analiza noii campanii Babanu (Murfatlar) publicată de Florin Dumitrescu în IQads
Într-o perioadă în care devenim tot mai obsedaţi de formă perfectă, digestie uşoară şi eliminare sănătoasă, bărbaţii români păstrează încă un vechi şi zdravăn obicei: acela de a sta împreună la masă şi de a bea… a bea… a bea… E o tradiţie pe care au avut abilitatea să şi-o însuşească producătorii de bere; dar care în mod funciar aparţine vinului (a se citi „şpriţului”).
Păi viaţa mea e un şpriţ de vară…
Viniviticultorii s-au codit pînă de curînd să recunoască public evidenţa: românii beau şpriţ de sting! Vinul popular, vinul de şpriţ, cel care generează marile volume de consum – e un produs cvsi-artizanal, de multe ori din vie hibridă (ignorat de măsurătorile de piaţă); sau e cel mult aşa-zisul vin de masă, comercializat la PET, obţinut, da, pe cale industrială… poate „prea” industrială… Dar nici unul nici altul nu este vinul de soi, vinul îmbuteliat la sticle finuţe de 700 ml (trei litre, cum se spune în popor), vinul la care se fac îndeobşte reclame. Un adevărat tabu în comunicarea comercială! Poate singura dată cînd s-a mai făcut aluzie la consumul neînfrînat de vin pe aceste meleaguri a fost în fantezista reclamă la berea Caraiman, cea despre incendierea viilor dacice (of, tot berarii ăştia)!
Draga mea! – Babanu meu!
Ei bine, cu Babanu e altceva. Înainte de a fi un brand special, Babanu este un produs special. Este un vin de soi, un Murfatlar, dar la sticlă „populară” de trei litri: propriu-zis o damigeană! (Calitate de trei litre la cantitate de trei litri – ar putea suna un headline).
Viticultorii din zona Murfatlar-Medgidia au scos încă din anii ’80 sticla de 1,5 litri cu un VS demisec alb, „de şpriţ”, sub eticheta Colinele Dobrogei. Forma pîntecoasă a sticlei i-a adus acestui produs porecla Draga Olteanu (tandră trimitere la actriţa bine cunoscută pentru nonşalanţa cu care tratează problemele de siluetă)… După ’90 s-a impus de la sine noua etichetă cu poza actriţei rîzînd (uşor autoironic). Brandname-ul însă rămăsese neschimbat: Colinele Dobrogei. Să-i fi zis chiar Draga Olteanu, să fi oficializat adică folclorul consumatorilor – ar fi fost prea mult pentru o piaţă încă nu pe deplin dezmorţită.
Or Babanu dublează miza: trei litri de vin DOC la un preţ magnetizant pentru şpriţarii „de carieră”!
Dacă Draga Olteanu era bondoacă, Babanu e impetuos. Dacă Draga era haioasă, Babanu e generos. Şi nu e vorba numai de brand personality, ci de însuşi obiceiul băutorilor de a personifica, de a porecli, de a i se adresa băuturii ca unui prieten. Chiar dacă e un brandname creat de specialişti, Babanu e atît de credibil în calitate de poreclă, încît pare „de acolo”, – adică din folclorul şpriţarilor.
Mare brand, mare character
Prima tentativă de comunicare TV a brand-ului a fost musical-ul cu cei trei prieteni din curte cărora li se termină vinul şi care au noroc să observe că, la magazin, „colo jos mai e o sticlă”, pe ultimul vers din „Trenule maşină mică”. Spotul cu pricina e deja parcat în remiză, poate şi pentru că arată o scenă de şofat între două reprize de şpriţat (uh-oh)… Ne-a lăsat însă în amintire veselul cîntec despre „sipică” şi sloganul-descriptor „vin de voie bună”, care aminteşte de expresia consacrată „vin de cursă lungă” (între timp „voia bună” se eliberase de la Golden Brau)…
Şi iată că marele pas a fost făcut: azi avem parte de o campanie nouă cu un mare brand character! Mare (şi) la propriu: personajul Babanu este un uriaş care nu încape în cadru! Deşi un simbol pentru abundenţa pe care n-o poţi cuprinde, e atît de simplu arătat, că dă fiori estetici: un uriaş minimalist!! E un pas către comunicare firească, e un pas echivalent cu decizia, simplă dar curajoasă la vremea ei, de a o pune pe Draga Olteanu pe eticheta vinului poreclit tocmai Draga Olteanu. E o idee simplă, e oul lui Columb, dar în advertising-ul românesc simplitatea e îndeobşte taxată ca “prea la prima mînă”; iar brand-character-ele considerate o opţiune demodată, tîmpiţică şi uncool.
Pentru cine e însă mai atent, Babanu îşi dezvăluie fineţurile secrete. Babanu este poate primul brand character fără cap din lume! Subtilitatea ideii are dimensiuni ameţitoare. Deşi sîntem copleşiţi de prezenţa tăcută a gigantului, ni se fixează atenţia pe cuplul de comeseni, aşa, ca în desenele animate cu Tom & Jerry sau Cow & Chicken, în care personajele umane ni se ivesc numai din partea de jos, acolo unde zburdă animăluţele. Iar în cazul nostru avem ce vedea colo jos: mesenii exprimă pe rînd uimire, bucurie, recunoştinţă… Şi mai tîrziu, după ce s-au răcorit, fac deja consideraţii “pricepute” despre vin. Babanu, supraomul care aduce super-vinul (da, da, întocmai ca un supererou care saves the day), le răsplăteşte efortul de teoretizare naivă cu o bătaie pe umăr.
Din cît se pare, s-a lucrat cu actori neprofesionişti, ceea ce aduce prospeţime şi naturaleţe. Şi păstrează totuşi credibilitatea asupra unor informaţii “de brief”: alcool 12%, demisec, garanţie nelimitată…
Detaliile comice sînt prezente nu doar “de dragul fazei”, ci ca să contureze personajul şi situaţia: radiocasetofonul cu ceas (din care se revarsă familiarul cîntec cu sipica), orchestra cu dizeuză care tace intimidată în mijlocul unei sambă de Florin Bogardo (sau aşa ceva), în spotul “pentru horeca”; mici anecdote sonore care dublează în filigran povestea mare: lătratul urmat de schelălăit din spotul “la curte”; idem, protestul vecinului lovit din greşeală, urmat de un salut umil (mică tuşă transgresivă care dă amprenta Cap) etc.
Vin’ în patrimoniu!
Uriaşii binevoitori sînt în mod tradiţional văzuţi ca purtători de noroc, belşug şi rodnicie: Sf. Cristofor, Gargantua şi Pantagruel, Grobianus şi Grobiana, Falstaff al lui Shakespeare şi Haplea al nostru… Toţi gogomani, toţi nemăsuraţi, toţi simpatici de să-i iei acasă! Lăcomia lor de Obelix ne provoacă poftă şi simpatie. Iată de ce campania “lu’ Babanu” depăşeşte cadrul strict al obiectivelor de vînzare; şi face joncţiunea cu tradiţia dionisiacă şi cultura populară, cea care s-a unit prin multipli cîrcei cu ancestrala cultură a viei şi a vinului.
Leave a Reply