versiune extinsă a celui mai recent art. din B24FUN

Cîndva, la începutul deceniului, ni s-a cerut să facem reclamă unui medicament etic (dintre cele care “se eliberează numai cu prescripţie medicală”). Pentru a ne conforma îngrădirilor legale, trebuia să-l facem vizibil fără să-l arătăm ca atare; să-l evocăm fără să-i spunem numele.

Dar, cum nu era la fel de faimos ca Viagra şi nu beneficia de o poreclă precum „pilula albastră”, analgezicul nostru impunea alte vicleşuguri de advertizare. Ne-am grăbit să-i facem site: nu ca să punem ceva pe el, ci ca să putem etala denumirea cu www în faţă şi punct-ro în coadă (legiuitorul nu prevăzuse atari subterfugii)… I-am făcut un spot video, de difuzat în farmacii, în care numele comercial era baleiat de o lanternă în întuneric, de la stînga la dreapta, fără ca pe ecran să apară nicio clipă cuvîntul întreg (cine-şi aminteşte genericul emisiunii Reflector ştie ce vreau să spun). Dar mîndria mea de copywriter a fost să utilizez iniţiala medicamentului (K) fie în slogan „K să te simţi OK”, fie în diverse alte strigături: „K să uiţi de durere”, „efectul K”  etc. Colegul meu art director a pus totul în culorile heraldice de brand: postere, stickere, pungi de plastic, ace, brice… şi a desenat pastila (din întâmplare tot albastră) în chip de O în cuvântul OK.

Campania a mers de minune, reacţiile au fost mai mult decît OK şi o mulţime de bolnavi au uitat de durere şi unii chiar s-au vindecat.

De la o vreme, medicamentul nostru pe bază de ketoprofen

incantece - coperta

Noul volum ÎNcîntece de Florin Dumitrescu se lansează la Bookfest sîmbătă 12 iunie, la ora 19:00, la standul Editurii Vinea (Complex Romexpo, pavilion 17).
Prezintă Nicolae Tzone şi Mugur Grosu.

Florin Dumitrescu, ÎNcîntece (Ed. Vinea, 2010);
Copertă şi redactor de carte: Mugur Grosu;
Prefaţă: Simona Sora
Addenda: un florilegiu din volumele Ana are mere (Cartea Românească, 1997), Megaviziuni (Marfă, 1996) + un text de cîntec pentru Sarmalele Reci

LATER EDIT: Duminică 13 iunie e ultima zi în care mai poţi cumpăra ÎNcîntece la preţ de tîrg, la standul Vinea (pavilion 17, Romexpo)

Sub ochii noştri, dispare o lume… sau cel puţin parcele din ea. Este vorba de lumea marii publicităţi clasice, plină de aluzii baroce şi stimuli subtili. Publicitatea pentru produse de tutun a fost restricţionată pînă aproape de nivelul zero. Distribuirea copiilor în reclame a fost şi ea restrînsă la numai cîteva categorii de produse. Dar reclame la ţigări cu copii în ele sau adresate copiilor? Aşa ceva a existat, ce-i drept nu la noi (vezi-mi rubrica din Dilema online). Dacă a existat ceva şi la noi, a fost tendinţa de a te adresa feliilor de public cît mai tînăr, prin mesaje sugestive, la limita dintre echivoc şi provocare. Dar despre acest subiect tabu – sînt multe de mărturisit…

(versiunea integrală a celui mai recent articol din B24FUN)

O nouă fandoseală intelectualistă cu pretenţii civice bîntuie spaţiul public.

În comentariile lor, analiştii de mitinguri (căci avem şi de-ăştia) s-au arătat mîhniţi de faptul că manifestanţii din 19 mai au fost prea veseli; prea glumeţi; prea inconştenţi faţă de gravitatea evenimentelor la care participă; pe care – la o adică – le generează. Prea s-au ţinut de caterincă, suspinau mitingologii de peste noapte. De unde ţîşti – aceleaşi glose fataliste despre maladia românească a băşcăliei fără de proiect… Cum aşa: să încingă ei Dansul Pinguinului? cînd ar fi trebuit să stea smirna şi să intoneze un marş belicos, acolo! barem să recite o filipică, toţi în cor, dedicată lui Boc… sau lui Băsescu? Venind vorba de Boc, ar fi trebuit poate să… bocească? Sau, apropo de Băsescu, ar fi trebuit să… hm! (scuzaţi: meteahna ancestrală a futilităţii fără de proiect)…

Nu, n-a fost doar un pretext al propagandiştilor de serviciu, tocmiţi să defăimeze contestările publice. La această idee s-au raliat deopotrivă oponenţi ai regimului şi pro-băsescieni sinceri. Nemulţumirea lor, incoloră politiceşte, izbucneşte dintr-o sursă strict estetică şi e vecină cu deplîngerea, de pe poziţii paternaliste, a unei aşa-zise degradări socio-culturale (manelizare, vanghelizare, becalizare etc.).

Pentru reîmprospătarea memoriei acestor părerologi, de ambe metereze, ar merita reamintit [ADAOS:] dintotdeauna marile mişcări de protest paşnic au împrumut elemente din folclorul sărbătorilor populare. Revolta şi distracţia se dovedesc de-a lungul istoriei două vase comunicante ale umorilor sociale. Există deja o tradiţie a militantismului cu origini dionisiace. [merci Alex] Poate cel mai

… în ultima Dilemă Veche, la pagina de “mass-comedia” a CPB-ului. Afluenţa de public, în contrast cu neglijenţa şi reaua-voinţă a organizatorilor, – totul mi-a evocat expoziţiile de aşa-zisă “artă degenerată” organizate de nazişti cu titlu de “aşa nu”, la care nemţii amatori de modernicale mergeau să mai vadă un Klee sau un Kandinski…

La recitire pe web, mi-am găsit un dezacord (sorry). Cui îl găseşte mai întîi, ca de obicei, un premiu lichid şi răcoros.

Teza lansată adiacent, conform căreia actuala publicitate românească de la TV moşteneşte neoficial dar neîndoielnic divertismentul TV “comunist”, mi-a fost apreciată de către oameni care se pricep. Ergo, va suferi dezvoltări… cu întîietate pe acest blog (promit).

… am zis vreo cîteva în Adevărul de azi, la solicitarea Sînzianei Boaru. Dosarul include şi mărturiile lui Radu Florescu şi Bogdan “Fozzie” Manea (multă vreme nedespărţiţi) şi continuă seria de materiale prilejuite de expoziţia de grafică publicitară de la ICR (penibil intitulată “De la sublim la ridicol”… d’oh: şi îmi închipui că utecistul/a care a dat numele ăsta pateticos dăscălitor e specialist/ă în istoria artei)… O să merg la expo şi o să revin cu impresii (deocamdată am vorbit azi la RFI despre subiect “pe neve”). Deocamdată, iacă varianta integrală a intervenţiei din Adev., apropo de publicitatea nouăzecistă:

Impresia generală este că publicitatea românească a explodat din ’90 încoace, împreună cu presa şi consumul de bunuri. TVR-ul, care moştenea monopolul broadcasting-ului, tocmai îşi dovedise forţa de influenţare a publicului în decursul evenimentelor majore ale acelor ani aurorali (Revoluţia, Golaniada, Mineriadele etc.). Încetul cu încetul, micul ecran a devenit un mare bîlci catodic, în care se transmiteau fără oprelişti legale, la ore de maximă audienţă, emisiuni întregi despre deschiderea supermarketului X ori a centrului comercial Y; intervenţii ale sponsorilor indefinit de frecvente şi de încărcate cu

biclopedia 22 April 2010, 26 Comments

Majoritatea trecerilor de pietoni nu au bandă de biciclişti; şi chiar dacă au bandă, aceasta e ignorată de către conducătorii auto (mă refer la cei, nu foarte mulţi, care se învrednicesc să încetinească sau să oprească la zebră).

Practica ne demonstrează următoarea situaţie: dacă rămîi pe bicicletă atunci cînd vrei să traversezi pe zebră, şoferii te iau drept vehicul şi nu opresc; dacă descaleci şi îţi duci bicicleta de ghidon, automat devii pieton şi ai şanse să primeşti prioritate. Propriu-zis tu eşti acelaşi om, cu aceeaşi bicicletă asupra ta; numai că nu călare, ci pe jos. Atitudinea ta faţă de pedale te transformă dintr-un conducător de vehicul participant la trafic, într-un transportator pedestru de utilaj rulant.

Zilele astea am verificat. Nu era intersecţie, ci o trecere de pietoni obişnuită, între staţii. O Dacie roşie venea tare pe banda doi, eu începusem deja să traversez pe zebră, călare pe biclă. Cum daciotul semenul meu motorizat tot venea, venea nărăvaş, deşi apucasem să muşc din banda doi, am descălecat repede. Instantaneu daciotul şi el a frînat.

Ieri am avut ceva mai mult tupeu curaj şi, printr-o porţiune cu trafic mai potolit, am traversat pe zebră călare. De data asta era un taximetrist cu o clientă în dreapta. M-a lăsat să trec, i-am făcut un gest de mulţumire; dar nu s-a lăsat pînă nu mi-a


Fi-miu (10 ani) mi-a decodat reclama la salamul Fox, cea cu un băieţel care merge spre mezelărie repetând întruna ce i-a cerut mama să cumpere: 300 de Fox… 300 de Fox (adică – vom afla mai tîrziu – 300 de grame de salam Fox); dar care, ajuns în faţa tejghelei, pretinde că a uitat ce anume voia.

Ei bine, cică de fapt copilul nu ar fi uitat, îmi explică Pavel al meu, dar se preface, ca să primească o felie de salam de la mezelar aşa, ca reminder. Drept pentru care negustorul din reclamă îi întinde micului său muşteriu o felie de salam, acesta o gustă şi instantaneu, ca apăsat pe buton, declanşează replica: da, ăsta e, 300 de Fox!

Ceea ce noi, adulţii, numim reflex condiţionat – Pavel e convins că e tipică şmecherie copilărească. Ca indiciu al şiretlicului e şi clin d’oeil-ul vulpiţei din logoul animat: – Ai văzut al sfîrşit vulpiţa, cum ne face cu ochiul? îmi argumenează Pavel. Tocmai, ca să ne prindem de păcăleală…

Mi-am adus aminte atunci de bancul acela care ipotetiza cum că Pavlov, cu toată teoria sa, ar fi fost în realitate păcălit de cîini, ca să le dea mai mulţi cîrnaţi…

televedenii 10 April 2010, 2 Comments

Am postat în Florilegiu facsimilul paginii mele din Cartea însemnată (Editura Vellant): un poem urban dedicat zonei aceleia misterioase… “Din Icoanei pînă-n Ioanid”.

Într-o variantă revizuită, textul va apărea în volumul ÎNcîntece (în curs de editare).