textier.ro

Deoarece colegii sarmaliști au de repetat pentru concertul de vineri, mi-a revenit mie sarcina de a răspunde la acest interviu pentru Maximum Rock. Mulțumesc prietenilor de la Maximum, cu deosebire Alexandrei Furnea, pt. întrbările care m-au inspirat și mi-au dat apă la moară… Dacă însă tot am dat răspunsuri cu diacritice, am zis să le postez aici, pentru fanii Hyphenation 🙂

Maximum Rock: Vineri, 18 mai 2012, va lansati noul album, “Haos.ro”, in Hard Rock Cafe. De ce .ro, si nu, simplu, “Haos”?

Florin Dumitrescu: Toate sensurile acestei ziceri se găsesc în cântecul Haos.ro, al cărui refren chiar ăsta e: Haos.ro… Haos.ro…  În principiu, e același motiv pentru care Sex Pistols au zis Anarchy in the UK (nu Anarchy simplu).

MR: Ati declarat ca albumul vorbeste despre “haosul in care ti-e drag si lehamite sa traiesti”. Credeti ca relatia romanilor cu Romania este una dulce-amara? Iti poate fi “drag” sa traiesti in haos?

FD: Se tot spune că românii sunt paradoxali, că au o viziune sucită despre lume, că s-au născut din contradicții și se hrănesc cu controverse. Noi despre asta cântăm și de aceea ne și zice Sarmalele Reci. Această situație ambiguă nu e poate strict a românilor. Cocktail Molotov este dedicat basarabenilor (deopotrivă românofoni și rusofoni), dar a fost perceput ca un cântec despre multiculturalism și conviețuire multietnică în general… Poate că haosul, amestecul exploziv, starea de anarhie rodnică aparțin by default părții acesteia din Europa.

MR: V-ati remarcat ca o trupa curajoasa, care spune lucrurilor pe nume. Vi s-aspus vreodata sa o lasati mai moale cu “mesajul” anti-politic, ca altfel o patiti?

FD: Ni s-a întâmplat de mult, în anii ʼ90… Azi pur și simplu acționează cenzura consumistă, hedonistă. Radiourile și TV-unile comerciale vor muzică fără miză ideologică, pe cât posibil fără idei… Se sperie și resping din start orice tentativă de implicare în problematicile actuale. Sistemul acesta de mass-media ghidat de interese comerciale pur și simplu te vrea prost (vorba cântecului nostru mai vechi); sau neatent… sau măcar derutat… În România de azi ai șanse să te difuzeze mai repede cu un cântec care îndeamnă la consum de droguri decât cu unul care să te alerteze și să te pună pe gânduri. Mașinăria asta comercialo-politică te vrea mai degrabă drogat decât lucid. Or noi le propunem oamenilor o distracție de calitate, care nu distrage. Le dăm să dea clatine din cap, să dea din buric, să țopăie cât vor… dar le dăm și mesaj. Și asta îi cam sperie pe ștabii de la butoane…

MR: Trebuie rockul sa fie, inainte de toate, militant? Nu maculeaza aluziile politice & sociale frumusetea “neintinata” a artei?

FD: Am prieteni foarte dârji, foarte bătăioși, care spun că rockul trebuie să fie musai militant și mereu la pândă! Dar i-am surprins nu o dată că ascultă rockuleț dintr-ăsta fandosit care e acum la modă… E OK, poate că prea multă tensiune civică obosește… Noi, prin tot ceea ce facem, încercăm să dăm un răspuns acestei dileme dintre etică și estetică. Am învățat multe în acești optsprezece ani, în care – și noi, și publicul – am tot oscilat între combativitate și „artă pentru artă”. Lucrând în ultima vreme la acest album, am simțit nevoia să recuperăm ceva din implicarea primilor noștri ani… Am finalizat înregistrările în ianuarie, în plină perioadă a protestelor de piață, cu un sentiment amețitor, de profeție împlinită…

MR: Albumul vostru va aparea pe 9 mai impreuna cu Gazeta Sporturilor. Se mai cumpara muzica buna in Romania, fara “incurajari” venite din partea presei, sau a radiourilor care sustin artistii?

FD: Deși se ocupă în principal de sport, Gazeta are o atitudine civică tranșantă și un rigorism politic de temut. GSP-iștii au dat jos miniștri și au clătinat ierarhii înțepenite nu doar din lumea sportului. Am găsit sprijin din partea lor, așa cum am găsit deschidere și în alte entități media ale trustului Intact. Suntem incomozi politicește și nu executăm altă comandă decât cea socială. Nu gâdilăm pe nimeni pe burtă și cine ne vrea – tocmai pentru asta ne apreciază. Suntem artiști și ne permitem luxul să luptăm pentru principii, nu pentru aranjamente.

MR: V-ati imaginat vreodata de partea cealalta a baricadei, adica in politica?

FD: Avem prieteni intrați în politică, unii dintre ei muzicieni… Un fost coleg de al nostru era PNL-ist încă din ʼ90… Dacă un artist își asumă fățiș o opțiune politică, nu devine automat inamicul nostru. E drept că ne-am clădit o poziție critică față de orice putere, avem un scepticism programatic față de orice guvern… Dar, pe de altă parte, e de criticat și indiferența, apatia, acceptarea gregară…

MR: Au artistii ce sa caute in aceasta lume?

FD: Da: în această lume au de căutat o ALTĂ lume, diferită. Ce ne învață la orele de limba română, cu „universul poetic” al lui X sau Y – asta înseamnă: fiecare artist își scoate pe tarabă lumea lui. Marii artiști au darul să te înglobeze, să te înghită cu totul, să te ia captiv în lumile lor.

MR: Albumul vostru reflecta la problemele prin care trece Romania in momentul de fata. Va ajuta mediul problematic, turbulent si dat peste cap sa compuneti muzica?

FD: Dacă ai întreba pe canar „te ajută colivia, gratiile astea, să te exprimi artistic?”, el n uar ști să răspundă, pentru că e doar o pasăre.

MR: Daca Sarmalele Reci ar ajunge la putere, ce ati pastra din starea actuala a lucrurilor?

FD: Există momente în care Sarmalele Reci ajung la putere: concertele. Sunt momente de mare intensitate, de trăire maximă, în care universul se dă peste cap și rânduielile se suspendă în fața unei singure legi: bucuria de a trăi, de a fi împreună, de a râde împreună, zeiește. Și asta o spun eu, textierul, care nu performez pe scenă, ci savurez acele momente din public. Tocmai că în acele momente sala și scena cântă împreună, vibrează, respiră împreună. Atunci și acolo suntem laolaltă mai puternici decât Băsescu, Putin și Obama: artiști și spectatori – într-o mare anarhie constituțională. Pe urmă, concertul se termină, fiecare merge acasă, la birou, la strung… Legea cotidiană se reia… dar undeva în noi rămâne setată acea năstrușnicie; rămâne să rodească acel germene de rebeliune și de gândire liberă…

MR: O pusca in Parlament face minuni, sau genul acesta de mentalitate nu ne face decat rau?

FD: Atentatele armate sunt pentru labili mental sau pentru teroriști fanatizați. Cea mai redutabilă armă e mintea noastră, cea mai puternică muniție e puterea noastră de discernământ. O spun într-un cântec de pe acest album: „Cartea-mi este scut, mintea-i arma cu care vă execut.” Sunt mai puternic fiind nonviolent ca Gandhi, pot răvăși lumea cu un zâmbet.

MR: Cea mai tare melodie de pe album?

FD: O specială pentru rockeri este „Vreau o viață”, care combină refrene zbuciumate, în forță, cu strofe legănate de reggae… E ideală pentru headbanging, așa, pe două viteze… Dar eu, personal, sunt foarte mulțumit de cum ne-a ieșit „L-au ucis pe Bulă”: e genul de gogomănie cosmică de te doare mintea!