Mulţi dintre noi, cînd au de studiat o carte serioasă, obişnuiesc să-i umple paginile de sublinieri, adnotări pe margine şi felurite alte însemne. Şi mai mulţi sînt aceia cărora, cînd citesc o carte de plăcere, le vine s-o mîzgălească din pix, cu arabescuri şi felurite înflorituri. Ei da, dar şi mai mulţi dintre noi am fost educaţi să respectăm Cartea Tipărită, să vedem în ea un obiect de cult şi, ca atare, să ne înfrînăm pe cît posibil pornirile de a jughini pagina de carte.
Ţin minte şi acum dojana pe care ne-a aplicat-o profesorul de română dintr-a cincea, atunci cînd ne-a prins în pauză că ne băteam cu manualele: voi ştiţi, copii, cîţi oameni au muncit ca să apară cartea aceasta? Şi i-a luat pe toţi la rînd: de la autori, redactori şi corectori, trecînd prin tăietorii de lemne şi prelucrătorii de celuloză, pînă la zeţarii şi legătorii din tipografii… Nu puţini dintre noi or fi primit această lecţie în şcoală sau familie; şi de atunci au rămas cu un respect adînc (în)tipărit pentru tot ce e Carte, Pagină, Literă…
Ei bine, Editura Vellant ne îndeamnă azi să uităm de această lecţie. Dimpotrivă, cărţaşii din Cărtureşti au îndemnat 186 de oameni să mîzgălească – fiecare cîte o pagină. Unii sînt ilustratori, graficieni, artişti vizuali; alţii sînt scriitori, publicişti, traducători, în general oameni care scriu şi, mai ales, citesc. Unii dintre ei obişnuiesc să mîzgălească paginile; alţii ar vrea s-o facă, dar îşi cenzurează pornirile. Vellant i-a unit pe toţi şi i-a îndemnat să-şi descarce imaginaţia asupra cîte unei pagini-tip.
Cărtureştenii au pariat pe o dimensiune ascunsă, neştiută, – mai bine zis ignorată – a mîzgăliturii. Şi au cîştigat: a rezultat un palimpsest multicolor şi fantezist, în care textul şi mîzgă-vinietele comunică, se îmbrăţişează, se – chiar – împreunează! Cartea însemnată de la Vellant aminteşte în unele locuri de bucoavnele copiştilor medievali, doldora de ilustraţii miniate; şi în alte locuri de oracolele elevilor din clase terminale. Este, pagină peste pagină, un manifest al Vellant-ului care spune că mîzgălirea e o formă demnă a culturii – ceea ce poate ştiam de la noii muralişti urbani, dintre care o parte (în)semnează şi în Carte – şi că, mai mult, obiectul carte nu mai este în zilele noastre un totem-tabu al venerării înalte, reci şi inhibante; ci un paşaport prietenos către o lume a visării.
Dintre cei mai cunoscuţi “însemnatari”, îi numesc în fugă (cu scuze pentru lapsus) pe Andrieş, Chivu, Comanescu, Rogozanu, Ciubi, Ada Milea, precum şi prof. Andrei Ionescu (de la Catedra de Spaniolă). La pagina 56 descoperiţi-l pe însuşi (în)[sub]semnatul, cu un text poetic relativ recent…
Lansarea azi, 25 februarie, 19:00, în mansarda Cărtureşti-Verona. Cît mai mulţi dintre noi sînt aşteptaţi să participe.
Leave a Reply