textier.ro

S-a întâmplat în toamna asta, într-o zi însorită de weekend. Ieşisem cu fi-mea (patru ani şi jumătate), care de puţin timp învăţase să meargă pe bicicletă fără roţi ajutătoare. Deşi nu mai trebuia ţinută de şa, de la spate, fetiţa avea încă un mers şovăielnic şi de aceea mă ţineam repejor după ea, pentru siguranţă; ba pe alocuri trebuia s-o iau la fugă, ca să nu rămîn în urmă. Uite aşa trecem noi pe lîngă staţia de metrou Titan, unde un cerşetor tînăr (douăzeci şi…), perfect valid şi sprinten, îmi cere un leu. Tot zorind pasul, scot un leu din buzunar şi i-l întind. Fetiţa pedalează tare spre parc. Eu fug după ea cu leul în mână, privindu-l pe milog şi invitându-l să-l ia. În doi-trei paşi alergători ar fi putut să mă ajungă… Eu chiar mă opresc o secundă-două, ca să-l aştept:„Ce faci, nu vii?” Bănuiesc că m-am agitat şi am strigat mai mult decît s-a sinchisit el toată ziua… Mă privea cu un zîmbet dispreţuitor, ţintuit în locul lui. Întorc capul: fi-mea se depărtase şi începuse să zigzagheze… Am zbughit-o spre ea, cu leul încă în mînă.