textier.ro

Interpretez a modo mio leapşa Zazei care ne provoacă să ne dezvăluim amintirile cele mai intime (latiniştii îmi vor scuza pleonasmul) pe care ni le provoacă noţiunea de România. Sorry de întîrziere. Am socotit că (nu din lene) cel mai bine ar fi să-mi reiau, uşor adăugit, commentul de săpt. trecută, scris cu dedicaţie pentru Răpitoare şi pentru muza noastră comună, Oblia:

Pînă să merg la şcoală, n-am avut conştiinţă naţională: am crescut în mahalaua Dudeştilor nonşalant şi neîngrădit, ca un puiet de oţetar.
Primele amintiri “româniste” îmi vin de prin ciclul primar: şabloanele din ebonită de forma României, cu găurele în dreptul oraşelor; primele pagini de abecedar, cu tricolorul, stema şi portretul lui Ceauşescu din semiprofil.
Acea poză a “Conducătorului” avea să fie peste cîţiva ani înlocuită din toate contextele oficiale, deoarece se spunea că e “într-o ureche”; precum şi din cauza modelelor de pe cravată, care cică semănau cu nişte pingelele (aluzie la meseria de cizmar din tinereţea-i pre-revoluţionară, pesemne socotită nedemnă de către exponentul – poate prea ilustru – al clasei muncitoare)…