Din fericire mi-a fost găsită şi restituită de către Poliţia Bulgară după cîteva zile de la dispariţie. Fără plăcuţele de înmatriculare, fără căruţul din portbagaj şi scăunelul de copil de pe bancheta din spate şi fără viniete de orice naţie pe parbriz. Avarii notabile sînt la sistemul de închidere şi pornire, care, fiind individualizat, unic pentru fiecare maşină, acum trebuie schimbat cu totul…
Care zici cu înţelepciune “cin’ te-a pus să mergi cu maşină nemţească la bulgari” – ai dreptate, da, numai că şi anul trecut am mers cu aceeaşi maşină; şi altă problemă, în afară de parcarea înţesată, n-am avut. Iar între timp maşina s-a învechit cu un an! (Mai nou am aflat că ăsta e un avantaj, pentru un anumit target…) E adev., anul trecut am fost într-o staţiune închisă (Albena), iar anul ăsta am fost în Obzor, un orăşel între Varna şi Burgas, deschis tuturor. Totuşi, oameni buni, e doar un Golf IV din 2002! Ce-i drept, diesel, încă sub graficul rulării… iar în BG un Golf V ar părea (încă) mai straniu decît un OZN.
Care zici, cu pretenţii de atotştiinţă, că a fost un aranjament dintre poliţie şi hoţi – te înşeli. Nimeni nu mi-a cerut nimic la schimb, ba, mai mult, judecătoarea m-a întrebat la audiere, la procuratura din Nesebăr (cu translator pe engleză, ehe, şi ăla fiind rara avis), dacă poliţiştii mi-au pretins ceva. I-am declarat sub jurămînt ceea ce vă spun şi vouă: nu, absolut nimic.
Care zici că am avut noroc – aşa au zis şi poliţiştii bulgari, cărora le sînt recunoscător. Blagodaria, priateli.
Care vrei de la mine o concluzie – sorry, dar… niama konkluzia. Şi poate n-o s-o am niciodată. BG rămîne pentru mine o dragoste cu năbădăi. Dacă mi-am făcut o imagine prea idilică despre “ţara de sub hartă”, de data asta am primit un motiv bun să-mi corectez percepţia. Am făcut legătura cu ceea mai ştiam deja, dar la mod teoretic, despre mafiile şi grupările obscure din BG, dar… Nici măcar patria bogumilismului nu poate fi privită (doar) în termeni de alb sau negru.
Există o cinste şi o decenţă funciare ale bulgarului simplu, care ne plac şi ne evocă o inocenţă pierdută – cel puţin nouă, bucureştenilor de o anumită vîrstă. Dar undeva în subteran există şi meseriaşii spargerilor şi corifeii traficurilor ilegale de tot soiul.
Idem, ce ni s-a întîmplat familiei mele şi mie nu e deloc maniheism pur: pe de o parte, am fost victimele unui jaf; pe de altă parte, am resimţit grija poliţiei şi a procuraturii pentru noi, turiştii veniţi la ei să ne relaxăm.
În primele zile, plimbîndu-mă pe sub stejarii plini de porumbei din centrul Obzorului, am primit un găinaţ pe umăr. Abia acum, după ce m-am liniştit, reuşesc să decodific acel semn de sus.
Leave a Reply