textier.ro

De cîţiva ani m-am nimerit într-un soi de horă pe care mă văd nevoit s-o joc. Pornind de la principii indiscutabile în societatea de azi, precum libertatea de expresie şi dreptul la afirmarea liberă a propriei identităţi, am apărat manelele şi i-am avocăţit teoretic pe manelişti, faţă cu valul de reacţiune puristă (uneori chiar rasistă) a anti-maneliştilor.

Există redute pe care le-am cucerit cu greu şi discuţii care merită încă toată zbaterea: perspectiva socio-istorică asupra moravurilor “de baştan” pe care fosta clasă asuprită (înrobită) le-a deprins de la clasa dominantă; şi responsabilitatea istorică faţă de socio-etnia romilor/robilor. Nu e fandoseală europenistă, nu e mimetism corect politiceşte; sînt lucruri de care sînt convins şi sper să-i conving şi pe alţii.

Cum în arena românească totul se radicalizează şi se şarjează în tuşe groase, m-am văzut plasat din oficiu în tabăra maneliştilor, a manelofililor şi a manelomanilor. N-ar fi nicio problemă: nu mă deranjează. Mă deranjează poate mai mult să citesc comentarii din partea unor manelişti adevăraţi, oameni simpli şi nedeprinşi cu dezbateri teoretice, care îmi lasă comment-uri ostile, pesemne compuse standard pentru toţi “telectualii ăştia care se iau de noi”… Mă gîndesc atunci dacă are rost să mă cert cu toată lumea. Sînt pe cale să îmi fac inamici în ambele tabere… eu nedorind altceva decît să aduc armonie… şi un cîntec vesel să cîntăm!