Anul trecut pe vremea asta, am publicat editorialul ăsta în B24. Toată lumea mi-a sărit în cap! Faptul că am scris despre show-ul TV al Columbenilor fără să-i dezaprob făţiş mi-a atras atras mie dezaprobări destule. Între timp, m-am găsit într-o bună companie: Dragoş Rouă a constatat şi el caracterul mitologic al serialului cu Moni & Iri.
După încă un an, cînd telenovela lor live a făcut epigoni, s-a dovedit că aveam ceva-ceva dreptate. Mai nou, iată că şi publicitatea se lasă influenţată de povestea televizată. După aluziile din seria BCR Asigurări, în care adolescenta alintată unei familii în vacanţă vorbea la telefon cu un anume Iri, iată că s-a ajuns la evocări ceva mai transparente, în cazul pîinii French Toast.
Încă un filon al folclorului media de care ziceam acum un an:
Folclorul media contraatacă
Masă, terasă, discuţie de vară…
În stânga mea – un redactor-şef de telejurnal. În dreapta – un talk-showman radiofonic. Comeseanul “de stânga” vrea să conchidă discuţia dinainte: – Tevatura asta cu Irinel şi Monica, de la No Comment până Nunta Secolului, a fost un lucru bun. A crescut tirajul ziarelor, a dat o pâine în plus la oameni, de la fotoreporteri până la crescătorii de porumbei care şi-au zvârlit păsăretul pe Snagov. OK, râdem de glumiţa cum că “ăştia au de ce să fie columbofili…”, dar eu rămân pe gânduri. Ştiristul-şef are dreptate: a fost o serie de evenimente care au produs şi au vândut bârfă. Toţi gură-cască aştia au cumpărat mai multă presă (“aşa mai citesc şi ei ceva”), iar presarii au avut spor la vânzări. – Ba nu, nu e bine – ripostează comeseanul “de dreapta” – e chiar un lucru foarte rău! Gândiţi-vă: gură-cască ăştia nu mai ştiu să trăiască autentic, ci doar mijlocit, intermediat, cu procură… Ei se zgâiesc în ograda Columbenilor, pentru că n-au ce vedea la ei acasă. – Nu au distracţii – îndrăznesc eu. – Mai rău, răspunde radiofonistul, nu au idealuri. Nu au gânduri. Nu au sentimente. Nu ale lor personale. Totul e dobândit de la TV, din tabloide…
Amândoi au dreptate şi niciunul. Povestea celor doi opuşi atraşi între ei nu e nici pozitivă, nici negativă în mod absolut. E doar foarte adevărată. Ea a animat pentru o vară satul naţional – amorţit, inert şi prăfuit. Şi aşa cum la ţară diferenţa de vârstă, statură şi avere a mirilor revigorează un întreg repertoriu de strigături, cimilituri şi cântece nupţiale ironice – aşa şi la marea ţară România, folclorul media s-a trezit să contraatace. Ceea ce iaca fac şi eu, foaie verde de dudău…
Leave a Reply