Ce mai făceam acum 10 ani? Direcţia 5 – SuperstarCu gluma despre “Organ”, Udrea rupe un armistiţiu tacit

Madonna despre discriminarea din RO: implicare artistică sau moment de învăţămînt politic?

Am fost aseară cu fi-miu (9 ani) la “Park Izvor” (vorba Madonnei). Am ţinut 50 30 de kile în cîrcă timp de aproape două ore. 50 30 de kile de adoraţie a divei, 50 30 kg care s-au zbînţuit alături de cele 85 de dedesubt (după concert cred că am mai dat jos cîteva).

La mijlocul concertului a fost momentul gipsy, OK, a fost declaraţia despre “discrimination in Eastern Europe”. A fost apelul la fraternizare cu “gypsies , homosexuals and people who are different”, la care fi-miu emoţionat a strigat “yeaaah” în timp ce majoritatea huiduia.

Cred că fanii adevăraţi, nu neapărat copiii lipsiţi de prejudecăţi şi receptivi la mesaje dăscălitoare, au strigat yeah. Dar strigătul lor a fost acoperitde huiduiala celorlalţi. De ce? Poate că aşa sîntem noi intoleranţi. Faţă de ţiganii ca grup socio-profesional; din care şi Madonna face parte grosso modo: în calitate de “guristă”, de “prestatoare de divertisment”, în calitate de muzicantă pe care “o plăteşti ca să-ţi dizeze” şi să-ţi “dea din buric” cu tot “cu negrii ei” (ca să o spun cu vorbele altora).

Un artist care încearcă să depăşească acest statut are niscai probleme. Nu numai în RO, dar aici parcă mai mult ca oriunde. Promit să revin şi să aprofundez.

Pînă atunci… ce răspuns aţi da la întrebarea din titlu?

77 Responses to Madonna despre discriminarea din RO: implicare artistică sau moment de învăţămînt politic?

  1. Madonna despre discriminarea din RO: implicare artistica sau moment de invatamint politic? | CanCan Says:

    [...] de cele 85 de dedesubt (dupa concert cred ca am mai dat jos citeva), scrie Florin Dumitrescu pe blogul sau. Citeste mai [...]

  2. grigoreS Says:

    Nici una, nici alta. Cred că era doar momentul de rătăcire al strategiei de marketing…

  3. bugsy Says:

    O “bifa” pe o “TO DO ” lista pregatita de cineva din stafful ei. Probabil lista de la BUC e la fel ca cea de la Sofia.

  4. ivan Says:

    evreica asta stafidita a venit sa ne predice ca ii discriminam pe tzigani, ca trebuie sa fim toleranti cu ei… ma mir ca in deschiderea concertului nu a cantat gutza de maimuta.
    cat de toleranti sa fim… cu atitudinea asta de blegovani pe care vor sa ne-o insufle unii o sa ajungem sa fim calariti de tzigani.
    eu incep sa nu ma mai simt acasa in tara mea, iar masonii astia rupti de realitatea romaneasca vin sa imi spuna ca trebuie sa ma pup cu tziganii si sa le tolerez in continuare faradelegile si nesimtirea.

  5. florin manole Says:

    existenta “tiganilor ca grup socio-profesional” exista functie de calitatea si cantitatea de reflectie pe marginea subiectului, draga domnule… asta apropo despre a scrie cat de cat documentat.
    Fraza “Madonna face parte grosso modo: în calitate de guristă, de prestatoare de divertisment, în calitate de muzicantă pe care o plăteşti să-ţi dizeze şi să-ţi dea din buric cu negrii ei.” este una dintre confirmarile ca studiile care zic ca in Ro gradul de intoleranta e direct proportional cu nivelul de studii…
    In rest, Madonna sau oricine e ok, pana ne zice ceva ce nu ne convine… Dupa aia, pe baza scenaritei, incepem sa cautam de ce a spus ce-a spus: pentru ca evreii, pentru ca tiganii, pentru ca americanii, etc… au facut o conspiratie, un plan, o treaba… Ceva sa sape la radacina imaginii de cultura mare a Romaniei. :-) ))
    p.s. invit la comentarii despre tonele de gunoi lasate in urma de fanii cei civilizati… probabil ca aia erau de prin ferentari, sintesti, strehaia… trist…

  6. george Says:

    fi-tu are 10 ani si 50 de kile?

  7. florin manole Says:

    aia cu existenta exista fu de la nervi.. :-) ))

  8. Axul Says:

    Imi pierdusem speranta ca romanii mai gandesc cu capul lor, dupa atatea articole despre integrare si toleranta pe Hotnews!
    Nu da vina pe Madona, copilul a tipat DA pentru ca asta a auzit vorbindu-se in casa. Asa ca, din punctul asta de vedere, a fost foarte bine ca l-ai dus la concert: a vazut ca ceva este in neregula cu parintii lui (presupun ca ai nevasta).
    Iar daca zici ca la 9 ani are 50 kg, ii era si mai folositor daca il puneai sa te tina el in carca!

  9. Catali Says:

    “p.s. invit la comentarii despre tonele de gunoi lasate in urma de fanii cei civilizati… probabil ca aia erau de prin ferentari, sintesti, strehaia… trist…”

    Cu tot respectul, eu am numarat 3 locatii cu pubele…cred ca tb sa stau la rand sa arunc paharul de apa…
    La fel cum am stat la rand si la buda…

    Cat despre intoleranta, eu m-am cam saturat sa mi se dea cu tifla. Daca imi aduc aminte, in presa a aparut si faptul ca din UK se repatriaza 250 de rromi…de ce nu i-au integrat ei?

    E usor sa critici pe flamanzi cand ai burta plina…si mai usor (si probabil ca si elevat) e sa le dai sfaturi…

  10. grigoreS Says:

    He, he. Ce misto: “Iar daca zici ca la 9 ani are 50 kg, ii era si mai folositor daca il puneai sa te tina el in carca!”…

  11. Ruxandra Says:

    Da, a fost un moment de implicare artistica. E simplu. Sunt multe momente de acest gen in lume, insa numai noua ni se apleaca. Justificarea lacrimogena cu deceniile de invatamant politic nu se aplica pentru ca majoritatea tinerilor care discrimineaza n-au avut nici o secunda de experienta cu orele de invatamant politic, nici nu erau pe lume atunci. Cliseul cu invatamantul politic este o naratiune trista pe care o scoatem la vanzare (distribuire) imediat ce primim niste lectii de bun simt. Reactie de domn Goe, zic eu. Ma rog, si reflex de popor colonizat, dar asta e o alta chestiune.
    Ar fi o poveste lunga aici despre cum ne formulam noi ideea de comunitate si cum si-o formuleaza occidentalii aia “de stanga” :D . O privire antropologica aici s-ar potrivi de minune.
    Florin: cred ca autorul blogului ironiza prejudecatile publicului, nu le repeta.

  12. Luke Says:

    “p.s. invit la comentarii despre tonele de gunoi lasate in urma de fanii cei civilizati… probabil ca aia erau de prin ferentari, sintesti, strehaia… trist…”

    Gunoiul ala trebuie privit ca si rezultatul unui consum si deci castig. Binenteles ca cineva trebuie sa stranga dar bani sunt pt asta tocmai din acel consum. Daca cine avea prin contract datoria asta nu-si face treaba atunci amenzi groase.
    PS: stiti ce mi-a raspuns cel care-mi lua banii pe sezlonguri pe plaja in Rodos cand i-am cerut o scrumiera? Citez: Voi ati venit aici sa va simtiti bine, aia-i treaba mea maine dimineata.

  13. doctoru`' Says:

    chiar asa, la 9 ani un copil are 28 – max. 33 Kg. ca sa aiba 50 kg. este fie neobisnuit de dezvoltat (140-150 cm. !!) fie obez

    mai bine asta sa te preocupe !

  14. Ulen Says:

    Ce pacat ca multe dintre replicile la comentariul dumneavostra excelent si de gindid sunt la fel ignorante, rasiste si sovine ca si huiduielile turmei. Se pare ca ne este greu sa ne analizam xenofobia si sa recunoastem ca discriminarea rasiala impotriva tiganilor este in floare in Romania si neaceptabila. Iar cu totii suntem afectati de acest viciu al ‘prejudice’! Multumin Madona!
    Hai sa speram ca inocenta si cuviinta celor de generatia fiului dumneavostra vor croii o romanie mai buna, unde discriminarea de orice fel sa fie eliminata si spiritul auto-critic ‘alive’. Sa speram ca acesta inocenta sa nu fie zdruncinata de tavalugul ignorantei si intolerantiei.

  15. Maftei Says:

    eu cred ca tu esti tzigan…altfel nu-mi explic cum poti fraterniza cu astia!

  16. ips e Says:

    madonna a facut fix ceea ce faci si tu, textierule: vrajeala. Diferenta e ca vrajeala ta e imbufnata.

  17. diana Says:

    Florine, tu nu intelegi, ok?
    Nu sunt de vina romani ca ii pun pe copii de rromi in clase speciale (si asta de pe vremea lu’ Ceasca). De vina esti tu ca iti lasi copilul sa se ingrase. OK? OK?
    Ia sa nu mai ai pretenti ca esti intai om si pe urma roman. Hai inapoi in mocirla noastra de intoleranta.

  18. Madona, un mo(nu)ment de rătăcire al strategiei de marketing… : Bucharest SITCOM Radio Says:

    [...] Textierul se-ntreba dacă apelul Madonei la fraternizarea cu ţiganii, homosexualii şi oamenii diferiţii (*aici intră şi scriitorii, artiştii plasticii, etc. ?) e un act de implicare artistică sau doar un moment de învăţământ politic? Răspunsul meu a fost unul simplu: un mo(nu)ment de rătăcire al strategiei de marketing. Sau poate nu, ţinând cont că şi ea poartă tara minorităţii (chiar dacă aceea cu ştaif a Cabalei…). Acum serios: guristă sau nu, gagica asta a vorbit în România despre intoleranţă (”gypsies , homosexuals and people who are different”) pentru că aşa a citit într-un ghid turistic american despre ţările din estul Europei. Şi nu cred că este departe de realitatea faptelor de aici (în ultimii nouăsprezece ani, câte case/sate de ţigani au ars, câte conflicte etnice au fost mângâiate cu armele/bulanele jandarmilor?). [...]

  19. alien Says:

    madonna nu trebuie sa mearga zilnic in metrou/tramvai/autobuz impreuna cu tigani.
    daca tot ce ar trebui sa fac in fiecare zi ar fi sa ma trezesc, sa merg la sala si sa tzopai, iar in rest totul, absolut totul sa-mi fie adus pe tava, si as avea o armata de bodyguarzi care sa ma apere de tzigani, as fi si eu foarte tolerant.
    ar putea sa dea un exemplu personal demonstrand toleranta fata de paparazzi!

  20. Maftei Says:

    si pt ulen…
    daca tot esti asa de iubitor de rromi, te anunt cu mahnire in suflet ca peste tot in europa suntem priviti ca fiind un popor de tigani. asta pt ca faptele lor in alte tari au fost catalogate ca fiind facute de catre cetateni ai Romaniei. Nu mai zic de asemanarea cuvintelor rrom cu Romania. Din cauza unor politicieni “destepti” a aparut aceasta confuzie care din pacate nu se mai poate repara!
    te sfatuiesc sa-ti petreci o zi (nu zic o nopate) prin cartierul Rahova sau Ferentari. Iti vei schimba dragostea manifestata catre aceasta minoritate care tinde sa devina majoritate la noi in tara.

  21. Cercul Says:

    Despre asta am scris si noi aici

    http://lacoltulstrazii.wordpress.com/2009/08/27/et-in-arcadia-ego-madonna-si-romanii/

    Din pacate suntem un popor de intoleranti si ignoranti. Si cred ca nu numai cu tiganii avem ce avem, ci cu toti cei care nu-s ca noi (vezi maghiari, rusi, moldoveni etc).

  22. touretul Says:

    Stai putin. Tineai pe umeri o gagica si erai cu copilul de noua ani, sau copilul tau are 50 de kile? 50 de kile la noua ani? Whatta fat ass!
    Cat despre Madonna, n-a prea nimerit-o cu discriminarea asta. In Romania tot prostanu e de fapt un tigan manelis, iar poponarii sunt pe toate televiziunile in frunte cu Naomi si “la naiba” ala de la Acasa TV. Iar telenovela numarul unu e Regina care-i plina de gipsy gajaitzi. Nu Regina. Telenovela. Deci, Romania e mai degraba o casa de toleranta.

  23. licoris Says:

    Sunt perfect de acord cu Maftei. Am fost la concert si am huiduit lectia de moralitate a divei. Nu are cum sa inteleaga, ca pentru noi, s-a umplut paharul tolerantei! Sa nu confundam ignoranta cu intoleranta!
    Spectacolul a fost cu siguranta un mare “eveniment” si un castig pentru romani.

  24. Max Says:

    Hmm…oare cine sa fie personajul din cauza caruia au avut de suferit romanii din Italia? cum cum? Mailat? roman sadea Mailat asta? ei ash…roman…. tigan nene. Si era bine daca Mailat asta o comitea cu Madonica, sa ii sara cheful de pupat in bot tiganii, fie din implicare fie din ratacire fie din lipsa de cunoastere a acestei specii parazite de oameni (daca le pot spune asa).
    Nu stiu cu ce am gresit noi romanii, ca ne-am trezit cu neamul asta pe cap…e ultimul lucru de care aveam nevoie. Am un nivel mare de toleranta a oamenilor prosti si nesimtiti, dar pe astia nu mai am cum sa ii inghit. E alegerea mea.

    P.S. sa nu va aud cu Madalin Voicu, ca ce om mare e el, personalitate tiganeasca, ca tocmai l-am vazut la un targ de vechituri cum se “tiganea” cu vanzatoarea pentru un ghiul mare cat o zi de post, cu sigla Mercedes…deci, va rog.

  25. Alex Says:

    Raspunsul meu: musca in lapte.

    Nu e prima data cand Madonna se baga in niste chestii pe care nu le stapaneste si iese aiurea.

    Cateva exemple:
    - se da ecologista, dar caravana ei polueaza de rupe
    - in timpul campaniei electorale din State l-a comparat pe John McCain cu Hitler si Mugabe, desi omul spusese ca “toti suntem copii Domnului” (exact acelasi lucru spus de ea la concertul de la Roma)
    - isi tine copii din scurt, desi ea este libertina
    - se da militanta antidiscriminare, dar nu se opune expulzarii romilor din Marea Britanie

    Imi aduce aminte de reactia unor spectatori americani republicani la declaratiile politice pro-democrate ale lui Bruce Springsteen: Shut up and sing!
    Cum la Madonna nu e cazul de cantat, ii poti spune: Shut up and dance… and do the sex thing!

  26. sym Says:

    Când duduia “Madonna” va trece prin nopți în care grupul “socio-profesional” din cartier ascultă manele la maxim, pe stradă, la 3 dimineața, iar tu trebuie sa mergi la muncă a doua zi, și poliția zice că nu are ce să le facă, atunci voi fi receptiv la mesajele dumneaei de toleranță.

    Până una-alta văd că noi suntem foarte toleranți cu națiunea “socio-profesională” conlocuitoare. Ne fură, ne bat, ne calcă cu mașinile și chinuiesc cu manelele, nu plătesc nici un impozit, umplu spitalele plătite de noi, iau ajutoare din banii plătiți de noi, își trimit copii la cerșit pe stradă, și totuși noi nu le facem nimic.

    Poate n-ar strica ca dumnealor să fie un pic toleranți cu noi, și eventual să pună un pic osul la treabă, și dacă nu e prea mult, să dea muzica mai încet?

  27. Andrei Vlad Says:

    Este trist ca romanii (cei care au fost la concert si cei care au comentat pe acest blog) sunt in continuare rasisti, xenofobi, sau pur si simplu prosti. Madonna a trimis un mesaj de implicare sociala. Discriminarea este un lucru negativ si nu aduce beneficii nimanui. Acest fapt este atat de simplu de demonstrat, faptic si teoretic incat lipsa intelegerii fata de fenomen tradeaza ignoranta si prostie.

  28. robin Says:

    ca sa fii o diva trebuie sa fii multilateral dezvoltata. sa te iei de oameni politici, sa propovaduiesti toleranta, sa faci cateva adoptii si sa dai din buric pana spre 80 de ani.
    sa nu uit: trebuie sa dai si 10.000 pe luna pe apa sfintita cabala.

  29. Cercul Says:

    Gresiti cu totii cei care spuneti ca Madonna nu a procedat bine. de altfel mesajul ei putea sa vina de oriunde. Voi transferati experientele voastre individuale la o intreaga etnie, ceea ce e o aberatie. Pe mine m-au furat mai multi romani pana acum decat m-au batut tigani, de exemplu. Sa-mi doresc acum exterminarea romanilor?

  30. nano2k Says:

    Un moment de maxima cretinitate.
    Imi pare rau sa o zic, dar Madonna pe langa ca e expirata (imi permit sa zic asta pentru ca nu sta in banca ei, ci se tot vantura ca o zdreanta sa faca bani), dovedeste ca e si proasta.

    Nu ca nu era ea, dar acuma ne demonstreaza.
    Ne demonstreaza cat de desprinsi de realitati sunt unii. Oricum, pentru ea e prea tarziu sa-si revina…

  31. ZaffCat Says:

    Acum zi-mi te rog sincer, nu-i asa ca te asteptai la astfel de raspunsuri?
    ;-)

  32. fLoreign Says:

    Ce sa zic, pare simptomatic ca raspunsurile intolerante de aici se refera mai degraba la gipsinei. Nimeni in schimb nu vrea sa se asocieze verbal/scris cu baietii veseli, nici macar ca sa dea in ei.

    Ma tem ca o versiune la “Pielea mea” cu Lacramioara si Dorina nu prea s-ar bucura de succes. Iar Madonna poate compara reactiile din alte locuri cu cea din Bucuresti. Un adevarat xenoph-o-meter.

  33. nano2k Says:

    @Andrei Vlad

    Andrei, realitatea este cea care bate toate filmele si propagandele.

    Si eu ma simt PROFUND discriminat cand ii vad pe tiganii burduhanosi conducand masini de zeci de mii de euro, avand palate cu zeci de camere, dar fara loc de munca.

    Atribui romanilor cateva “calitati”:

    1. Xenofobie, adica frica de straini. M-ai dat pe spate. Cand i-am prigonit noi pe straini? Din contra, ii primim cat de frumos putem. Tiganii nu sunt straini, ci sunt romani, adica de-ai nostri. Deci asta pica.

    2. Rasism. Dupa cum probabil poti sa vezi zilnic, romanii ii critica pe toti, indiferent de rasa, etnie, religie, apartenenta politica.
    Nu conteaza ca individul e roman, ungur, chinez, american, caucazian, crestin, musulman, hindus, etc.
    Ne intereseaza FELUL omului. Nu e vina noastra ca majoritatea tiganilor sunt de joasa speta. Si romanii sunt judecati de altii. Si ei nu sunt xenofobi, rasisti sau prosti.

    3. Prostie. Da, suntem prosti ca ascultam toti ce ne zic altii. Ca plecam urechea la toate elucubratiile unora care nu au nicio legatura cu realitatile locale si cotidiene. Nu vezi ca occidentalii “civilizati” ii gonesc pe tigani si ni-i trimit noua pachet? Ei cum sunt? E treaba fiecarui tigan unde alege sa traiasca. De ce sunt fortati sau momiti sa plece din orasele lor? Daca fac nelegiuiri, sa ii bage in inchisori si sa isi rezolve problemele, asa cum si noi facem cu ale noastre.

    Poate ca totusi, romanii sunt xenofobi, rasisti, prosti.
    Atunci pentru restul am un singur lucru de zis: IPOCRITI. Si asta spune totul despre ei.

  34. CLAUD Says:

    Who the f__k is Madonna?

  35. Blogu`Lu`ReFu Says:

    Interesat de un link sau banner exchange cu http://refublog.blogspot.com ?

    Ma poti contacta si pe refublog@gmail.com.

    O zi buna !

  36. Horia Says:

    Cine e Madonna?

  37. Ingineru Says:

    Probabil că Madonnei nu i-au furat cardul din bancomat cei pe care-i apără.

  38. Geo Says:

    frateee…

    noi suntem romani mergem cu crucea inainte, ne numim curocefali si omoram pe oricine nu-i ca noi sau nu ne place de mutra lui.

    un popor de imbecili, turma de oi ce sunteti, sa vi-l luati pe becali presedinte sa va duca la pascut.

    evident, sunteti xenofobi si intoleranti si nimeni nu are voie sa va spuna ce sunteti ca e automat catalogat ca fiind complotist. “sigur esti tigan”, zice unu’, “ca altfel nu inteleg cum fraternizezi cu ei”.

    “adevaratul roman” nu fraternizeaza cu tiganii, clar? la fel cum “adevaratul roman” e neaparat de acord intotdeauna cu toti imbecilii de teapa lui Maftei.

  39. Geo Says:

    ca-n reclama de la nu stiu ce sampon sau vopsea :D

    romania: pentru ca meriti!

    you fucking idiots… va meritati din plin jegul de tara

  40. clujean Says:

    @Ruxandra: “majoritatea tinerilor care discrimineaza n-au avut nici o secunda de experienta cu orele de invatamant politic”; da-mi, rogu-te, un singur exemplu de discriminare! atentie, insa: daca oarecine n-a mai vrut sa angajeze tigani dupa cateva experiente nefericite cu ei, sau daca nu-i lasa in baruri dupa ce fac mizerie si scandal, asta nu e discriminare, sper ca bunul simtnativ iti dicteaza asta, altfel esti in afara realitatilor.

  41. clujean Says:

    @Geo: tu pari un simplu antiroman, nu cred ca iti pot placea tiganii, ai insemna sa fii complet dereglat

  42. clujean Says:

    @Andrei Vlad: dragule, as fi fericit sa existe discriminare aici! n-as mai vedea, mirosi si suporta tigani, iar viata mea ar deveni, rapid, de o calitate net superioara.

  43. ictin Says:

    Alo, domnu’ tolerant, ia dovedeste mata toleranta ta nemarginita, i-ati copilul de mana, dute intr-o seara prin ferentari, ia si o borseta dupa gat sa arati trendy, si apoi discuta cu domnii “discriminati” despre beneficiile educatiei, ale munci si despre cum sa puna umarul in societate ca sa nu mai fie “discriminati”. Dar nu uita sa te duci la dentist sa iti faci o radiografie inainte, ca macar sa poti fi identificat dupa aceasta aventura. Valabil si pentru ceilalti toleranti, care nu au depasit perimetrul cartierelor lor selecte si urla discriminare.

  44. Geo Says:

    @clujean de ce nu? nu ar fi o parte importanta din activitatea unui antiroman veritabil? (btw imi asum deschis rolul)

    partea buna cu antiromanismul: comportamentul pe care voi il acuzati la cetatenii de etnie rroma se regaseste, din intamplare, in mod sistematic in populatia de etnie romana. evident, voi nu vedeti cacatul in care va scaldati, that’s ok.

    i’s got a tip for ya: majoirtatea cocalarilor, stii tu, aia care asculta manele si merg cu 150 la ora prin oras si mananca seminte la volanu’ tuaregului, sunt ROMANI frate, nu sunt tigani. ca le spui tu “tigani” la modul generic, asta e alta treaba; da’ au sange de roman verde si nespalat in vene. ce nu realizati voi e ca felul in care se poarta omu’ si indeletnicirile sale extracuriculare nu tin de etnie, tin de educatie.

  45. Geo Says:

    si educatia e precara (ca sa nu zic ca lipseste cu desavarsire) in toate paturile sociale si in toate categoriile etnice in tara asta.

  46. Geo Says:

    @ictin

    primul semn de toleranta il voi da acum: iti permit sa te intorci la scoala si sa inveti gramatica, dupa care poti reveni sa faci comentarii pe forumuri.

  47. sile Says:

    Sunt curios cum o sa gandesti cand vei descoperi ca baiatul tau e “putin” homosexual si se da “in barci” cu tiganii.

    Sa te vad atunci cat de tolerant esti !!!!

  48. ictin Says:

    Da ma Geo, ultimul argument al unui trendy din ziua de azi e ca nu se scrie corect in niste comentarii aiurea, de parca stau sa verific ce tastez. Cum am zis, ia demonstreaza tu cat esti de tolerant si fa o tura prin ferentari noaptea, si apoi mai discutam, daca o sa te mai simti in stare bineinteles. Ca pana una alta sunt satul de tigani care omoara si fac ce vor, cum vine politia striga discriminare, iar pe langa ei mai sunt si niste inconstienti ca tine de striga ca intr-adevar sunt discriminati. Si astfel tiganii isi fac palate, fara sa justifice de unde au banii respectivi, folosesc energie electrica gratis, iar eu trebuie sa platesc din munca mea pentru ei. Ca daca e sa o luam pe egalitarism, pai sa fie pana la capat, sa plateasca si taxe ca si mine, sa invete si ei pentru locurile la liceu sau facultate(nu cum e acum de au locuri garantate in licee si facultati, locuri pe care le vand la colt), sa ii bage politia la parnaie fara sa urle niste nebuni discriminare.

  49. ictin Says:

    Si inca ceva Geo, mi se pare penibili din parte unui tip care foloseste expresii de gen btw sau i’s got a tip for ya sa se ia de greselile de scriere ale altuia. Dar pana la urma e la fel de penibil sa urli ca tiganii sunt discriminati din culcusul tau de puf, deci pana la urma nu e de mirare.

  50. Geo Says:

    @ictin de-aia si rad, ca nu verifici sau nu stii, oricare pt mine e semn grav;

    una e parodierea si alta e sa nu stii sa scrii; tie ti se pare penibil, mie mi se pare normal :) daca nu-ti place go fuck yourself.

    vino tu la mine in culcusul meu de puf si dupa aia mai vedem ce parere ai. culcusul meu de puf e plin de cocalari, manelisti, nespalati, imfatuati, administratori de bloc care se cred buricul pamantului, etc. ma rog, sunt rau — trebuie sa precizez ca de cca 1 an de zile am scapat de acel culcus de puf si m-am mutat undeva unde concentratia de dobitoace pe metru patrat a scazut considerabil. dar experienta superba de pana acum un an m-a facut sa va detest. animalele despre care vorbesc nu erau toate de etnie rroma, chiar as putea spune ca rromii erau puternic in minoritate. cacatul in care se scalda tot cartierul ala nenorocit e facut de romani. bucurestiul tot este o buda uriasa si ma bucur nespus ca am scapat de el.

  51. Geo Says:

    @sile frate mi se pare pueril sa te razbuni pe altii pentru ce face fi-tu. daca nu i-a placut educatia pe care i-ai dat-o si s-a decis, din ranchiuna, sa isi satisfaca fanteziile erotice cu niste copii de acelasi sex de etnie rroma nu trebuie sa ne certi pe noi. inceteaza sa te mai comporti ca un curocefal si poate fi-tu se va calma.

    gay gipsy — i’d pay to see that show :D

  52. UnCapsunarCanadian Says:

    Se pare ca Brucan n-a avut dreptate… 20 de ani sunt prea putini pentru o natie ca invete democratia. Faptul ca cineva e negru, chinez, tigan, maghiar, everu sau roman ar trebui a conteze? Sper ca cei care au scris comentariile de mai sus sa nu ajunga sa fie discriminati pe baza de origine, religie, apartenenta sexuala etc…Credeti ca atunci cand Romania a fost primita in UE indeplinea toate conditiile puse? Cati bani se pompeaza inca in Romania de UE, din care multi se topesc in buzunarele unor smecheri, pentru ca Romania sa ajunga la un anumit nivel? Cati bani a cheltuit guvernul roman in 20 de ani pentru integrara tiganilor? Credeti ca printre tigani sunt numai hoti sau posesori de vile cu turnulete?

    numai bine
    UnCapsunarCanadian

  53. Geo Says:

    @canadian

    da, ei cred ca tiganii sunt o masa omogena compusa exclusiv din criminali.

    exista si un motiv pentru care ei cred treaba asta. in limba romana termenul “tigan” este folosit in doua sensuri (si asta e un lucru rau, pentru ca el in sine conduce la discriminare). unul din sensuri se refera la etnie, al doilea se refera la comportament. conform celui de-al doilea sens, suntem o tara compusa predominant din “tigani”. Toti care fura, toti care nu au educatia necesara pentru a cunoaste ca nu e bine sa scuipi pe jos, sa arunci cu coji de seminte pe geamul porche-ului cayenne, sunt denumiti “tigani” ignorand complet etnia lor (care de prea multe ori este cat se poate de romana, cum am zis si mai devreme).

    asta conduce in mod pervers la ideea ca toti etnicii rromi sunt niste nespalati, nesimtiti, hoti, etc.

    ai vazut mai sus, de la unul din curocefali, o alta abjectie: homosexualii sunt deplorabili si luati de sine statator, dar si mai rau e daca se combina cu rromi (presumptiv tot homosexuali ca altfel nu iese la socoteala).

    da, brucan a subestimat timpul necesar civilizarii tarii care nu poate fi civilizata nici cu forta.

  54. Homo xenophobicus Says:

    Domnule textier, va plac raspunsurile primite?

    Daca ati vrut sa faceti un sondaj ca sa vedeti cat de rasisti si de intoleranti sunt romanii, aveti aici un esantion destul de reprezentativ.

    Cine e, frate, Madonna asta, ca n-a auzit nici dracu’ de ea pe afara? Baba aia expirata pe care 70.000 romani isi dau salariul pe o luna ca sa o vada? Pai, n-avem noi niste vedete mai proaspete pe care le putem vedea pe gratis la zilele orasului si care fac playback mai bine? Plus ca ale noastre nici nu ne dau lectii despre tigani, ci doar canta cu ei.

    A doua oara nu mai calca Madonna pe aici, ca s-a lamurit si ea cata rautate, ipocrizie, prostie, intoleranta, nesimtire, rasism, xenofobie, homofobie, ura, mizerie s.a.m.d. (ca am ramas in pana de epitete) zace in oamenii care nu s-au carat inca din Romania.

    Prost o fi cine o mai calca prin tara asta trista! Pacat de ea, ca merita alt fel de locuitori…

  55. bugsy Says:

    Ce curios! Cei mai vocali si agresivi in exprimare sunt cei care-i condamna pe intolerantii, porcii misogini, xenofobii, sovinii si rasistii de romani.

    Tactica de minoritar intr/o lume a multiculturalismului! Urla si fa scandal, spune ca ti s/au incalcat drepturile, (dez)orientarile si convingerile!

  56. ictin Says:

    Ma Geo ma, termina cu prostiile. Tu te plangi ca un emo ca ti-a dat unul muzica mai tare, si ca se crede administratorul smecher. Dar ia sa iti dea un discriminat din asta foc la usa. Sa vezi cand te trezesti fara roti si oglinzi la masina. Si apoi cand te duci la politie o sa iti spuna ca ei nu au ce face. Asa ca spune tu mai Geo tolerantul unde mama dracu e discriminarea? Unde sunt discriminati tigani, cand isi cheltuiesc banii scosi din ciordit fara ca nimeni sa ii intrebe, dar noi ceilalti daca ratam plata taxelor ne trezim cu garda in cap? Unde sunt discriminati cand locuiesc ilegal si sunt evacuati, striga discriminaren si imediat li se gaseste o locuinta, iar noi ceilalti muncim o viata intreaga sa platim o casa? Unde e discriminarea cand un tigan intra la liceu sau la facultate, iar un roman trebuie sa isi toceasca tineretea pentru acel loc? Unde e discriminarea atunci cand un tigan fura sau omoara si politia nu are curaj sa se bage? Asa ca unde e ma tolrenatule discriminarea? Si ti-am spus, soate-ti ifosele din cap si da o tura prin ferentari noaptea, si apoi sa te vad daca mai esti viteaz, pana una alta nu esti decat un idiot care isi da cu parerea sa se afle in treaba si sa fie si el antirasist ca asa e trendy acum.

  57. Homo xenophobicus Says:

    Ura care se revarsa din majoritatea comentariilor din subsolul vreunui articol despre evrei, romi, gay, atei sau mai stiu eu ce minoritati detestate de romani este îngrijoratoare.

    Societatea romaneasca e BOLNAVA. Toata lumea uraste pe toata lumea. Iar pe cel care vine de afara si ne spune ca mai bine ne-am iubi un pic îl urâm cel mai tare.

  58. Geo Says:

    ictin draga confunzi probeleme

    tu te superi pe o etnie intreaga din cauza ca la tine in tara ta fara de discriminari nu aplica nimeni nici un fel de lege

    guess what, romanii sunt de vina pentru asta

  59. ictin Says:

    Aici suntem de acord Geo, romani sunt de vina, ca de cate ori incearca politia sa aresteze cate un interlop din asta se gasesc 10 romani ametiti sa urle ca e discriminat tiganu. Si astfel prind curaj, de se ajunge ca o gasca de tigani sa omoare un sef de post (omul a murit la spital din cauza bataii primite), iar daca ajutorul sefului de post a tras in ei, au urlat toti ca au fost discriminati si i-a impuscat ca sunt tigani.
    Asa ca te mai intreb odata, daca urlii ca ametitu’ ca e discriminare, unde e aceea discriminare si in fel sa manifesta? Si nu ma supar ca fara de discriminari se aplica legea, ma supar ca se aplica discriminatoriu, adica eu cetateanul care imi vad de treaba trebuie sa platesc si pentru tigan, deci daca exista o discriminare, este o discriminare pozitiva in favoarea tiganilor, avand in vedere ca ei au mult mai multe facilitati fata de romanul obisnuit.

  60. jan Says:

    “Cred că fanii adevăraţi, nu neapărat copiii lipsiţi de prejudecăţi şi receptivi la mesaje dăscălitoare, au strigat yeah. Dar strigătul lor a fost acoperitde huiduiala celorlalţi. De ce? Poate că aşa sîntem noi intoleranţi. Faţă de ţiganii ca grup socio-profesional”

    In ce tara traiesti, prietene?

  61. clujean Says:

    @ictin: corect! noi suntem de vina ca tiganii (de cateva decenii incoace) si-au luat-o in cap! daca li se aplica legea ca oricarui alt cetatean nu mai ajungeau atat de oribili, dar au fost mereu discriminati pozitiv, cu rezultatele simtite in prezent.

  62. Agerpresh Says:

    e meritul vostru ca v-ati nascut români? aveţi vreo contributie la aceasta teribila performanta, acest cumplit efort al fiintei de-a va fi nascut tocmai roman, iar nu francez, american, neamt, nepalez sau tigan? ati contribuit cu ceva , ati depus un efort special, orice, pentru meritul de-a fi roman? a, nu?! atunci sa va dea dumnezeu tot atata toleranta pe lumea cealalta cata aveti si voi pe lumea asta!

  63. Dorian Says:

    E incotestabil faptul ca suntem, ca popor, xenofobi, homofobi, si- in general-extrem de intoleranti cu oricine indrazneste sa fie/sa se nasca altfel.
    Ca tiganii sunt asa cum sunt…asta e o alta discutie. Dar ca sunt discriminati, e evident.

  64. GENERALUL Says:

    oare cine a zis aceste cuvinte ? o americanca de origine italiana? oops! madonna nu stie istoria americii, cum indienii lor “pieile rosii” au fost exterminati ? ea vorbeste, o italianca, discriminatori ai romanilor si rromilor? saraca, ii dau dreptate pe deoparte.. ea a fost doar o porta-voce a cuiva, nu stie ea ce ce intampla in romania, manelista, cu palate tiganesti.

  65. Matei Says:

    Pe mine m-a deranjat toata partea cu tigani din concertul Madonnei. In primul rand nu am inteles daca ideea era ca noua ne place muzica tinganeasca pentru ca suntem romani? Apoi faza cu discriminarea tiganilor si mai ales cu “I am reading news reports. It has been brought to my attention that…”. Sunt atatea probleme reale in Romania incat discriminarea tiganilor nu mi se pare ca ajunge pe lista. Cate exemple de discriminare au avut loc in ultimele 6 luni in Romania? Nu cred ca asta iese in fata in “news reports”. Cred ca acum 10 ani era mai mare discriminarea tiganilor si eu personal nu m-am simtit cu musca pe caciula si nici inspirat sa fac ceva datorita mesajului ei. Sunt OK cu mesajul impotriva discriminarii homosexualilor, acolo cred ca e o problema ascunsa sub pres, o problema de mentalitate si de intoleranta. Dar daca Madonna tot citeste presa, mai bine ne spunea despre coruptie. Asta trebuie sa reparam noi in tara asta. Sau despre charity si toleranta religioasa. Si aici suntem in urma. Relatia cu tiganii suntem bine pregatiti sa o gestionam singuri, eu asa cred si cred ca s-au facut multi pasi in directia asta, chiar daca inca exista intoleranta la nivelul populatiei.

  66. Ulen Says:

    Un popor este judecat prin feluel cum se raporteaza la cei mai vulnerabili cetateni ai sai! Nu e nevoie sa ne judece altii, se vede din raspunsurile la acest post ce fel de popor suntem! Si mi-e rusine de multe ori de etnia mea.,

  67. textier Says:

    Multumesc tuturor, mai ales celor care mi-au atras atentia asupra greselii de evaluare a kilogramelor lui fi-miu: rog toleranta cu un tatic obosit, cu coloana superioara intepenita (chiar si 30 kg… timp de apr. 2 ore sint greu de purtat, desi sint cea mai draga povara).
    As vrea sa va raspund tuturor, dar nu ma timp destul. La drept vorbind, nici n-am spus tot e voiam sa spun, am anuntat un “va urma”. Cred ca o sa revin cu o postare anume, numai pt. replica. Mi-as dori mult ca toti amatorii de dezbatere sa… stay tuned. Nu ma supar atit sa fiu atacat la pers., fie si josnic uneori, cit sa primesc atacuri stil “musca si fugi”, care nu asteapta riposta.

  68. xoxo Says:

    Zau, fanii “adevarati” au strigat yeaaaah? Ce sa spun, fiul dv. de 9 ani si stie multe despre viata, toleranta si tigani ca sa strige “yeeaaaah!” in adevarata cunostinta de cauza. Domnule “textier” iti propun ceva: salveaza textul pe care l-ai scris undeva si peste 15 ani arata-i-l fiului tau si apoi cere-i sa strige cu entuziasm “yeaaah” cand aude de tigani. OK?

    Sunt scarbit de toti nepoftitii care-si fac “blog” si ne dau lectii de toleranta si modernitate. Madonna, textier, politicieni, ONG-uri, etc. La situatia tragica de acum s-a ajuns tocmai datorita slabiciunii tarii si Europei. In loc sa le dam la cap criminalilor, facem legi sa-i protejam de discriminare. Cand gunoaiele astea cersesc si te scuipa, e “multiculturalitate” si “diversitate etnico-culturala”. Daca le tragi o scatoalca, e “discriminare”. Domnule textier, faci aceeasi greseala ca Madonna: intai ne provoci la subiectul asta si apoi te miri de ce esti injurat. Ori n-ai vazut tigan in viata ta ori, sa ma scuzi, faci pe prostul cu texte din astea in care nici tu nu crezi. Mai lasa-ne cu yeaaah si criterii d-astea stupide. Sunt satul de “corectitudine politica” pana peste cap.

  69. textier Says:

    xoxo (cu scuze că îi… discriminez pe ceilalţi): ai pus prea mult de la tine, ai citit prea mult printre rînduri, ai facut prea multe presupuneri… Te-ai grabit, ce să faci! Înţelegi cum se cade pradă prejudecăţilor? Reciteşte, te rog, postarea şi commentul meu anterior şi vei vedea că las destul de mult spaţiu dezbaterii democratice. Sorry pt. radicalizarea discuţiei, nu e de la mine. Eu nu am dictat, nu am impus, ci am invitat la reflecţie. Inclusiv în titlu am plasat posib. ca mesajul Madonnei să fie o temă de îndoctrinare primită de la… un for superior (”învăţămînt politic”). Aproape nimeni de pe “baricada ta” nu a prins tipsul: majoritatea v-aţi grabit să vă… ţigăniţi ;) (I’ll be buck!)

  70. xoxo Says:

    Textier, nu fac (facem) presupuneri, pentru simplul motiv ca lucrurile sunt clare ca lumina zilei. Nu e nevoie de “dezbatere democratica”, “reflectie”, “indoctrinare” sau “prejudecati. E vorba de o axioma, acel adevar care este atat de evident incat nu mai trebuie demonstrat. Ce naiba sa mai “dezbatem” pe subiectul asta, cand toata lumea normala la cap din Romania si restul Europei unde au ajuns “discriminatii” stie foarte bine care e situatia? Ce sa mai dezbatem? Textele de genul asta nu fac decat sa genereze acelasi tip de mesaj, multiplicat in nenumarate postari. Nu banuiai ca discutia se radicalizeaza, precum spui?

    Back on topic: Interventia nefericita a Madonnei o cataloghez drept gafa. Femeia a avut un mesaj corect in sine, insa contextul a fost nefericit.Vina nu cred ca-i apartine ei in totalitate, ci mai ales celor care au regizat introducerea in spectacol a discursului. Reactia publicului, desi a dat un aspect necivilizat momentului, are meritul de a fi sincer si de a exprima – desi cam brutal – o realitate. Nu le vorbi romanilor de toleranta fata de tigani, ca asta se traduce prin “fiti toleranti cu cei ce va agreseaza”. Esti muzician, deci canta si danseaza. Lasa mesajele astea lesinate pe seama ONG-urilor si a bisericii. Nu zgandari publicul exasperat de …tigania de organizare cu subiecte sensibile. Fiecare popor are sensibilitatile sale. Nu le vorbesti romanilor de tigani si nici de autonomia secuilor, asa cum nu te duci in Afghanistan sa te declari trista ca femeile sunt persoane de categoria a doua. Nu te duci intr-un cartier siit din Bagdad sa te declari solidara cu sunnitii. Etc, etc.

    Iata de ce, textier, mi-a sarit mustarul cand ai scris – te citez -” Poate că aşa sîntem noi intoleranţi”. Iti dau o tema de reflectie pentru un urmator articol. Daca a fi intolerant e asa rau, hai sa vedem ce inseamna a fi tolerant. Cu alte cuvinte, a fi slab, moale, las. Ce se intampla cand organismul e “tolerant” cu raul – o rana sau o boala? Ce se intampla cu o natiune, tara , continent cand e toleranta cu crima si faradelegea? Hmmm?? Ah, imi vei spune ca exista legi. Hahaha. Asculta aici: legile sunt pentru protectia lor. Legile sunt slabe pentru ca suntem toleranti. Ei castiga, noi pierdem. Arunci un avion in aer la Lockerbie, omori peste 200 de nevinovati, legile idioate europene il elibereaza pe criminal. Mai vrei exemple? Pot sa scriu de-o sa ti se termine spatiul de stocare pe hardul serverului.

    In concluzie, as vrea dezbateri despre cum putem trata cancerul asta (sa fiu bine inteles – ma refer la intreaga infractionalitate) nu dezbateri sterile despre cum suntem noi de intoleranti. Toleranti am fost prea mult timp, cu rezultatele de acum. Legi tolerante avem, cu rezultatele de acum. Politie si justitie toleranta avem. Continuam tot asa?

  71. Replică sumativă @ Gypsy-Madonna-Booed-RO-Controversy Says:

    [...] Vă mulţumesc tuturor celor care aţi comentat eboşa de reflecţie asupra momentului de mesaj politic din concertul Madonnei. [...]

  72. textier Says:

    xoxo: s-a nimerit să am un bob zăbavă şi te-am luat pe tine de paratrăznet, dar e valabil pt. mulţi oponenţi, sorry că nu reuşesc să răsp. fiecăruia în parte: nu e eschivă, e criză de timp.
    pe de altă parte, mă bucur că te-ai nimerit tu, xoxo, eşti un bun interlocutor. continui să te rog să nu mai pui de la tine şi să nu-mi faci procese de intenţie. altminteri bravo: ai decupat din discursul meu “zona cangrenată”, dar observă te rog că fraza resp. începe cu “poate”. and i meant it: nu sînt eu ăla care să sculpteze în granit ca pe un adev. absolut faptul că românii sînt toleranţi (sau invers): pentru asta, îi ai pe cvt, resp. pe voronin.
    dacă mă situez totuşi pe reduta compasiunii, crede-mă că nu o fac din conformism, din modă sau din fandoseală, ci din convingere şi conştiinţă socială. undeva “dedesubt” e şi un principiu, o axiomă, vorba ta, şi s-ar putea ca axiomele noastre să coincidă… dar, dacă nu vrei dezbatere, îndoială şi reflecţie, i’m sorry: pt. că deocamdată abia amorsez subiectul! încă n-am intrat în pîine… un mic pas în faţă îl fac în cea mai recentă postare, take a look, daca mai rezişti: http://textier.ro/2009/08/replica-sumativa-gypsy-madonna-booed-ro-controversy/
    o să lipsesc o săpt., pînă atunci, xoxo tuturor

  73. Madonna despre discriminarea din RO: implicare artistica sau moment de invatamint politic? | Pe net! Says:

    [...] Am fost aseara cu fi-miu (9 ani) la “Park Izvor” (vorba Madonnei). Am tinut 50 de kile in circa timp de aproape doua ore. 50 de kile de adoratie a divei, 50 kg care s-au zbintuit alaturi de cele 85 de dedesubt (dupa concert cred ca am mai dat jos citeva), scrie Florin Dumitrescu pe blogul sau. [...]

  74. Irina Says:

    Imi place cum ai corectat greutatea copilului :) )

    Din perspectiva pragmatica, mi se pare incorect (in sensul de insuficient) demersul Madonnei.
    De ce: Sa zicem ca n-ar fi adus vorba despre discriminare (+tristetea ei pe aceasta tema). Sa zicem ca pomenea de … defrisari! (na!) Ce-a facut, de fapt? Pai, a adus vorba. Si-a mai zis, didactico-emotional, ca dezaproba. Si atat. Lip service. (ca tot umbla vorba ca facu play-back…)
    Nu s-a implicat. Nu stim sa fi fost in vizita la vreo asociatie locala de profil. Sa fi dat semne ca vrea sa afle mai multe despre ce e aici. (sau in vreuna din tarile discriminate).
    Cred c-o putem banui c-a dorit doar valva. Putina agitatie. Oarece controversa, acolo… (Europa de Est e generoasa in privinta asta).
    Soro, pai ori te bagi, ori nu.

    Concluzia: fraieri, huiduitorii. Daca tacea tot stadionul (pardon, parcul), oare cum era?

  75. Irina Says:

    Na, ca m-am grabit si-am omis tocmai raspunsul la intrebarea din titul.
    Miroase a invatamant politic.

  76. Madonna fluierata: intre rasism si surzenie « MaghiaRomania Says:

    [...] o parte din fani s-au gasit sa o fluiere. De ce? Spun unii ca “Madonna i-a jignit pe romani“. [...]

  77. [Din B-24-FUN] Baba Evita şi juna Evora Says:

    [...] Madonna dsp discriminarea din RO… [...]

Leave a Reply