textier.ro

Fă ceva cu Ţeapa lor!


via Metropotam

Cine mâzgăleşte ziduri ia nuiele pe spate. Aşa spunea legea nescrisă a obştilor. Vandalismul era în mod tradiţional pedepsit cu băţul, la locul faptei. Mai puţin aspru decât alte delicte, dar ruşinos şi, pe moment, foarte dureros. Legătura dintre zid şi nuia scapă logicii noastre de azi. Ne e însă lesne să observăm că, de la graffitiurile revoluţionare din ’89, mâzgăleala murală are alt statut: are glorie, are legitimitate istorică şi, mai nou, are şi fason estetic urban. Tot mai multe instituţii bucureştene comandă graffitiuri şi stenciluri, fie cu scop funcţional, pentru rezolvarea unor probleme de amenajare (ziduri oarbe etc.), fie ca fresce cu intenţie artistică de sine stătătoare. Dar forţa, impactul, vigoarea graffitiştilor rezidă în caracterul originar – de infracţiune, de ultraj – al artei lor. E gena de vandalism, de agresare a bunului-simţ comunitar – cea care ne provoacă, ne intrigă şi ne stimulează gândirea. E moştenirea culturală a nuielii cea care încă ne face să ne raportăm etic la această formă de artă mereu proaspătă (deşi muralismul are peste 20.000 de ani). Mereu la graniţa dintre angajament şi estetism, graffito-stenciliştii ne zugrăvesc frământările; ne exprimă şi ne reprezintă ca locuitori problematici ai unei urbe “sucite”.
La polul opus, Ţeapa lui Ghilduş este un vandalism pe banii noştri; este o infracţiune infinit mai mare decât “mâzgălelile” lui Ciubi, Sinboy, Irlo sau Nancă. Este o mare nuia peste privirile contemporanilor şi o mâzgăleală blasfemică pe memoria eroilor.
De curând, bucureşteanul anonim a sfidat paza non-stop a “ansamblului” şi şi-a scrijelit mânia pe suprafaţa marmoreană a Ţepei. Să nu ne oprim aici, concetăţeni: să milităm pentru demolarea definitivă Ţepei Ruşinii. Să aplicăm o nuia civică peste posterioarele dolofane din fotolii.

(c) Bucurenci

Acest articol, apărut în B24-ul de azi, a respectat rigorile de spaţiu ale editorialelor din “cel mai tare ghid”. Mi-ar fi plăcut să accentuez continuitatea dintre protestul mîzgălit, scrijelit, al revoluţionarilor decembrişti şi “vandalizarea legitimă”, prin mîzgălire şi scrijelire, a pseudo-monumentului dintre Palate, realizată de bucureşteanul anonim. Ca şi cum mîna eroului decembrist generic s-ar fi răzvrătit, ar fi ţîşnit din pămînt şi ar fi zgîriat, cu un cui de coşciug, un strigăt de protest la adresa neo-ceauşiştilor de la putere, care îi batjocoresc memoria. La care se adaugă evident, variaţiunile artistice (şi deopotrivă eficiente comunicaţional) propuse de neo-muralismul urban. Şi faţă de care se situează antagonic şi blasfemic dizgraţioasa mostră de artă oficială întruchipată de Ţepuşa lui Ghilduş (da: mostră e înrudit etimologic cu monstru).
Mai e doar un mic pas logic de făcut pînă la propunerea, de bun-simţ tipic bucureştenesc, de a îi lăsa – dacă nu chiar de a-i comandita – pe tinerii promotori ai urban art-ului să realizeze ei adevărata, legitima, indiscutabila operă publică dedicată eroilor din Decembrie ’89.