Cosmin Popan, mediolologul Cotidianului, mi-a pus cîteva întrebări despre starurile muzicale care apar în reclamele româneşti. Răspunsurile mele, laolaltă cu ale lui Adi Boţan (McCann), Andrei Filip (Kemper) etc., au participat la realizarea amplului articol al lui Cosmin, Brandurile româneşti nu au artişti pe măsură.
Răspunsurile mele redate integral – în exclusivitate aici:
Cosmin Popan: Ce aduc în plus pentru un brand vedetele din muzică faţă de alte vedete?
Florin Dumitrescu: De cele mai multe ori aduc muzica. Publicitatea mizează mult pe muzică, iar advertiserii români sînt campioni la folosit muzică deja compusă. Şi cum, de multe ori, e convenabil să cumperi şi vedeta la pachet cu hitul… de ce nu?
De multe ori, ce-i drept, sînt folosite vedete pentru potenţialul lor de imagine şi atît. Acum cîţiva ani, Star Chips a făcut o campanie interesantă cu cîntăreţi în vogă (3 Sud Est, Voltaj etc.), în care se făcea o interesantă metaforă între cartofi şi muzicieni, la modul ca “numai cartofii cei mai buni devin Star Chips” (aşa cum numai cîntăreţii cei mai buni devin staruri). E asemănător oarecum cu ceea ce se petrece cu starurile din sport, atunci cînd fac reclama la altceva decît articole sportive: testimonialul lor tot aduce vorba de performanţă, de “alegerea campionilor” etc. Ei bine, starurile muzicale, chiar dacă nu cînta în reclame, tot amintesc într-un fel de “minunata lume a muzicii”. Sau de arealul lor specific, cum e cazul Sofiei Vicoveanca, care a apărut într-o promoţie la un ulei, într-un decor foarte rustic.
CP: Cum ajută această asociere unor branduri care se adresează unui target mult mai select?
FD: În anii ’90, într-un spot pentru Hopfen König, apărea Johnny Răducanu cîntînd la pian într-un colţ al barului. Era un rol secundar: la un moment dat dădea o replică “hîtră” şi revenea la claviatură. Nu se poate spune că imaginea brand-ului se răsfrîngea în imaginea maestrului. Cred că marii anunţători de la noi ezită încă să îţi asocieze brand-urile cu jazzul sau cu muzica clasică. Rarele excepţii vorbesc de la sine: Mariana Nicolesco şi Gheorghe Zamfir au acceptat să faca promo pentru Mari Români (maestrul naist a binevoit să şi scapere cîteva note prin tuburile fauneşti). Interesant e însă că genericul propriu-zis al emisiunii a fost încredinţat Paraziţilor, care, prin comparaţie, sînt mai degrabă nişte recitatori…
CP: Atît critica muzicală, cît şi publicul acuză adesea lipsa de prestigiu a acestor vedete muzicale. Cît de mare este riscul asumat de brandurile care îşi asociază imaginea cu ele?
FD: În România prestigiul muzical nu prea contează. Iar criticii, cel puţin în domeniul mainstream-ului, sînt de obicei nişte entuziaşti, nişte fani care s-au apucat să se exprime în scris. Cronicile lor nu sună foarte diferit de ce poţi auzi trăncănindu-se îndeobşte pe la o bere, cînd vine vorba de “trupa aia, cum îi zice” sau “piesa aia, frate, cu videoclipu’ ăla”…
Pe de alta parte, se ştie că showbiz-ul românesc funcţionează pe bază de succese sezoniere, rapide (ca sa nu zic tunuri). De aceea cred ca asocierea imaginii brand-urilor mari cu cea a unor “staruri de-o vară” are un caracter superficial şi un rol mai degrabă tactic decît strategic.
Leave a Reply