Micul Paris are de zilele astea un mare brandname: La Pedale! Atenţie, fără accent ascuţit pe primul e! Numele desemnează o iniţiativă civică de împrumutare a bicicletelor (”închiriere fără bani”, cum se spune pe site în curat stil mitician). Excelent! Cine a propus namingul e un haios/o haioasă; cine l-a aprobat e lipsit/ă de complexe şi merită simpatia noastră, a tuturor! Arc-en-ciel toujours!
Se ştie întîmplarea cu acel activist PCR din agricultură care, la o mare întrunire naţională, i-a raportat secretarului general Nicolae Ceauşescu “depăşiri la recolta de conopi*dă”. Frondă? Disidenţă? Subversiune? Nicidecum! Omul aşa vorbea în colectivul lui, bărbaţi şi femei deopotrivă. Această paronimie intrase pesemne în lexicul lor de (auto)bază; astfel încît bietul reprezentant al oamenilor muncii nu şi-a putut controla vorbirea, atunci cînd, de pe documentul în care era scris conopidă, el a citit celălalt termen, mai lung cu un sunet…
O astfel de glumă paronimică pare a fi şi înlocuirea lui b cu g în numele liberalului Orban, într-un document cu caracter oficial provenit dinspre biroul ministrei Udrea, care pomeneşte de “Comisia Organ”. Doar o greşeală! se scuză gestionara turismului românesc. Greşeala se repetă însă pe parcursul documentului… Cazul e mai grav decît “conopi*da comunistă”: e vorba de un atac la faţa publică a lui LO. Acesta din urmă e, la rîndul lui, celebru pentru remarcele misogine
read more
Am fost aseară cu fi-miu (9 ani) la “Park Izvor” (vorba Madonnei). Am ţinut 50 30 de kile în cîrcă timp de aproape două ore. 50 30 de kile de adoraţie a divei, 50 30 kg care s-au zbînţuit alături de cele 85 de dedesubt (după concert cred că am mai dat jos cîteva).
La mijlocul concertului a fost momentul gipsy, OK, a fost declaraţia despre “discrimination in Eastern Europe”. A fost apelul la fraternizare cu “gypsies , homosexuals and people who are different”, la care fi-miu emoţionat a strigat “yeaaah” în timp ce majoritatea huiduia.
Cred că fanii adevăraţi, nu neapărat copiii lipsiţi de prejudecăţi şi receptivi la mesaje dăscălitoare, au strigat yeah. Dar strigătul lor a fost acoperitde huiduiala celorlalţi. De ce? Poate că aşa sîntem noi intoleranţi. Faţă de ţiganii ca grup socio-profesional; din care şi Madonna face parte grosso modo: în calitate de “guristă”, de “prestatoare de divertisment”, în calitate de muzicantă pe care “o plăteşti ca să-ţi dizeze” şi să-ţi “dea din buric” cu tot “cu negrii ei” (ca să o spun cu vorbele altora).
Un artist care încearcă să depăşească acest statut are niscai probleme. Nu numai în RO, dar aici parcă mai mult ca oriunde. Promit să revin şi să aprofundez.
Pînă atunci… ce răspuns aţi da la întrebarea din titlu?
Directia 5 – Superstar
Asculta mai multe audio Muzica
Superstar a fost primul text scris de mine pentru Direcţia 5 şi a apărut pe discul cu acelaşi nume, de acum zece ani. Celălalt textier din afara trupei era Liviu Hoisan (”Comandorului” i se datorează, printre altele, versurile binişor sado ale cîntecului Altul mai bun). Eu am avut numai trei texte pe tot albumul, dintre care unul pentru duetul cu Paula Seling.
Mulţi oameni care se pricep spun că a fost un album vizionar, care şi-a depăşit epoca. A fost prima “trădare” a mea faţă de Sarmalele Reci, trupă la care am exclusivitate pe texte. Cu timpul s-a dovedit că deschiderea spre noi colaborări, spre stiluri diferite de muzică, îmi prieşte, mă solicită creativ şi îmi îmbogăţeşte panoplia libretistică.
Melodia Superstar mi-a dat ocazia să încerc tema întîlnirii cu femeia-înger (aşa zisa donna angelicata a stilnoviştilor, influenţaţi la rîndu-le de trubaduri), într-o abordare contemporană, pe gustul noilor generaţii. (Hei, şi era cu mult înainte de James Blunt!) În plus, versul “eram doar fraier” a declanşat moda “fraierilor” celebri ai lui
read more
Related: versiune live de acum 50 de ani
După ce mi-a intrat pe IQads analiza spotului Tu eşti Mircea (Cosmotei cu glas subţire), m-am trezit cu niscai laude din partea unor comentatori care s-au simţit răcoriţi pesemne de curajul cu care “mă luam de” oamenii de marketing. Unul dintre commenturi însă m-a desumpănit. Cică:
mda, ma lovesc frecvent exact de problema asta [...] dar venind de la client, nu de la oameni de marketing. si cind clientul comanda, i se da
Adică!? La modul “eu lucrez direct cu Dumnezeu, nu mă-ncurc cu sfinţii… Da’ şi ăsta, ce cusurgiu, frate…” Măi cine-o fi scula asta?!
Faci marketing la o firmă de scovergi. Colegii tăi scovergari şi cu tine nu reprezentaţi singurul desfăcător de scovergi de pe piaţă, dar sînteţi primul care îşi face reclamă (am ales special categ. asta de produse, în ideea că e teritoriu virgin). Cum decizi să i te adresezi consumatorului, relativ la propria marfă, în cadrul comunicării comerciale obişnuite (publicitate ATL/BTL)?
a) Scovergile noastre sînt cele mai bune…
b) Viitoarele tale scovergi sînt cele mai bune…
E adevărat, noi n-am prea devorat publicitate în anii ‘80, decît doar reclamele la ultimul congres PCR sau la lupta pentru pace: ţineţi minte panourile care împînzeau oraşul? mutra lui Ceauşescu era mai omniprezentă chiar decît e astăzi mutra lui Miluţ!… După ‘90 s-au revărsat însă reclamele optzeciste pe stil occidental: şlăgăroase, dansante, deseori cu desfăşurări ample de music-hall… şi musai cu oameni fericiţi! Era acel zîmbet de plastic de care rîdem la galele Publivorilor; era acea fericire conformă teoretizată de François Brune (stîngistul radical care a influenţat generaţii întregi de tineri
read more
OK, după ce clichezi, ajungi pe situl unor bravi mezelari bucovineni; şi vezi că offline se scrie La Baciu, în două cuvinte, între care – ar merita precizat în caietul de identitate – trebuie neapărat făcută o pauză de minim o secundă, la citire. Eventual cu chicotit, ca la genericele Radiovacanţei: La… hehehe… Baciu! Şi atenţie: nu cu accentul pe i!
Dar dacă te uiţi atent la vinieta de lîngă titlu, vezi că acel purtător de pălărie (pesemne brand-characterul) face cu mîna un gest sugestiv asupra unui obiect lunguieţ şi erect… foarte probabil din carne! Şi inevitabil te gîndeşti la baciu ca… labaciu!
Ce bănuiesc eu? Bănuiesc că denumirea comercială Baciu (inclusiv baciu.ro) era înregistrată de altcineva şi atunci, în grabă, aceşti mezelari cumsecade au ales varianta cea mai nefericită de brandname, cea cu prepoziţia “la”. Probabil că, venind să vîndă la tîrg la MŢR (şi mai nou şi în Floreasca, unde au deschis un magazin permanent), au fost îmbîrligaţi de vreun bucureştean să-şi facă repede site, ca să-i “cunoască lumea”.
Ce slogan le facem? Ohoho… Daţi-vă pe site şi lăsaţi-vă inspiraţi de jocul ambiguităţilor.
Propun eu o listă scurtă, cît să vă inspir, aşa:
Related link: Cum e să faci reclamă la Duru
Dar e, în ciuda aparenţelor, mai inofensiv decît mulţi dintre bipezii cu permis auto. După toate polemicile pro şi contra ecarisaj, eutanasie, sterilizare etc., cîinii vagabonzi rămîn o prezenţă foarte vie pe străzile oraşelor. Stăpîni inconştienţi continuă să-şi abandoneze căţeii în stradă; cei deja abandonaţi se înmulţesc oricum an de an; şoselele patriei se umplu tot mai mult de ecorşeele cîinilor storciţi sub roţi; spitalele continuă să vaccineze antirabic oameni muşcaţi; sau să constate mutilările copiilor sfîşiaţi de cîini, uneori fatal, ca acum un an în Constanţa.
Prin întreg acest peisaj bicicliştii ar trebui să treacă uşor, nonşalant, fluierînd… Cu toate acestea, cîinii constituie un obstacol pentru mulţi bucureşteni să-ncalece bicicleta şi s-o pornească la drum. Căci da: aşa cum latră întărîtaţi după maşini, căruţe sau motociclete, cîinii fac la fel şi la vederea bicicletelor. Pentru ei, orice vehicul mişcător e o monstruozitate imprevizibilă care le tulbură percepţia; care îi sperie şi îi ameninţă. Aşa că şo pe el: cu mîrîit, lătrat şi uneori chiar muşcat. Cine a simţit răsuflare caldă, mustăţi pufoase şi colţi umezi pe
read more
