articol de Florin Dumitrescu, în Dilema Veche de săptămîna asta
foto: Silviu Gheţie
E un secret despre care nu s-a vorbit niciodată în public şi pe care autorul acestor rînduri îl va dezvălui acum. O va face oarecum anevoie, conştient că-şi va atrage cel puţin antipatia din partea băutorilor de bere învederaţi. O va face însă pentru o cauză nobilă şi cu convingerea că, mai devreme sau mai tîrziu, această îndelung ascunsă taină tot va ieşi la iveală.
E un zvon care circulă de vreo 15 ani, transmiţîndu-se în chip de învăţătură iniţiatică, la o bere cu prietenii, printre zîmbete complice şi hai-norocuri optimiste. E mai mult decît o părere vagă şi mai puţin decît un fapt cert. E mai mult decît un mit urban, dar e mai puţin decît o realitate demonstrabilă. Şi tocmai de aceea e de crezut cu berărească religiozitate…
Marea deconspirare
Ei bine, iată. Se ştie că berea consumată timp îndelungat provoacă impotenţă. Daaar… – şi acum intervine secretul cu pricina – există o bere care face excepţie de la regulă; o bere pe care o putem bea, prieteni, cît vrem şi cît ne place, fără teamă de a ne pierde virtuţile noastre de sex tare şi dominant. Unii dintre cititori vor fi ghicit deja – este vorba de Bergenbier.
Sloganul – „prietenii ştiu de ce” – e rostit ca o parolă pentru iniţiaţi şi stîrneşte curiozitatea neofiţilor. Prietenii ştiu de ce, – dar ce? Că Bergenbier e o bere excelentă, simpatică şi nepretenţioasă, aşa cum sugerează reclamele? Că îţi recompensează, mai mult decît setea, pofta de aventură sau plăcerea unei tovărăşii complezente? Astea sînt pretexte, elemente de decor, „umbreluţe” (vorba reclamei blînd misogine cu perechile de la bar)… Adevărul adevărat, cel împărtăşit doar de „prieteni”, nu se strigă-n gura mare…
Iar dacă ai inspiraţia să încingi o miuţă cu o doză goală de Bergen’, cu toţi trecătorii de pe stradă; sau să îţi cadoriseşti consoarta cu un căţel vagabond de Crăciun, atunci cînd toate prăvăliile sînt închise; ori poate să strigi gol! ca Petrică lupul, tocmai atunci cînd amicul paratrăznet al farselor dă o fugă la baie în timpul meciului… dacă, în fine, ai atîta nonşalanţă, atîta prezenţă de spirit şi-atîta chef de pozne – acestea toate n-ar fi decît consecinţe binefăcătoare, efecte psihosomatice miraculoase ale consumului acelei beri anume, care – vorba aceea – nu te lasă baltă…
Dacă e simplu zvon sau dacă, dimpotrivă, secretul cu pricina are un fundament ştiinţific; dacă e răspîndit 100% folcloric sau dacă e teleghidat din centrala de PR şi advertising a producătorului (Interbrew) – nu contează… Contează că acest vînticel influenţator nu slăbeşte de un deceniu şi jumătate. Comunicarea oficială nu neagă zvonistica; ba pare să o confirme şi să o întreţină tacit. În ultimii ani comunicarea brand-ului a glosat cu voioşie pe tema polarizării sexelor, dintr-un punct de vedere oblu masculin, pentru care speţa femeiască pare – vorba unui best-seller – de pe altă planetă…
Bărbăţia sub toate formele
În deceniul trecut, cînd românii nu ştiau ce-i cu „elastecu-ăla” de ţi-l legi de şale ca să te zvîrli-n prăpastie de nebun (aşa, ca-n reclamele de la Bergen’), cusurgiii au semnalat încă un caz de trufaşă inadecvare a multinaţionalelor la cultura locală. Da de unde! Ca să-şi facă înţeles pînă la capăt mesajul, Bergenbier a adus muntele la Mahomed, amenajînd ditai instalaţiile de bungee-jumping, din parcurile bucureştene pînă pe plajele euxine. Iar dacă azi se face salt în coardă-n Piatra Craiului ca şotronu-n Cişmigiu, e şi pentru că Bergenbier a popularizat acest agrement… la extrem!
Apoi. Seria de insuccese din fotbalul românesc i-a făcut pe sceptici să creadă că Bergenbier n-a avut şansă ca sponsor al naţionalei României. – Ei aş: nimic mai prielnic ca înfrîngerile, pentru a te declara alături de suporterii dezamăgiţi, pentru a te oferi să le alini necazul cu o licoare desigur mai puţin amară…
Cu fiecare pahar ridicat a libaţie, cu fiecare halbă dată peste cap, cu fiecare sticlă sau doză cumpărate din raft, se celebrează dîrzenia, optimismul şi pozitivismul tipic bărbăteşti (deşi iau uneori forma resemnării). Dacă ar fi să se proclame Ziua Bărbatului, Bergenbier ar trebui să-i fie mai mult decît băutură oficială, ar trebui să fie şampania care să spumege în toate pocalele!
De la gînd la faptă…
Din cîte se zvoneşte prin tîrg, Bergenbier pregătea de ani buni o Zi a Bărbatului. O zi care să celebreze autoindulgenţa şi spiritul camaraderesc al României masculine. O zi mai aparte decît un obişnuit festival al berii, în stare să vizeze participarea afectivă a aproape jumătate din consumatorii români. 2007 părea a fi anul potrivit pentru o atare acţiune.
O dată cu intrarea în UE şi cu accelerarea globalizării, ne pasc o sumedenie de noi sărbători occidentale cu tradiţie, precum Ziua Tatălui, Ziua Burlacului etc. Aşadar nu mai era de întîrziat! Fel de fel de trend-uri fandosite şi efeminate, precum cele ale metro- şi tehnosexualilor, puse la cale de producătorii de cosmetice şi gadget-uri electronice vin să-i scoată pe ai noştri ca brazii din starea de bărbăţie neaoşă, „de la tata lor”… Tinerii sînt cei mai lesne coruptibili: care mai de care se vrea geek, techno-geek, emo… Pentru noile generaţii de masculi nu e nici o ruşine să te porţi ca un fătălău, să trimiţi poezii prin SMS, să refuzi o bere bună pentru un ţoi bălţat de Bacardi Breezer.
Nici adulţii nu sînt invulnerabili. Uite-i în ultimele spoturi, – bărbaţi în toată legea, cum se dau cu cremă hidratantă pe faţă; cum se fandiosesc în oglindă ca nişte muieri; cum se pipăie, se mîngîie şi se scălîmbăie… Brrr… Trebuie intervenit pînă cînd stirpea bărbătească nu se atrofiază de tot!
Un referendum a fost iniţiat online, pe site-ul oficial Bergenbier, accesat îndeobşte pentru glumele berăreşti, orgolios machiste…, primite de la „prieteni”. Peste 400.000 de români au votat pentru data de 5 mai ca Z
i a Bărbatului. Capul de pod era înfipt. Prin largă consultare populară, demnă de invidiat de către mulţi politicieni, Bergenbier a declarat Ziua Bărbatului şi s-a consfinţit bere oficială a unui întreg semiregn! Evenimentul a fost declarat un succes, în condiţiile în care chermezele politice au tins să umbrească în acest mai 2007 interesul pentru alte manifestări…
Cadrul festiv abia trasat mai rămînea de umplut cu sens, cu ideologie, cu valoare de brand.
Cherchez-la!
Reclamelele cu „marţieni şi venusiene” au căpătat o turnură mai accentuat polemică. Am putut vedea femei graţios de neîndemînatice pe marginea drumului, în tentativa de a se -întrajutora la depanare, în timp ce toţi bărbaţii din oraş petreceau ca burlacii la Ziua Bărbatului. Apoi ni s-a arătat povestea unui Samson smuls din clubul său de bikeri, tuns şi îmburghezit, prin farmecele unei Dalile care, după ce îl pune să lase motocicleta pentru automobil, îi reproşează că nu mai recunoaşte în el bărbatul mai vechii sale vîlvătăi. Numai o bere cu prietenii săi hirsuţii îl mai consolează pe năvalnicul îmblînzit: aşa, ca de Ziua Bărbatului… Apare însă un amănunt care schimbă întreaga perspectiva: în clipa fatalei întîlniri, ea îl îmbie pe el cu o sticlă de bere…
Şi iată, aici se află miezul chestiunii. Din nou „cherchez la femme”, chiar şi de Ziua Bărbatului! Căci bărbăţia nu poate fi definită decît în raport cu pandantul ei, feminitatea. Cu cît împrumuţi mai mult din filonul umorului tip Bundy, cu atît mai mult te situezi în tradiţia cult-populară a femeii mereu învingătoare. Bărbatul e capul, dar femeia e gîtul care-l mişcă – spune străvechea înţelepciune. Conceptul e vechi cît lumea şi inevitabil.
Conştienţi de imposibilitatea de a o exclude pe Venus de lîngă Marte, publicitarii de la Leo Burnett (telalii Bergenbier-ului) au plasat pe orbita lui 5 Mai un brand al feminităţii voluntare, Wash & Go, aflat de asemenea în portofoliul lor. Şi iată-i pe vitejii sărbătoriţi din reclamă retrăgîndu-se în cotloane ca dea raportul telefonic doamnelor lor…
Nu de alta, dar femeile nu trebuie descurajate să participe la Ziua Bărbatului. Căci organizatorii de evenimente ştiu: o femeie îţi aduce 2-3 bărbaţi după ea! Dimpotrivă: s-a mizat pe curiozitatea stîrnită în rîndul femeilor de toată această cabală masculină. Şi nu în ultimul rînd: s-a verificat statistic că, de fiecare dată cînd vreo bere face vreo promoţie de vară, cu premii în maşini, cîştigătorii sînt majoritar femei. Conspiraţioniştii n-au decît să creadă că premiile se împart discriminatoriu. Explicaţia pare a fi alta: bărbaţii cumpără bere ca s-o bea, în timp ce femeile – că poate cîştigă ceva…
Iar secretul lui Polichinelle despre virtuţile Bergenbier-ului par să le vizeze în ultimă instanţă tot pe ele, cele care ne domină soarta. Să nu ne mirăm aflînd că strategia finală a fost aceea de a le determina pe amazoanele zilelor noastre să cumpere berea cea justă pentru bărbaţii lor (şi poate şi pentru ele).
Dacă metrosexualul a fost inventat ca să îi facă pe bărbaţi să cumpere mai multe cosmetice, e posibil ca Ziua Bărbatului să fi fost inventată ca să le facă pe femei să cumpere mai multă bere. Parcă văd, în publicaţiile ecomomice, graficele vînzărilor în chip de yin şi yang…
Leave a Reply