(c) Ştefan Cincă
Întrebat de către Elena Vlădăreanu şi Bogdan Iancu despre avantajele tv-urilor de nişă, am răspuns cum m-am priceput în România Liberă de azi.
Nişarea este o reţetă de succes, oricum am vedea-o: şi de pe versantul tespectatorului, cu preocupările şi interesele lui; şi de pe cel al advertiser-ului, care îşi poate strînge colimatorul pe un public-ţintă cît mai adecvat. Posturile muzicale, de tineret – au avut de la început menirea de a “înghite” publicitate expansivă, la produse tinereşti… dar găzduiesc tot mai mult şi reclame la servicii “studenţeşti” ale telecom-urilor sau ISP-urilor. S-ar crede că posturile de sport sînt ideale pentru beri, aparate de ras şi alte produse exclusiv masculine, dar… spaţiile tv de sport sînt disputate tot mai mult de brand-urile din domeniul constructiilor şi amenajărilor. Iar de cînd există televiziuni pentru gospodine, parcă s-a deschis poarta raiului pentru o mare parte a bunurilor de larg conum. Datorită acestei duble determinări, nişarea are încă viitor. Dar asta înseamnă şi dublă constrîngere: nu se poate merge cu fragmentarea mai mult decît permite piaţa, cu ambii versanţi ai ei (clientul consumator şi clientul anunţător).
Răspund interesant Avădani, Tătăruş (Realitatea) şi Popov (Pro Cinema).
Erratum: agenţia la care lucrez se cheamă Adviser (e OK, ştiu, stressul…).
Leave a Reply