Tocmai pentru că am prieteni la România Liberă;
tocmai pentru că mutra mea înrămată zîmbeşte virtual pe unele birouri din redacţie;
tocmai pentru că prietenii de la RomLib au fost singurii care mi-au întins mîna atunci cînd nimeni nu avea curajul,…
… tocmai de aceea le spun, cu cele mai prieteneşti intenţii, că:
După ce, de la München, a combătut ani de zile regimul comunist din România, Hurezeanu a ajuns să capete figură de Kim Ir Sen, în campania de relansare a acestui glorios ziar; care ziar – totuşi… – merita ceva mai bun pe partea de propag… ah, pardon, de comunicare.
Aţi văzut cum radiază toţi cînd intră “tovarăşul despot luminat” în redacţie? Aţi văzut pionierele acelea cum îl întîmpină cu tablouaşele la piept? Aţi resimţit frisonul ACELA? Aţi simţit din nou în gură gustul ACELA?
Dacă s-ar fi relansat Scînteia, mai înţelegeam. Dar s-a relansat România Liberă, oameni buni. Ziarul care chiar era alături de cetăţean…
Deja am auzit cu toţii prin tîrg poante apropo de “scrisul pentru prieteni” (în sensul de clientelă) şi de gestul cvasi-autist al lui EH de a citi ziarul singuratic, izolat, în biroul directorial…
Răbdare, prieteni romlibişti care ştiu că suferiţi în tăcere. Trece. Şi se uită repede. Prin definiţie, reclamele proaste sînt cele care nu se ţin minte.
Leave a Reply