textier.ro

O aveam de şapte ani. Era o unguroaică focoasă din Metro, cu cîteva adăugiri chinezeşti intervenite în decursul anilor (frîne, şa, pedale şi sistem de iluminare faţă-spate). Mi-au furat-o cu tot cu lanţul de prindere, din scara blocului, unde o lăsam alături de căruţul copilului (da, avem interfon şi vecini vigilenţi la parter). Slavă Cerului că n-au furat căruţul.
E a doua bicicletă pe care mi-o fură afurisiţii de ladri. Prima era o Ucraină greoaie, cu frînă din torpedo (aia da opţiune…). Cînd mi-au furat-o, acum 13 ani, a fost tragedie. Eram mult mai ataşat de ea. Nu aveam maşină pe atunci şi era practic mijlocul meu de locomoţie.
Azi nu mai sufăr la fel. Voiam să îmi cumpăr o bicicletă nouă, cu amortizoare. O lăsasem oarecum în decădere pe straşnica mea unguroaică, nu mai voiam să investesc în ea. (Poate că n-o mai meritam…) Aveam de gînd s-o dăruiesc cuiva nevoiaş, dar cinstit. Aveam de gînd să mai fac un drum cu ea, că tot s-a răcorit acuma… Aveam de gînd să decid eu cînd să mă despart de ea, de-asta mi-e ciudă.

ladri di biciclette vittorio de sica cesare zavattini neorealismo