De fiecare dată cînd vine vorba de Adrian Păunescu, mulţi dintre interlocutori se simt obligaţi să-şi arate dispreţul sau să-l înjure direct: colaboraţionist, comunist, lichea… şi tot aşa. În loc de comentarii, mă limitez să repet de fiecare dată ceea ce – cred eu – nu a fost încă suficient spus: anume că influenţa lui Adrian Păunescu asupra retoricii şi chiar asupra logicii din mediile oficiale este încă extrem de importantă chiar şi după 20 de ani de la tentativa de linşaj public.
Cel mai bun turnesol al acestei situaţii este faptul că detractorii săi cei mai înverşunaţi sînt cei care îi preiau mai abitir stilul, ca nişte epigoni de sens (ideologic) opus.
E de ajuns să ne gîndim la Cristi Paţurcă şi al său textier-showman Dr. Barbi (cel care nu se abţinea să intervină în plină cîntare, asemeni lui Păunescu la Cenaclul Flacăra) şi la cîntecele lor “golaniarde”, declarat anticomuniste, dar tributare stilistic erei Păunescu. Se poate spune că anul ’90 a fost prea tragic ca să ne fi obiectivat şi să fi făcut atunci atari consideraţii. Acum putem spune, cu acelaşi argument, că anul ’90 a fost prea tragic ca să nu spunem azi adevărul despre cei care atunci ne învîltorau conştiinţele.
Gîndurile acestea mi-au fost stîrnite de un titlu de copertă din Cotidianul, pe care l-am auzit şi ca frază forte în transmisiile din Urziceni ale Realităţii TV, după etapa finală a Campionatului: Capitala unei mici iubiri. Referirea la versul păunescian despre U Craiova, “campioana unei mari iubiri” e la fel de proaspătă, pe cît e şi amintirea cover-story-urilor din acelaşi Cotidian anul trecut, în care Păunescu era acuzat pentru scrisorile servile adresate lui Ceauşescu.
De-a lungul celor două decenii am tot depistat astfel de “păunisme” în presa autodefinită anticomunistă: tropi bombastici, fraze înaripate, retorică grandilocventă. Toate ucenicite de la maestrul aflat în dizgraţie şi reorientate pe alte şine doctrinare. M-am mărginit să zîmbesc şi să dau foaia. De acum o să le notez pe cele mai savuroase.
Leave a Reply