OK, după ce clichezi, ajungi pe situl unor bravi mezelari bucovineni; şi vezi că offline se scrie La Baciu, în două cuvinte, între care – ar merita precizat în caietul de identitate – trebuie neapărat făcută o pauză de minim o secundă, la citire. Eventual cu chicotit, ca la genericele Radiovacanţei: La… hehehe… Baciu! Şi atenţie: nu cu accentul pe i!
Dar dacă te uiţi atent la vinieta de lîngă titlu, vezi că acel purtător de pălărie (pesemne brand-characterul) face cu mîna un gest sugestiv asupra unui obiect lunguieţ şi erect… foarte probabil din carne! Şi inevitabil te gîndeşti la baciu ca… labaciu!
Ce bănuiesc eu? Bănuiesc că denumirea comercială Baciu (inclusiv baciu.ro) era înregistrată de altcineva şi atunci, în grabă, aceşti mezelari cumsecade au ales varianta cea mai nefericită de brandname, cea cu prepoziţia “la”. Probabil că, venind să vîndă la tîrg la MŢR (şi mai nou şi în Floreasca, unde au deschis un magazin permanent), au fost îmbîrligaţi de vreun bucureştean să-şi facă repede site, ca să-i “cunoască lumea”.
Ce slogan le facem? Ohoho… Daţi-vă pe site şi lăsaţi-vă inspiraţi de jocul ambiguităţilor.
Dar e, în ciuda aparenţelor, mai inofensiv decît mulţi dintre bipezii cu permis auto. După toate polemicile pro şi contra ecarisaj, eutanasie, sterilizare etc., cîinii vagabonzi rămîn o prezenţă foarte vie pe străzile oraşelor. Stăpîni inconştienţi continuă să-şi abandoneze căţeii în stradă; cei deja abandonaţi se înmulţesc oricum an de an; şoselele patriei se umplu tot mai mult de ecorşeele cîinilor storciţi sub roţi; spitalele continuă să vaccineze antirabic oameni muşcaţi; sau să constate mutilările copiilor sfîşiaţi de cîini, uneori fatal, ca acum un an în Constanţa.
Prin întreg acest peisaj bicicliştii ar trebui să treacă uşor, nonşalant, fluierînd… Cu toate acestea, cîinii constituie un obstacol pentru mulţi bucureşteni să-ncalece bicicleta şi s-o pornească la drum. Căci da: aşa cum latră întărîtaţi după maşini, căruţe sau motociclete, cîinii fac la fel şi la vederea bicicletelor. Pentru ei, orice vehicul mişcător e o monstruozitate imprevizibilă care le tulbură percepţia; care îi sperie şi îi ameninţă. Aşa că şo pe el: cu mîrîit, lătrat şi uneori chiar muşcat. Cine a simţit răsuflare caldă, mustăţi pufoase şi colţi umezi pe
sarmalele reci – nicu ceausescu presedinte Asculta mai multe audio Muzica Numărul în curs al Dilemei Vechi tratează despre cum am trăi azi dacă n-ar fi căzut comunismul. Am răspuns şi eu la această întrebare, pusă de către Adina Popescu cîtorva cineaşti şi oameni de litere. Am încercat să păstrez caracterul ludic, fantezist al ipotezei, dar să şi dau acestui joc o miză gravă: nu cumva comunicarea comercială de azi echivalează propaganda comunistă din trecut (cel puţin la nivel vocaţional)? Şi ergo: nu cumva capitalismul se aseamănă cu comunismul în anumite puncte navralgice?
Detaşez răspunsul meu de cîteva rînduri (voi citiţi şi restul):
Prin ’93, am răspuns în Dilema la o întrebare similară a Elenei Ştefoi. Am spus, sigur şi inechivoc, că, în condiţiile „dinainte”, m-aş fi ratat. Azi, cînd optimismul anilor ’90 s-a vînturat, iar eu am ajuns la vîrsta deconturilor, am înţeles că te poţi rata la fel, indiferent de regim…
Am mai jucat acest joc în ’99 cu colegii de la McCann, cînd, după o prezentare la un advertiser major, priveam la TV mineriada de la Costeşti… Atunci ne-am spus
Elena Udrea a spus aseară la Turcescu că MinTur a ales (prin licitaţie) canalul Eurosport, pentru că are un target sportiv, deschis către descoperirea de noi destinaţii (citat aproximativ). Eu unul am simţit nevoia unui argument în plus, aşa, de dragul pledoariei de succes: pentru că – tocmai! – acel public, avizat în materie de sport, îi recunoaşte (şi îi apreciază) pe Hagi, Nadia şi Nasty, endorserii campaniei.
De ce n-a făcut-o şi dumneai, care e ditai avocatul? Din lapsus? Pentru că că ar fi pus în dezavantaj CNN-ul, cealaltă componentă a planului media? Pentru că ar fi atîrnat prea mult în balanţă condiţiile impuse de partenerul BRD (deţinătorul contractului de reprezentare al celor trei super-campioni)? Sau pentru că s-ar fi
Dedicaţie lui Victor Plastic, care m-a bucurat să aşeze cîntecul acesta printre favorite. Aceeaşi poziţie i-o aloc şi eu, cu – în plus – toată încărcătura emoţională legată de un opus la care am trudit ceva; şi de o epocă plină de speranţe a vieţii noastre.
Cîntecul “Prostul satului” apare pe albumul Rapirea din serai (1999) al Sarmalelor Reci. E una dintre puţinele compoziţii în tandem Mihai Iordache-Zoltan Andras (lui Zoli îi aparţine partea de vals dinspre final). Pentru cine nu ştie, versurile sînt ale mele (Florin Dumitrescu).
Pe înregistrarea cîntecului se mai aude Mihai la flaut şi la vocea a doua.
În versuri se resimt lecturile entuziaste pe care le făceam atunci din Bahtin şi Starobinski. Un mare pariu era pentru mine să redau un sens diferit, binevoitor, conceptului de prost/prostie pe care îl lansasem cu succes în hituri (la vremea lor, cel puţin) ca “Ţara te vrea prost” şi “Prostia la putere”. Încă nu ştiu dacă am reuşit. Alde Victor îmi dă speranţe. Şi – vorba lui Zoli – e de ajuns UN receptor…
Este doar un rezumat – cu intenţie de trailer – al unui mai lung interviu luat luiZoltan de către amicii de la B-Cafe (comunitate interesată de artele spectacolului şi industrii creative). Cine vrea să afle mai mult are la dispoziţie cele trei episoade… precum şi celelalte interviuri B-Cafe. Enjoy.
Ura! Mi-a intrat o poezie în LiterNet.
Se numeşte Cînd profa spune sex şi e din volumul în pregătire ÎNcîntece.
Mulţumiri lui Răzvan Penescu, a cărui exigenţă a făcut din rubrica Poezia săptămînii un Parnas foarte select. (Vizitaţi-l.)
Tocmai ce am pornit un nou sezon de analize pe IQads, după o perioadă de buimăceală cauzată în principal de criză. Prima tanşă de reclame pe care le disec – campania România în mişcare a Ministerului Tineretului şi Sportului. Nu că e un subiect la modă şi că MTS e ţinta atacurilor. Pur şi simplu e încă un exemplu de publicitate conflictuală şi ofensatoare, ceea ce e cu atît mai rău pentru guvernul României care o girează ca mesaj instituţional oficial. (Sorry, IQads-ul nu are încă diacritice…)
articol din Playboy, rubrica Advertising Guru, numărul curent
În episodul trecut, taica Guru a încercat o definiţie a reclamelor virale (acele poze sau filmuleţe pe care şi le mailuiesc prietenii „aşa, de fun”), precum şi o explicaţie a motivului pentru care, şi în cazul viralelor, sexul şi tematica erotică fac legea.
Evident, nu e vorba de pornografie: un conţinut prea explicit nu ar fi permis de vigilenţa YouTube-ului, dar mai mult, nu ar fi de dorit nici pentru prestigiul brand-ului. Sînt spoturi mai degrabă aluzive, cu poante „picante”, mai mult sau mai puţin subtile, care au loc nu doar pe net ci, la o adică, şi pe micul ecran, după ora-limită pentru minori.
Anul trecut, The Money Channel (televiziunea de nişă a businessmenilor) a îndrăznit să-şi mai
