(Dilema Veche, 16 noiembrie 2010; Publi-Cetatea. Branduri de poveste, Integral, 2019)
Am spus-o – nu o dată – în timpul vieții sale. O repet acum, postum: Adrian Păunescu este unul dintre cei mai citaţi şi mai pastişaţi autori români; şi unul dintre cei mai influenţi retori ai noştri, care a fecundat, cu grandilocvenţa şi patosul proprii, stilul multor condeieri români, mai mari sau mai mici. În zilele dezbinatului parastas naţional care a urmat morții sale, am putut depista, chiar în discursul celor mai radicali stuchitori de catafalc, tropi şi construcţii logice moştenite de la radicalul lor antagonist. Deşi i s-a atribuit implicare majoră în propaganda socialistă, Păunescu a influenţat indubitabil şi publicitatea capitalistă de mai apoi.
Ca senator şi membru (pentru o vreme preşedinte) al Comisiei de Cultură din Parlament, Adrian Păunescu şi-a legat numele de legiferarea – printre altele – a drepturilor de autor. O dată cu oficializarea legii copyright-ului, la mijlocul anilor ’90, se curma năravul comunist (în sens primar) al „folosirii la liber” a operelor artistice (literare, muzicale, plastice etc.).
Iar poetul Ultrasentimentelor a fost printre primii care au ştiut să-şi valorifice drepturile auctoriale…
În preajma anului 1997, Sony lansează un telefon mobil cu rotiţă (accesoriu tehnic considerat la vremea aceea revoluţionar). Agenţia care adminsitrează contul impune claim-ul „Am reinventat roata”, însoţit de ilustraţii grafice care evocă preistoria. Numai că pe unele materiale tipărite apare şi celebrul vers păunescian – nesemnalat (şi abuziv însuşit) – „Roată, roată, te mai inventăm o dată”.
Fraudă! – strigă Păunescu, ameninţînd firma Sony cu litigiul. Nu a fost cazul: din dorinţa de a evita scandalul, reprezentanţii Sony în România acceptă să îi acorde poetului despăgubiri amiabile.
Altă întîmplare datează din anul următor. Pe atunci, clubul de fotbal Rapid era sponsorizat de Connex GSM (telecom „moştenit” de actualul Vodafone România). Acest parteneriat s-a vrut consfinţit printr-un cîntec, deopotrivă microbistic şi comercial, de intonat pe stadion. (Amîndouă entităţile comerciale îl aveau acţionar pe George Copos.) Este comanditată agenţia Connex-ului, care, obişnuită să „lucreze cu materialul clientului”, solicită un cîntec din folclorul galeriei rapidiste, spre a fi prelucrat. Marketerii iau hotărîrea să folosească, în acest scop, Imnul (oficial al) Echipei Rapid, interpretat de Victor Socaciu. Unul dintre copywriteri execută conştiincios pastişarea Imnului.
Originalul, în varianta prescutată:
Sîntem peste tot acasă,
Porţile ni se deschid,
Nu-i echipă mai frumoasă
Şi iubită ca Rapid.
Nu vă daţi bătuţi o clipă
Învăţaţi acest refren
Imnul nostru de echipă
Glasul roţilor de tren.
Rapid, Rapid,
Luptă dacă ne iubeşti,
Rapid, Rapid!
Haide, hai Rapid Giuleşti!
se transformă în varianta publicitară:
Dacă vrei comunicare,
Porţile ţi se deschid,
Sîntem o echipă mare:
Connex GSM – Rapid.
Nu ne dăm bătuţi o clipă,
Intonăm acest refren:
Imnul nostru de echipă
Rapid – Connex GSM
Rapid, Rapid,
şi cu Connex GSM…
Rapid, Rapid,
performanţă la extrem!
Cîntecul este înregistrat de acelaşi Victor Socaciu şi difuzat pe stadionul giuleştean – înainte şi după meciuri, în pauze (de cîteva ori) şi după fiecare gol al „Rapiduleţului”. Primirea este tot mai favorabilă de la etapă la etapă, dar vai: suporterii nu ştiu versurile cele noi, le tot confundă cu varianta veche, „canonică”. Drept pentru care se ia hotărîrea (din cîte se pare, neavizată de un jurist) ca versurile „Imnului Rapid – Connex GSM” să fie publicate în pliantul-program, înmînat spectatorilor laolaltă cu biletele.
Astfel, conform legii moșite de însuşi poetul-senator, ceea ce funcţiona pînă atunci ca o parodie (permisă de lege) – devine, prin tipărire şi distribuire publică, încadrabil în categoria „material publicitar”. Drept pentru care Adrian Păunescu, autor al textului-sursă, reclamă din nou despăgubiri! Le va căpăta, de asemenea, printr-o înţelegere care va evita tribunalul şi, deci, expunerea negativă a brandurilor…