textier.ro

din B24FUN-ul de săptămîna asta:

Ar fi de folos turiştilor, dar şi bucureştenilor care se cafelesc în oraş, o hartă a localurilor unde se mai poate bea cafea la ibric. Nu zic cafea la nisip încins – caz în care ghidul s-ar restrânge la un punct, poate două, pe harta Bucureştiului… Nu: cafea aşa cum îşi fac la ele acasă ospătăriţele şi barmaniţele, altminteri neîntrecute în ponderat caimacul şi controlat tăria licorii, fix în punctul de ebuliţie… dar care – fatalitate! – o dată încinse cu şorţuleţul de serviciu, uită tot ca prin lobotomie! Cu muzica pocnindu-le tare-n cap zece ore pe zi (că deh: patronu-a dat o grăma’ de bani pe scule şi trebuie să se-audă!), aceste vestale decăzute ale vechiului ritual cafegistic îşi restrâng competenţele la simpla manipulare a maşinii de espresso. Că deh: a costat o grăma’ de bani!

Vabbene: atunci putem spera ca în Bucureşti să bem un bun espresso, aşa, ca în Italia… Mda, dar ne-ar fi utilă atunci o hartă a localurilor, nu prea multe nici ele, în care espressoarele italieneşti sunt lăsate să funcţioneze normal şi să facă espresso adevărat… Căci originalitatea (ca să nu zic suceala) românului loveşte şi aici: acestor maşinării de complexitatea şi eleganţa unui Ferrari li se modifică deseori setările, astfel încât aromatul şi sublimatul shot italiot iese dizolvat într-o zeamă lungă, aşa, pe gustul românului învăţat – halal bre – cu cafea la ibric. Aşadar nu mai fierbem cafeaua-n apă ca turcii, ci o picurăm prin alambic ca italienii… însă tot îi lărgim puţin ţevuşca, poate mai fierbe acolo niţeluş, aşa cum atavic ne cer papilele! Nici măcar snobi nu suntem până la capăt! (Snobismul cere dezvăţ şi reînvăţare…)

Să mai evoc oare şi tainele – călcate şi ele – ale prăjirii şi măcinării boabelor? Cui vrea să ştie îi explic pe îndelete, la o turcească fină, cu mult caimac.