În anii ’80, cînd o dăduse în naţionalism şi protocronism, Ceauşescu a modificat numele unor oraşe, pe criterii istoric-recuperatorii. Cluj a devenit Cluj-Napoca; Turnu-Severin a fost renumit Drobeta Turnu-Severin; iar Murfatlar a redevenit Basarabi, denumire pe care orăşelul dobrogean o mai purtase cîţiva ani cîteva decenii, între războaie înainte de venirea lui NC la putere.
În primele două cazuri, s-a recurs la toponimia antică, daco-romană. Clujul prea evoca un ipotetic ctitor alogen Kolozs, în denumirea maghiară (Kolozsvár = oraşul lui Claudiu) şi pesemne că îl rîcîia pe nervi pe domnitorul comunist. Cu Turnu-Severin nu mi-e clar ce a avut, în fond sună foartă latineşte, probabil că prin Drobeta se viza substratul dacic. În ce priveşte toponimul Murfatlar, nu atît originea turcică îl deranja (mărturisesc mai multe surse), cît dificultatea de a pronunţa corect. E adevărat, se permite şi forma lenitivă Muflatar, dar… prea sună a pronunţie împleticită, de beţiv. Se ştie, lui NC îi plăceau vinurile de Murfatlar (după Aligoté-ul de Vrancea, care era marele său favorit) şi nu voia să se facă de rîs faţă de comeseni. Evident, i-a fost mai uşor să dea un decret de renumire a localităţii decît să-şi educe pronunţia.
De pe la mijlocul anilor ’80 datează şi renumirea capitalei Chinei, care pînă atunci se numea în română Pekin (cu derivatul sufixal pekinez, foarte popular în medii chinologice); şi care peste noapte a devenit Beijing. Am avut impresia că a fost tot o directivă a lui NC, în urma unor rugăminţi ale conducătorilor poporului frăţesc de peste zări. Poate mă înşel. După ’89, Pekinul a rămas tot Beijing, Clujul tot Cluj-Napoca şi Turnu-Severin tot Drobeta… etc. De cîţiva ani, oraşul de naştere al actualului preşedinte Băsescu a redevenit, din Basarabi, tot Murfatlar (dacă tot a condamnat comunismul…).
În ultimii ani, cînd mania de a se regăsi în figurile tutelare ale istoriei ajunsese la maximum, a dat directivă să se schimbe oficial apelativul lui Mircea cel Bătrîn – în Mircea cel Mare. Cel care se închipuia reîncarnarea peste veacuri a învingătorului de la Rovine (voia să mute capitala la Tîrgovişte) avea cochetăria de a nu fi considerat bătrîn nici măcar prin contaminare propagandistică. Noile cărţi şi manuale de istorie au apărut cu apelativul schimbat, iar liceul constănţean Mircea cel Bătrîn a fost numit simplu Mircea nu doar în jargonul elevilor, ci şi “pe linie de partid”.
E interesant de ştiu cine şi cum anume îl alimenta pe NC toate aceste trăznăi ideologice pseudo-ştiinţifice. (Îi fila clar şi lui o “flamă violet”!) Nu cred că e doar vina pictorilor care îl zugrăveau în capătul şirului de conducători care începea hăt, cu Burebista (altă marotă! ţineţi minte celebrarea a 2050 de ani de la înfiinţarea primului stat naţional unitar etc. pe teritoriul Daciei mari?!)…
Alte redenumiri propaganistice ale unor oraşe, dinainte de Ceauşescu: Braşovul a fost numit o vreme Oraşul Stalin; iar Oneştiul s-a chemat mult timp Gheorghe Gheorghiu-Dej (curios caz de oraş care a purtat în numele său numele altui oraş – Dejul).
Leave a Reply