Cele două spoturi la Mulino Bianco sînt din 1994: important pentru cine le apreciază postproducţia extraordinară, chiar şi pentru zilele noastre. Regizorul e indian. Cine are Italia-n cap (aşa, ca mine) va recunoaşte locuri speciale din Veneţia, respectiv Florenţa. Grîul e verde şi năpădit de maci în Florenţa şi e copt auriu în Veneţia, ceea ce îi face pe pictorii peisagişti s-o dea ca Van Gogh (rafinament, frate)…
Sensurile evocate sînt cvasi-infinite, pentru că tematica (reîntoarcerea la natură, nostalgia, edenul etc.) e puternică şi multi-cuprinzătoare.
Tema invaziei vegetaţiei în oraş tot de acolo derivă, în fond. Sacagiii de la Dorna au început să se apropie de căldura şi emoţia campaniei Mulino Bianco, abia cînd au renunţat la abordarea acvatică, “lacustră”, antipatică mai ales pe timp de iarnă (brrr…), şi au năpădit (şi ei!) spaţiul citadin cu iarbă şi flori.
Fette Biscottate – Mulino Bianco
Leave a Reply