmi place să cred că
La Olimpiada din Moscova 1980 s-a făcut întîi de toate politică… chiar geopolitică grea… şi undeva, în planul doi, s-a făcut şi sport. Cei mai mărişori dintre noi îşi amintesc pesemne ce greu i-a fost echipei române de gimnastică feminină să lupte cu arbitrajul părtinitor… Dacă ar fi să organizeze ruşii fie şi un campionat de cine-scuipă-mai-departe, tot ar fi prilej de stratageme, de intrigi, de mici trişerii cu mare miză propagandistică.
Şi cum Eurovisionul e ceva-ceva mai mult decît un campionat de cine-rîgîie-mai-tare, Kremlinul a acaparat prilejul de a face din acest festival vetust o adevărată Potemkiniadă de importanţă planetară.
Acest soi de “Cîntarea Europei”, vestigiu al epocii de glorie a televiziunilor statale, îşi mai arătase bruma de noimă anii trecuţi, cînd a reuşit să propună circuitului internaţional nişte artişti precum Ruslana sau Elena Paparizu, care altminteri s-ar fi pierdut în
Durerea e un alint
numai tu mă faci s-o simt
doar tu mă saturi şi-apoi mă faci s-o doresc mai mult
Durerea e un balsam
numai tu mă ajuţi s-o am
doar tu-mi dai viaţă şi-apoi tot tu mă omori încet…
Lyrics-urile care ne servesc de motto pentru dezbaterea de disearăau fost scrise de John Lydon încă din vremea în care se-şi mai zicea Johnny Rotten, cu intenţie polemică faţă de Malcom McLaren, managerul-păpuşar al Pistolşilor. Multă furie juvenilă, dar şi o doză de profeţie. Cîntecul e din ’78. Legătura cu noi azi, aici, acum? Aştept sugestii de la 19:00 în El Comandante.
You never listen to word that I said
You only seen me
For the clothes that I wear
Or did the intrest go so much deeper
It must have been
The colour of my hair.
Dezbaterea Public Image e organizată de E-Cart.ro joi 14 mai de la 19:00 în El Comandante. Dezbat Marius Babias, Vlad Morariu şi mandea… precum şi oricare dintre voi are chef, timp şi plăcere. Dar hai să las comunicatul să
Am lucrat mult “pe” Philips. E un client pe care l-am slujit în două agenţii diferite, peste ani, ca să nu zic decenii. Am apucat oameni de marketing diferiţi, care cu fixaţiile sale, care cu idiosincraziile sale personale, pe care le transfera inconştient brand-ului…
În calitate de copywriter, am încercat imposibilul: să menţin cît de cît o anumită retorică de brand, legată de marea comunicare Philips worldwide, de-a lungul unei istorii deja centenare. Am făcut-o în tăcere, în subteran, cu abnegaţie de cerber, în răspăr de multe ori cu umorile unora şi năbădăile altora. Am studiat de unul singur reclamele Philips, de cînd era un simplu producător de proteze auditive şi comanda machete art déco, pînă în epoca barocelor spoturi animate de la
Gândul mi-a solicitat acum cîteva zile o opinie despre imnul turistic al României compus de Moga la comanda ministresei Udrea. Am răspuns în toate calităţile mele de textier şi copywriter… Mi s-a re-replicat: “prea intelectual, frate! dă-l la tine pe blog”. Ceea ce şi fac mai jos.
Nimic despre muzica greu de fredonat (Udrea însăşi s-a eschivat fîstîcită să cînte reporterilor); nimic despre sloganul oarecum stîngaci în engleză (“land of choice”, în loc de “choices”… ), nimic despre strategia improvizată de branding naţional (Bogdana Butnar a schiţat o primă nedumerire aici). Doar retorică şi
