textier.ro

Lui Guillaume de Villeneuve îi datorăm Les Crieries de Paris, operă din sec. XIII studiată azi de către lingvişti şi medievişti.
Maître Guillaume consemnează strigătele negustorilor din Paris, ceea ce reprezintă pentru noi azi un preţios izvor istoric. Ce nu am spus în articolul poate prea entuziast din B24 este că acest etnolog malgré lui se simte obligat de uzanţele vremii să-şi încingă materialul cules în octosilabi rimaţi:

[…]

J’ai chastaignes de Lombardie,
Figues de Melites sanz fin,
J’ai roisin d’outre mer, roisin.
J’ai porées, et s’ai naviaus,
J’ai pois en cosse toz noviaus.
L’autres crie feves noveles;
Si les mesure à escueles.
Hanni d’aoust flerant com bausme,
L’autres crie chaume, i a chaume

[…]

Iar acum – articolaşul meu din cel mai tare ghid bucureştean:

Parisul în iarmaroc

Nu e pilot de curse, nu e viitorul antrenor al naţionalei Franţei…

Guillaume de la Villeneuve este un francez care a trăit acum 800 de ani. Deşi s-a ocupat cu scrisul, istoria literaturii nu i-a înregistrat numele… nu cu majuscule. El ar putea intra însă în alte cărţi de istorie, precum cea a moravurilor sau a publicităţii. Se poate spune despre el că e un pionier al mişcării de protecţie a consumatorului; sau un precursor al AdBusters-ilor de azi (militanţi anti-publicitate). Acest tipicar al consemnărilor ne-a lăsat o descriere a târgului Parisului din vremea sa, cu o cuprinzătoare listă a strigăturilor negustoreşti (crieries), catalogate “pe categorii”. Totul era acolo, în gura anunţătorilor vremii. Nu doar toată marfa posibilă (alimentare şi non), ci şi toate tacticile de ademenire a cumpărătorului pe care le ştim şi noi astăzi: de la pezentarea avantajoasă până la reducerile de preţ spectaculoase. Un fel de Pagini Aurii ale vremii. Consemnarea abundă de sloganuri avant la lettre, de claim-uri gen “superofertă”, în retorica tipică vremii şi conjuncturii. Mai mult chiar! Maître Guillaume nu se abţine să presare comentarii caustice la tot pasul, să-i ironizeze pe comercianţi, aproape la fel ca umoriştii de azi. Dacă se plînge de ceva mai dihai, e vorba de vacarmul şi suprasaturaţia de mesaje a bâlciului. Din câte spune acest devorator medieval de publicitate, “balamuc mai mare nu se poate”! Cronicarul semnalează situaţii pe care noi astăzi le-am numi poluare sonoră sau hărţuire informaţională. Aşa că! Dacă noi azi ne simţim agasaţi de excesul de publicitate, să ne gândim că nu suntem primii. Iar cei mai optimişti dintre noi pot visa că, peste 800 de ani, vom ajunge Parisul din urmă…