Am scris acest articol în septembrie 2003, pe vremea cînd mă iluzionam că printr-o abilă acţiune publicitar-culturală ar putea fi salvată din ruine şi redată circuitului turistic istorica berărie Gambrinus de pe Elisabeta colţ cu Brezoianu. Între timp am colecţionat motive din ce în ce mai tari pentru care să renunţ:
- retragerea de pe piaţa românească a brand-ului Gambrinus din portofoliul Brau Union, posibil sponsor al acţiunii (se pare că, în perspectiva lui 2007, marca trebuia acceptată la nivel european, ceea ce pentru berarii din Griviţa ar fi fost… misiune imposibilă);
- (mai tare:) litigiul de ani buni de zile asupra clădirii (corpului de clădiri);
- (şi mai tare:) nici una dintre berăriile Gambrinus ale lui Caragiale nu se aflau pe amplasamentul respectiv, care aparţinea unui Gambrinus tîrziu, înfiinţat în 1941 (cf. A.I. Rozei).
Dincolo de iniţiativa falacioasă, trasată… la o bere, alături de amicul Iulian Fecioru (actualmente copywriter la Gavrilă), rămîne ideea în sine:
[…] Contează poate mai mult că noi, cei de azi, publicitari sau consumatori, edili sau cetăţeni, urmaşi ai lui Mitică prin naştere sau prin adopţie, nu ştim să preţuim (nici) această moştenire a celui care ne-a făcut caricatura pe generaţii întregi. Berăria Gambrinus, care ar putea deveni un sanctuar turistic-cultural, asemeni casei lui Kafka din Praga sau a casei Julietei din Verona, rămîne ca o plagă imundă în inima oraşului…
[…]
Leave a Reply