Un prieten foarte ocupat și cam uituc mi-a luat un interviu pentru o publicație sau un site, nu mi-a fost clar… I-am răspuns încă de astă vară, dar el a uitat să-l publice. Atunci îl pun la mine pe blog, că tot m-am străduit să scriu chestii deștepte. E cu Centenar, sarmale, religiozitate populară… deci e de sezon.
(Nu-i dau numele prietenului, doar îi urez să își rezolve importantele probleme în curs.)
Așadar:
– Acum doar câțiva ani trăiam într-o lume în care vorbea cineva și toți ceilalți ascultau. Acum vorbim toți și pare că nu mai ascultă nimeni. Ce e mass media în ziua de azi?
FD: Cu toată multitudinea de canale și suporturi, există anumite fluxuri comercial-mediatice dominante, care tind să ne livreze un mesaj uniform și să ne inducă teme și opinii controlate în mod hegemonic. Mulți dintre marii trendsetteri, dacă nu sunt pundiți pe față, acționează ca niște postaci ai marilor interese globale. Încerc să nu cad în conspiraționism. Doar îi îndemn pe media-cetățeni la atenție și circumspecție. Chiar și marile teme vectoriale, cum au fost la noi în anii ”90 „anticomunismul”, „schimbarea mentalităților” sau cum e azi „anticorupția”, se cer permanent chestionate. Altminteri devin niște lozinci calpe, niște – vorba clasicului – forme fără fond.
– Care este profilul influencerului de astăzi?
FD: Influencerul vine în general din entertainment și emite îndeobște mesaje căldicele și convenționale. Dar, în social media, el pare să capete să curajul și determinarea de a ataca teme dureroase. Cred că e doar o etapă, cea a unui conformism comercial, în spatele căruia zburdă mesajele mai libere și mai directe. E tot o formă de dublu limbaj, de duplicitate ca pe vremuri. Gen: cânți despre mare, soare și iubire pe placul comanditarului (comercial sau direct politic) și, în pauză, pe videolive, mai scapi o strigătură de protest, „așa, ca rockerii”. Însă corpul nebănuit al aisbergului este ceea ce se întâmplă în lumea vj-ilor adolescenți, a unor mega-vedete (incomplet oficializate) precum Andra Gogan, care domină cea mai fragedă categorie de vârstă a opiniei publice, propriu-zis societatea civilă de mâine. Să fim atenți ce vine dintr-acolo și poate vom adulmeca un pic viitorul.
– La viteza cu care apar noile celebrități astăzi și la volumul uriaș de informație pe care îl consumăm, vom mai avea iconuri culturale care să traverseze generațiile, așa cum au fost marii muzicieni din secolul trecut, regizorii sau actorii legendari?
FD: Eu, ca socio-antropolog, văd realitatea în alți termeni. De pildă, am constatat (și am scris despre asta) că marile figuri dominante ale adorației colective sunt, în România de azi, Nicolae Ceaușescu și Arsenie Boca. Nu tu vip-uri, nu tu vloggeri, nu tu influenceri. Un condamnat de genocid și un fost legionar. Ce face statul român în consecință? Dă o lege prin care interzice cultul condamnaților de genocid și al foștilor legionari. Cum ar veni, am dat legea (o interdicție formală care nu prevede penalități) și gata: acum ne vârâm capul în nisip ca struțul și nu ne mai interesează că, din cauza degradării condițiilor de trai, românii adoptă valori autocratice și antiliberale. Alte figuri marcante? Păi „Țepeș Doamne”, Antonescu (nu Crin, se înțelege), Ștefan cel Mare (sub dimensiunea sa de monarh absolutist) etc. Unde se va ajunge? Îl vom înregistra ca new entry pe acel nene nervos cu mustăcioară din secolul trecut? Cine poate ști?! În paralel, pe plan global, se înregistrează (și) tendința contrară, marile figuri tutelare ale noilor mega-narațiuni reprezintă minorități reprimate de-a lungul istoriei: femei, persoane de culoare, minorități de tot felul. E un val care încearcă să atingă și țărmurile noastre, dar… încă nu are forța necesară. Iar mulți dintre cei care îl vântură pe aici nu au destulă convingere și adoptă acest nou comandament social tot ca pe o formă fără fond („că așa e în vest” etc.).
– Accesul la surse de cunoaștere este aproape total și extrem de ușor de obținut de către marea majoritate a populației. Putem spune că oamenii înțeleg mai bine lumea în care trăiesc?
FD: E o constatare lesne de făcut, la îndemâna tuturor: istoricește, democratizarea mijloacelor de info-comunicare și revoluția IT-media a corespuns, pe plan politic, cu democratizarea estului european (și a orientului mai mult sau mai puțin depărtat) plus revoluțiile sociale aferente. Bașca, bineînțeles, unda purtătoare a marilor interese comerciale din FMCG, IT&C și energie. Libertatea de a alege dintre politicieni a venit la braț cu libertatea de a alege de la raft dintr-un sortiment tot mai bogat. Oamenii învață să aleagă, învață să se informeze, învață să învețe. E un proces care, deși numără deja decenii, e totuși la început.
– Cum îți explici interesul tot mai scăzut al oamenillor pentru ceea ce se întâmplă la nivel administrativ-politic?
FD: Cred că mesajele radicale și absolutiste corodează și zădărnicesc apetitul oamenilor pentru politică. E posibil ca românii să fi obosit să participe civic și să gândească politic. E posibil ca generațiile noi să crească și să se formeze într-un climat de sastisire și dezorientare pe care noi, „copiii revoluției”, îl generăm prin abandon, prin resemnare și prin blazare. Cred că renuțăm prea ușor la ceea ce am obținut atît de greu.
– Pentru că suntem la 100 de ani de la Marea Unire, cât de patrioți sunt românii astăzi? Mai semănăm din punctul acesta de vedere cu generația de la 1918?
FD: În acești o sută de ani, patriotismul a îmbrăcat și el multe straie. Ce avem azi ca sentiment al conștiinței naționale este un fel de rezumat, de asemenea foarte formalist și convențional, al avatarurilor patriotice dintr-un secol de românism oficial. Putem vedea că autoritățile se bâlbâie într-un protocolarism pe care și l-au însușit lacunar (vezi scăparea cu „tricoaiele de Centenar” a unui secretar de stat) și că publicul își confecționează destul de ezitant o panoplie de simboluri naționale în acord cu tematica new age a vremurilor (vezi amploarea mitologiilor despre daci, care par să le fi făcut pe toate, de la tuneluri transcontinentale până la creștinismul timpuriu, trecând prin farmacopee populară și medicină alternativă). Căutăm o puritate a originilor genetice destul pe care nu ne-o poate garanta decât legenda. Ne codim să adoptăm sarmaua ca fel național, pentru că are etimologie turcească. Asta, așa, ca exemplu emblematic.
– Încă mai crezi că țara ne vrea proști?
FD: Am scris lyrics-urile pentru „Țara te vrea prost” la începutul anilor ”90, când muzica Sarmalelor Reci mi-a inspirat o retorică punk corozivă pornind de la stilul cântecelor pionierești de până atunci. Nu am crezut să ajung la situația de peste decenii, când regăsesc acest slogan de protest preluat sau parodiat în editoriale sau intervenții TV, de la Dinescu la CTP, trecînd prin Pătraru și Carmen Mușat de la Observator Cultural. Am văzut de curând că Liviu Papadima, în Dilema Veche, pune această formulă retorică în paralel cu deviza lui Vladimirescu despre patrie, norod și „tagma jefuitorilor”. Mă simt măgulit de atîta succes, dar, sincer, regret că această constatare amară e valabilă în continuare. Deși, culmea, cunosc elvețieni și nemți care mi-au spus că și pe ei țara, sistemul, societatea îi vor proști. Ce să mai zic? Ce să mai fac? Probabil că următorul meu lyrics social va fi „CSF-NCSF”.
Leave a Reply