textier.ro

(Cum am făcut Ostalgie fără voie)

În 1991 am publicat în Caţavencu (care încă nu devenise Academie) această poezie paseistă numită Interior. În ’95 a fost selectată în Marfă, antologia tinerilor poeţi (dintre care Sorin Gherguţ avea să alerge cel mai departe).
Poezia a plăcut şi a intrigat. Mi-a lăudat-o Pruteanu (care pe vremea aceea era mai relaxat… era “un băiat”, aşa, ca noi)… Într-o epocă încrîncenată şi resentimentar anticomunistă, cineva îşi permitea luxul de a se răsfăţa cu amintirile proletcultiste şi rusofile ale copilăriei. Şi asta a mers la sufletul multora, deşi poate nu voiau s-o recunoască… Ceea ce a trecut atunci drept ironie a unei perioade revolute poate fi azi citit ca un demers ostalgic, un fel de Goodbye Stalin dintr-o cameră cu jucării şi memorabilia.
Am dezgropat Interiorul la îndemnul lui Vasile Ernu şi al lui Mihai Vakulovski, care mi l-a vîrît în ultimul Tiuk!, alături de două poezii mai recente. Îl reiau aici cu niscai explicaţii: Ho Şi Min (erou şi apoi oraş vietnamez) era numele actualului Bd. al Eroilor. Ogoniok – revistă rusească. Despre Lenin, Stalin, Hruşciov, Matrioşka, Ialta şi Malta cu siguranţă ştiţi destule. Altminteri nu aţi avea nici o plăcere să citiţi…

Stalin e un urs de pluş

Stalin e un urs de pluş
exilat printre păpuşi
în apartamentul din
bulevardul Ho Şi Min.Pe insigne rugininde
Lenin ciocul îşi întinde
către-o zare-atît de largă,
că insigna stă să spargă.

Samovar la trup bondoc
stă coclind pe-un Ogoniok
vechi din vremea cînd Hruşciov
n-avea încă tenul mov…

Matrioşa multiplicată
pe sub grosul praf şi-arată
cele şapte-nfăţişări
coborînd obscure scări.

Unde-i mîna de copil
care-a smuls blîndul sigil,
deducînd din una alta,
ca din Ialta pînă-n Malta?

în foto: Petre, fiul lui Bogdan Dumitrescu, şi fi-miu, Pavel, la Mogoşoaia