Majoritatea trecerilor de pietoni nu au bandă de biciclişti; şi chiar dacă au bandă, aceasta e ignorată de către conducătorii auto (mă refer la cei, nu foarte mulţi, care se învrednicesc să încetinească sau să oprească la zebră).
Practica ne demonstrează următoarea situaţie: dacă rămîi pe bicicletă atunci cînd vrei să traversezi pe zebră, şoferii te iau drept vehicul şi nu opresc; dacă descaleci şi îţi duci bicicleta de ghidon, automat devii pieton şi ai şanse să primeşti prioritate. Propriu-zis tu eşti acelaşi om, cu aceeaşi bicicletă asupra ta; numai că nu călare, ci pe jos. Atitudinea ta faţă de pedale te transformă dintr-un conducător de vehicul participant la trafic, într-un transportator pedestru de utilaj rulant.
Zilele astea am verificat. Nu era intersecţie, ci o trecere de pietoni obişnuită, între staţii. O Dacie roşie venea tare pe banda doi, eu începusem deja să traversez pe zebră, călare pe biclă. Cum daciotul semenul meu motorizat tot venea, venea nărăvaş, deşi apucasem să muşc din banda doi, am descălecat repede. Instantaneu daciotul şi el a frînat.
Ieri am avut ceva mai mult tupeu curaj şi, printr-o porţiune cu trafic mai potolit, am traversat pe zebră călare. De data asta era un taximetrist cu o clientă în dreapta. M-a lăsat să trec, i-am făcut un gest de mulţumire; dar nu s-a lăsat pînă nu mi-a reproşat pe geamul lăsat al portierei: “puteai barem să te dai jos, s-o duci de ghidon…”. Drept pentru care m-am executat, am săltat piciorul ostentativ şi am fost jos. “E bine aşa, şefu?” i-am strigat de pe sensul celălalt, în timp ce el se îndepărta, ţinîndu-i pesemne cucoanei de alături teoria traversatului cu bicicleta.
Un atare subiect ar merita ditai colocviile şi simpozi oanele! Ar trebui determinat cu stricteţe momentul în care comuţi din mersul pe roţi în mersul pe jos (şi viceversa). Care e acea limită precisă a transformării biciclistului în pieton; şi a pietonului în biciclist? Atunci cînd muşchii fesieri ating infinitezimal şaua? Sau atunci cînd piciorul aflat în aer atinge punctul de vîrf al boltei pe care o descrie deasupra şeii? Dar… cum se determină exact acest punct? Etc. etc.
Acuma. Să considerăm că există destui automobilişti care încetinesc/opresc la zebră, măcar de frica poliţiştilor la pîndă, dacă nu din respect pentru pietoni. De ce le-ar conveni acestor conducători auto să îi lase pe biciclişti să treacă, laolaltă cu pietonii, fără însă a le pretinde să descalece şi să-şi mîne vehiculul de ghidon?
Răspuns: Pentru că pur şi simplu astfel nu şi-ar mai fragmenta mersul şi ar cîştiga timp! Ar fi de ajuns să pişte un pic frîna; cît timp biciclistul ar zbughi-o fără să-l încurce, iar el cîştiga acele două-trei secunde, cît să prindă următorul verde.
Din păcate, principiul pe şoselele noastre – hai să ne chinuim reciproc cît mai mult – nu permite aşa o logică simplă, omenească, inteligentă. Dacă tot avem condiţii proaste de circulat, de ce să fim noi între noi civilizaţi şi să ne facem viaţa mai uşoară cît putem? Nu: care mai de care îşi transmite nervii, ca printr-un ax cardanic, de la el la celălalt… şi tot aşa…
LATER EDIT: Conform Regulamentului de aplicare a codului rutier (apud Bogdan, merci) Art. 161 (1) Se interzice conducatorilor de biciclete sau de mopede: […] sa traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, in timp ce se deplaseaza pe bicicleta sau pe moped […]
Aşadar, bieţii şoferi şi-ar dori să poată fluidiza traficul şi să-şi facă astfel viaţa mai uşoară, dar ei mai presus se gîndesc să aplice regulamentul… Aşa că deh, stai şi aşteaptă pînă traversează cetăţeanul cu velocipedul sau mopedul, cătinel, la picior… că doar legea e lege!
Leave a Reply