Din ianuarie încoace, am citit nenumărate articole şi comentarii, apropo de aşa-zisele “desene animate porno” de pe Minimax, ecranizări ale unor basme populare maghiare. Printre diversele luări de poziţie, m-am tot aşteptat să găsesc şi una conformă cu valorile pe care le-am deprins şi eu, alături de cîteva generaţii de părinţi, din şcoala românească; şi pe care le credeam împărtăşite de majoritatea intelectualilor umanişti de la noi. Or fi apărut, dar eu unul nu le-am găsit… În schimb, numai strigăte reacţionare şi răcnete tribale.
Aşa că am scris articolul ăsta dintr-o lipsă; din nevoia de a exprima o opinie de minim bun-simţ; şi într-un fel din datorie faţă de profesorii noştri de la Facultatea de Limbi Străine. Mi-a fost publicat în numărul din martie al acestei adevărate redute a culturii care este Playboy. (Enjoy.)
Din partea CNA-ului, canalul Minimax n-a putut încasa mai mult decît o simplă atenţionare, acum o lună, cînd cu scandalul desenelor animate ungureşti: un adorabil serial cu – vorba titlului – „Poveşti populare maghiare”. Cine s-a uitat, cu sau fără propriii copii alături, la această serie de animaţie 2D cu linii naive şi culori vioaie, abundînd în grafisme folclorice; cine a ascultat blînda şi sfătoasa voce din off a povestitorului – n-ar fi băgat de seamă că Minimax-ul, reputat ca televiziunea copiilor cuminţi, propagă pornografie… A trebuit să vină sesizarea, vecină cu pîra, din partea unor “hoşti” de matinal (multi-amendaţi la rîndul lor pentru pricini similare); ca astfel, dintr-o dată, pe nevinovatele basme din vecini să cadă oprobriul părinţilor! O zi-două de vîlvă online… şi verdictul de vinovăţie era gata ştampilat: pentru tagma supervigilentă a părinţilor forumişti, – realizatorii maghiari şi broadcasterii români căzuseră în oala mai largă a vulgarităţii şi violenţei din “desenele de azi”, alături de urlătorii mutanţi japonezi şi alte mangafale isterice, surghiunite în sloturile orare mai tîrzii. Cei mai conspiraţionişti dintre ei întrezăreau deja comploturi iredentiste… Puţini dintre Catonii de ocazie văzuseră cu ochii lor secvenţele incriminate. Nici nu mai conta: tabuul era gata impus.
De altfel, cine l-ar fi putut contrazice pe Răzvan, cel distribuit în rolul tăticului responsabil în cadrul cuplului cu burlacul Dani (cestălalt insistent propus ca sex-symbol al trustului antenist), atunci cînd a redat pe îndelete o interpretare lubrică a poveştii cu prinţesa gata să-şi ridice fusta în faţa porcarului, ca să primească în schimb purceii şi ocarina acestuia!… Ei bine, da: Răzvan are dreptate. Interpretările lui fantasmatice sînt foarte valabile.
Dar cîte interpretări deşucheate şi cîte prelucrări aluzive n-am auzit noi, la vîrste mai mult sau mai puţin adulte, despre Scufiţa Roşie şi relaţia ei cu lupul (“vaaai, bunicuţo, ce organe mari ai…”); despre Albă-ca- Zăpada şi convieţuirea ei secretă cu piticii (care pitici… se ştie… ho-ho-ho…); despre Barbă-Albastră (personaj devenit deja simbol al priapismului)… Care dintre noi n-a auzit bancul cu poanta finală “Spune-mi o minciună, Pinocchio”?
Ei bine da: majoritatea basmelor pot fi interpretate şi “fără perdea”. Mai ales cele din folclorul popoarelor. E o interpretare la fel de corectă, care stă în picioare alături de cea moralistă, dăscălitoare, care ne este evidenţiată de părinţi, bunici şi educatori. Basmele sînt magice şi pentru motivul acesta: anume că ne inoculează, discret şi cu efect întîrziat, clare elemente de educaţie sexuală.
Ne e greu să vorbim cu copiii noştri puberi despre evenimentele din viaţa lor intimă? Puţini dintre noi însă ştim că discuţia e deja iniţiată, de cînd le-am povestit despre Făt-Frumos şi Ileana Cosînzeana.
În acest sens, prinţesa şi porcarul de peste graniţă sînt aliaţi ideali pentru părinţii care-şi pregătesc temele din vreme. Trocul în trei trepte al purceilor (cu tot simbolismul legat de această specie animală); cele trei steluţe plasate pe sînii şi pubisul fetei; abilitarea eroului umil şi cucerirea în final “a fetei şi împărăţiei” – acestea şi altele vorbesc copiilor, la modul aluziv şi alegoric, despre relaţiile bărbat-femeie, despre zonele erogene şi despre marea taină a iubirii, în care sîntem de fiecare dată pretendent şi prinţesă.
Ce semnificaţie are paloşul unui voinic în vremea focoaselor nucleare?! Ce semnificaţie are iatacul prinţesei în epoca mall-urilor? Aceste simboluri, desuete încă din vremea fraţilor Grimm şi a lui Ispirescu, sînt vehicule arhetipale; sînt obiecte manevrate de fiinţa noastră intimă în marele Matrix colectiv, la care avem acces în momente privilegiate (în copilărie mai tot timpul)…
Psihanaliştii şi teoreticienii literaturii văd în basme un adevărat tezaur: e ca şi cum ai aşeza pe canapea naţii şi popoare întregi. Concluzia e mereu aceeaşi şi e optimistă: priviţi statistic şi istoric, sîntem sănătoşi, potenţi şi fericiţi. Revine înţelepciunii fiecăruia dintre noi să legatăm această fericire celor de după noi.
Leave a Reply