textier.ro

Multă vreme am crezut că ăla care-ţi blochează maşina, la 10-20 de metri de un loc liber de parcare (cel puţin), este ultimul om.
Dar nu e el.
L-am întîlnit pe ăla care te blochează rămînînd în maşină; se uită la tine cum te apropii dar nu se mişcă de acolo; te vede cum deschizi portiera dar nici nu se clinteşte; te vede cum te aşezi la volan dar el rămîne în continuare stană; te priveşte plictisit cum îi faci semne cu mîna dar el nici nu se învredniceşte să atingă cheia din contact; te urmăreşte scîrbit cum începi să mişti încet maşina fără ca el să schiţeze vreun gest; dar îi sare ţandăra cînd îndrăzneşti să-l clacsonezi! Acela am zis eu că e ultimul om: cel mai detestabil din parcare; ultima culme a dispreţului meu.
Dar s-a dovedit că nu e el.
L-am cunoscut pe cel care te vede cum vrei să ieşi din rîndul maşinilor parcate şi se pregăteşte să-ţi ia locul, înfigîndu-se taman în fundul tău. Nici tu n-ai pe unde să ieşi, nici el nu are pe unde să intre. Te constrînge la manevre nefireşti, riscînd milimetric tamponarea, blocînd traficul şi trimiţîndu-te pe contrasens, în calea altora, care pe cine-njură? – evident, pe tine…
Dacă nu e el ultimul dintre oameni, atunci cine e?