Fi-miu (10 ani) mi-a decodat reclama la salamul Fox, cea cu un băieţel care merge spre mezelărie repetând întruna ce i-a cerut mama să cumpere: 300 de Fox… 300 de Fox (adică – vom afla mai tîrziu – 300 de grame de salam Fox); dar care, ajuns în faţa tejghelei, pretinde că a uitat ce anume voia.
Ei bine, cică de fapt copilul nu ar fi uitat, îmi explică Pavel al meu, dar se preface, ca să primească o felie de salam de la mezelar aşa, ca reminder. Drept pentru care negustorul din reclamă îi întinde micului său muşteriu o felie de salam, acesta o gustă şi instantaneu, ca apăsat pe buton, declanşează replica: da, ăsta e, 300 de Fox!
Ceea ce noi, adulţii, numim reflex condiţionat – Pavel e convins că e tipică şmecherie copilărească. Ca indiciu al şiretlicului e şi clin d’oeil-ul vulpiţei din logoul animat: – Ai văzut al sfîrşit vulpiţa, cum ne face cu ochiul? îmi argumenează Pavel. Tocmai, ca să ne prindem de păcăleală…
Mi-am adus aminte atunci de bancul acela care ipotetiza cum că Pavlov, cu toată teoria sa, ar fi fost în realitate păcălit de cîini, ca să le dea mai mulţi cîrnaţi…