O dezbatere pe care am avut-o săptămîna trecută cu comentatorii de pe blogul lui Rogozanu mi-a dat o idee, pe care am promis s-o dezvolt după alegeri… în caz că mi se adevereşte previziunea.
Previziunea era că se alege Oprescu. Ipoteza era că, ÎN GENERAL ŞI ÎN MOD STATISTIC, bucureştenii vechi şi regăţenii stabiliţi în Capitală nu vor vota cu Blaga, – un ardelean paraşutat pe linie de partid, cu buletin de Bucureşti obţinut abia de o lună, care încă nici nu pronunţă bine diftongii munteneşti…
Teoria mai largă e că alegătorii funcţionează după afinităţi mai profunde, cu caracter istoric şi regional.
Scriam aşadar, la comentrariul #34 de la postarea lui Costi din 10 iunie, pornind de la o discuţie despre ardelenii care ne dispreţuiesc pe noi “Miticii”, dar migrează în oraşul nostru în căutare de lucru:
“Bătălia pt. Bucureşti se poate decupa şi pe tabere transpartinice: ardeleni vs. regăţeni (ultimii asimilabili bucureştenilor vechi, “miticieni”). Ardelenii Orban, Guşă şi Blaga au conotat [în discursul lor] o anumită rigoare, dar şi un anumit aer străin, trufaş, inadaptabil. De partea cealaltă – Diaconescu şi Oprescu sînt bucureşteni get-beget, alături de care aş mai remarca la capitolul regăţeni personaje precum Pavelescu (cam oltenaş aşa…) şi Videanu (”preorăşean” din Videle, deci cu pornire bună). […] Finala dintre Oprescu şi Blaga poate fi văzută şi în acest fel. Dacă aş lucra la vreunul dintre insomarele astea aş propune la sondaj şi o întrebare dsp. unde e nascut votantul [repondentul]. Am bănuiala că, ÎN GENERAL ŞI ÎN MOD STATISTIC, bucureştenii vechi cam votează cu Oprescu şi îl tratează pe Blaga ca pe un alogen; în timp ce nou-veniţii, mai ales cei de peste munţi, votează cu omul lor din Beiuş-Oradea-vama ungurească (omonimul poetului din Lancrăm).”
După care, la comentariul #40:
“Dacă e totuşi să formulez o teorie, ar fi că noi, ca personalităţi individuale, avem un substrat istoric care transcende polemica dsp. ’89-’90. Cred că există în profunzimea naţiei noastre nişte plăci tectonice cu inerţie mai mare, care ne determină acţiunile [şi opţiunile].”
Neavînd cum să îmi verific ipoteza votării pe criterii de provenienţă regională, m-am limitat la un calcul foarte rough: am comparat totalul obţinut în turul I de un aşa-zis “partid transversal transilvan” cu scorul lui Blaga singur din turul II; şi idem, totalul din turul I al unui aşa-zis “partid transversal regăţean” cu scorul lui Oprescu singur din turul II. În caz de corespondenţă, putem bănui că aceeaşi oameni care au votat “ardeleneşte” în turul I au votat cu Blaga în II; şi respectiv, opţiunea “regăţeană” din turul I a mers apoi la Oprescu. (Am rotunjit cifrele şi am ponderat diferenţa de prezenţă la vot între tururi, de altfel infimă). Şi iată ce am obţinut:
Candidaţi de origine ardeleană:
Blaga 29%
Orban 11%
Guşă 6%
______
Total 46 % = aprox. scorul lui Blaga în turul II (q.e.d.)
Candidaţi de origine bucureşteană, meridională sau regăţeană:
Oprescu 31%
Diaconescu 12%
Fuciu 3%
Ştefănescu 1,5%
Vedinaş 1,5%
Pavelescu 1%
_________
Total 50%, care, cu adăugarea rezultatelor candidaţilor “subunitari”, se apropie de scorul lui Oprescu din turul II…
Uh-oh… Şi dacă nu s-a votat politic? Dacă Mitică a votat regional? Dacă nu contează stînga vs. dreapta, Iliescu vs. Băsescu?
[Ca să preîntîmpin interpretări răuvoitoare, mă grăbesc să spun că nu am nimic – Doamne fereşte – cu neo-bucureştenii veniţi de peste munţi. Cum ar fi Bucalele fără – zic la întîmplare – Florin Călinescu, Gyuri Pascu sau Cosmin Bumbuţ? (Nu zic fără Adrian Sîrbu, că aş devia poate discuţia…) În fiecare vară merg cu familia cel puţin o săpt. în Ardeal în vacanţă şi mă simt ca acasă! (Ce-i drept, nu m-am gîndit să candidez la vreo primărie de acolo…) Ca textier al Sarmalelor Reci, recunosc că trupa asta a renăscut de cînd are 3 orădeni naturalizaţi în componenţă, pe care îi iubesc ca un fan… Nu mai zic de Zoli-baci, care da, e născut în Regat, dar are rădăcini clare peste Carpaţi…]
Revin cu o nouă analiză. Dar pînă atunci, m-ar interesa some feedback… No binie?… No hai…
LATER EDIT: Să mai zic ceva de acel candidat de la sect. 4 cu numele de Silaghi?!
Leave a Reply