textier.ro

(c) Silviu Gheţie

… am dat de o interesantă dezbatere în Ziua.

Pasionata apărare a piesei în numele libertăţii la expresie, făcută de Iulia Popovici, critic de teatru (şi preţioasă prietenă a Sarmalelor Reci), primeşte replica lui Dan Dungaciu, profesor de sociologia religiilor, care acuză piesa de incorectitudine politică!
De remarcat că articolul meu Iaşii în iarmaroc, scris la cîteva luni după scandalul din decembrie, împacă ambele poziţii, desfiinţînd o prejudecată pe care ambii specialişti (în teatru, respectiv în religie) o întreţin în numele unui antagonism de circumstanţă: independenţa teatrului faţă de religie.
Ciudat este că ambele titluri frizează acelaşi adevăr tăinuit, trecut sub tăcere, ca să nu zic cenzurat: “Cînd preoţii vorbesc despre teatru” titrează Iulia Popovici, vrînd să marcheze o presupusă incompatibilitate; “Sărbătorile ‘laice’ de Crăciun” – ripostează sociologul Dan Dungaciu, evocînd inadecvarea social-culturală a montării în perioada Sărbătorilor.
Dar… preoţii sînt (totuşi) cei care au inventat teatrul! (Iar confraţii Iuliei Popovici, dacă nu cumva chiar ea însăşi, obişnuiesc să ne îndemne apologetic să mergem la teatru ca la o instituţie sacerdotală, în care se îndeplineşte un ritual purificator…)
Pe versantul opus al baricadei, Dan Dungaciu face aluzie la “celelalte” sărbători nataliţii, cele “normale”, religioase, care – aminteşte textierul – au şi astăzi o puternică componentă misterică, ritualico-dramatică (mai ales în fieful regional precilect al Irodului şi al Viflaimului – subliniază articolul meu).
“Misteriu” este poate termenul care defineşte cel mai bine tulpina comună a manifestărilor contemporane deopotrivă teatrale şi religioase (creştine). Misteriul, înrudit etimologic cu mistica şi misterul duhovnicesc (taina, în terminologie ortodoxă) stă la originea manifestărilor teatrale moderne, străbătută încă şi de ecouri din epoca impersonării catartice a tragediei antice…