Dintre păcatele capitale ale automobiliştilor faţă de biciclişti, acesta e poate cel mai grav: ispita de a depăşi o bicicletă (prin stînga), pentru a vira apoi imediat dreapta. Vizualizezi schiţa în minte, dragă cititorule? Hai, ca în desenaşele de la examenul de sală: în dreapta se face un drum secundar, maşina e în spatele bicicletei care merge regulamentar pe banda dreaptă (rezervată vehiculelor lente). Biciclistul nu semnalizează din mînă (sau din far, dacă e cazul) intenţia de a vira dreapta: deci va merge înainte, pe banda lui. Situaţie în care, la examenul de sală, orice candidat normal ar bifa conştiincios răspunsul “mă angajez în viraj de pe banda întîi, după ce trece biciclistul”. Cîţi însă bifează această opţiune şi în realitatea trăită, după ce s-au văzut cu permisul în buzunar?
Tu, automobilistule care citeşti aceste rînduri, ce ai face? Pentru binele tuturor, şi mai ales al tău, îmi doresc să aplici regulamentul şi să rabzi o secundă-două, chit că şmecherii cu maşini bengoase din spate te pot crede papagal. Nu te amăgi că oi fi vreun Speedy. Biciclistul ăla e şi el în deplasare, nu stă pe loc. Aminteşte-ţi problemele de fizică de-a cincea: nu calcula în funcţie de viteza ta de la bord, ci în funcţie de viteza relativă dintre voi doi. Dacă tu te ambiţionezi să-i arăţi ce-i aia viteză şi i te vîri în faţă (depăşindu-l prin stînga şi virînd apoi dreapta!), de fapt îi arăţi cît de greoi te mişti. În realitate, tu nu vei avea îndeajuns de multă iuţeală în viraj. Nu îi vei arăta ce-i aia viteză, ci ce-i ăla un frustrat jalnic, cu hormonii stătuţi. Asta în cel mai rău caz. Căci e posibil să-i arăţi direct calea spre spital, poate chiar către… Doamne fereşte!… ştii tu. Iar dacă viaţa unui om nu prea contează pentru tine, gîndeşte-te că-ţi înfundă portiera sau aripa (dar ce mai contează, din moment ce tot ţi se suspendă permisul şi te încadrezi la vătămare corporală… sau poate chiar… Doamne fereşte! Şi numai să afle colegii de celulă că eşti un bengos cu viteze-n cap şi… uhhh!)…
Cu ani în urmă, cînd semicursierele ruseşti erau încă la putere, am văzut un biciclist zburînd în aer, după impactul cu un taxi care i-a tăiat calea în acest fel. A fost genul de boltă pe care o execută motocicliştii loviţi: deci bicla apucase să prindă ceva viteză… Drumul era în pantă coborîtoare şi la semicursele alea te cam fura plăcerea pedalatului… S-a întîmplat pe Rebreanu, după podul dintre lacuri, unde se face la dreapta o străduţă (Lunca Bradului). Biciclistul a recăzut în spaţiul verde şi încă mişca atunci cînd a dat fuga lumea să-l ajute…
De atunci, ca biciclist, m-am învăţat să încetinesc la intersecţiile cu drumuri secundare, fie că vreau să virez dreapta sau – mai ales – că vreau să ţin calea înainte. Nu rareori sînt nevoit să frînez brusc, cînd apar tot felul de nef… ericiţi cu adrenalina neconsumată, care vor neapărat – dar NEAPĂRAT – să se bage ei în faţă, pentru o juma’ de secundă acolo! Oricît de mult aş decelera eu, şi oricît de mult ar accelera în curbă frustratul auto, el nu poate merge atît de rapid încît să evite ciocnirea. Şi atunci trebuie, evident, să o evit eu! (Care eşti cu fizica, gîndeşte-te că o parte din accelerarea lui se transformă în acceleraţie centripetă, ceea ce apropie paradoxal maşina de bicla pe care el crede că a depăşit-o.)
Mi s-a întîmplat ieri pe Popa Soare colţ cu Kiriţescu, o zonă mai tot timpul pustie. Cît de disperat şi nefu… rnizat poţi să fii ca să te ambiţionezi tu să tai calea unui biet biciclist pe Popa Soare, ca s-o iei tu pe Kiriţescu înaintea lui? Era o dubă de la Fan Curier, care oricum a trebuit să încetinească după aceea la greu, ca să nu măture maşinile parcate de riverani pe străzile acelea înguste… A cîştigat o secundă şi a pierdut trei: halal! Şoferul era un tînăr cu creastă şi privirea opacă (îţi dai seama că l-am putut admira pe îndelete, cum stăteam semi-descălecat pînă ce a binevoit Măria-Sa Complexache să-şi mişte fundul prin curbă). Cîte ore de masturbare i-or trebui tînărului curierist ca să-şi decomprime complet bîzdîcul şi să meargă şi el normal pe stradă?
Aici atingem un topic mai general care îi priveşte pe automobiliştii români. După cum spun expaţii uimiţi de cum se merge la noi pe străzi, “românii nu fac destul sport”. (În toate sensurile, aş adăuga eu cu o aluzie de autobază.) Ergo, atunci cînd se aşază la volan, românii tind să îşi consume toată nervoziotatea acumulată peste zi printr-o conduită şmecherească (pretinsă “schumacherească”). Poate că nu le-ar strica şi lor cîteva minute de pedalat pe zi, fie şi pe o biclă medicinală. Poate că voi aprofunda tema, şi cu ajutorul vostru, prieteni pe patru, două sau zero roţi.
Iubite automobilist, dacă te dreanjează ca, atunci cînd eşti la volan, toţi frustraţii să-ţi taie calea, ca peste doar 100 de metri să facă dreapta pentru un viraj – sau chiar ca să oprească pe dreapta! – gîndeşte-te că manevrele astea de şofer complexat îi deranjează încă mai dihai pe biciclişti… şi uneori îi deranjează în mod fatal…
Mulţumiri lui Nea Grigore, care mi-a amintit genul ăsta de pericole.
Mulţumiri lui Cătălin Sturza, care mi-a amintit că distanţa de la care e interzisă claxonarea bicicletelor e de (nu mai puţin de) 25 de metri!
Leave a Reply