textier.ro

E adevărat ce se spune, cum că alternativele sînt înghiţite ca atare de mainstream, în interiorul căruia chiar le merge bine; cum că anti-moda e menită să devină modă la rîndul ei; şi că dizidenţa se defineşte cel mai bine în raport cu sistemul pe care îl contestă.

Aceste reguli de funcţionare a şandramalei sociale mi-au fost reamintite ieri de reacţia pe care am primit-o la micul meu insight, de altfel foarte personal, simţit şi trăit 100%, despre viciile aşa-zisei Zile a Îndrăgostiţilor, reluat apoi şi pe blogul lui Comanescu. Mă trezesc cu riposta radicală a unui auto-intitulat stîngist care, la verva pe care i-am stîrnit-o, mă confundă cu amabila noastră gazdă şi mă copleşeşte apoi cu strigăte de luptă alter-mondialiste. Trendy, huh?

Totuşi, eu aş fi mai mulţumit dacă i-aş pune un pic pe gînduri pe cei care se grăbesc să scoată lozinci şi să îngroaşe noi turme. Poate că mai trebuie să umblu la reglaj fin…

Că Anti-Valentine poate deveni o formă la fel de vagă, vană şi sclifosită ca şi Valetine’s Day însăşi – s-a demonstrat anul trecut (sau acum 2 ani?), cînd un club bucureştean “foarte alternativ” şi “underground de tot” a organizat de ziua 14 a lui Făurar o contra-petrecere pronunţat neaoşistă, care intenţiona să combată americanismele de consum “de la suprafaţă”; dar care – hélas! – îşi momea publicul cu concertul unei trupe cunoscute pentru repertoriul de fandoseli americăneşti evazioniste… bineînţeles în engleză… Yeah, baby!