textier.ro

Cu un răspuns simplu, ca să evit efectul de observator. Orice discurs despre discursul propagandistic e pasibil să devină la rîndu-i tot discurs propagandistic, mai ales într-o campanie lesne inflamabilă cum e cea în derulare. Un factor favorizant al manipulării analizei e contextul. Uneori analiza îmi e solicitată sub formă de răspunsuri la întrebările unor gazetari, care folosesc apoi cum vor contentul produs de mine, în cadrul unor articole ample, nu lipsite de părtinire. Alteori sînt invitat într-un studio de radio sau tv şi sînt nevoit să interacţionez cu moderatorii şi eventualii invitaţi, care – se ştie – merg pe şinele lor jurnalistice, urmărind şocul şi controversa. Îmi rămîne în aparenţă refugiul în online, care însă se transformă tot mai mult un cîmp de luptă al talibanilor de ambe părţi. Un astfel de exemplu e opinia, cu intenţii de nepărtinire, a lui Dragoş Stanca despre spoof-ul electoral Unirea, copleşit de reacţii furioase. A se citi comment-ul 26 care e al meu şi se vrea, de asemenea, obiectiv:

Mai multe explicaţii dau în ultimul articol din B24FUN:

Meliţa analitică

De ce devin ursuz în campania electorală

Din 2000 încoace, la fiecare campanie electorală, sună telefonul. Sînt ei, prietenii jurnaliştii care mă invită să “analizez mesaje”. Acum nouă ani, m-am simţit măgulit şi am acceptat. Am răspuns corect teoretic, dar… am greşit pronosticul.

Atunci am înţeles că, în solicitarea ziarelor şi televiziunilor către experţii în comunicare, interesează nu atît decriptarea mesajelor, cît prognoza rezultatelor. După ce termină de analizat pînă la puricare sondajele

Din lipsă de spaţiu, în cea mai nouă Dilemă Veche (despre “Valorile românilor”, coord. Marius Chivu) nu mi-a încăput tot articolul despre Biserică şi Şcoală în publicitatea românească. Redau aici textul întreg al eseuaşului, cu promisiunea să îi adaug ASAP, exclusiv pentru cititorii blogului (mulţumesc, sînteţi fantastici!) o analiză despre Militărie în advertising. Pînă atunci, enjoy:

Majusculele din publicitatea Neamului

Biserica şi Şcoala: se scriu cu literă mare, atunci cînd apar în topul încrederii românilor în instituţii… dar şi în editorialele care le deplîng soarta.

Înainte de a vedea cum sînt exploatate aceste Valori ale Naţiei de către publicitate, în chip de pîrghii argumentative sau de simple pretexte ilustrativ-narative, ar trebui spus că însemnătatea lor majoră face din ele mari prilejuitoare – chiar generatoare – de marketing. Căci tot cu B mare se scrie Biserică atunci cînd  ni se relatează înfloritorul negoţ cu icoane şi mătănii, care acompaniază marile procesiuni. Şi tot cu Ş mare se scrie Şcoală, atunci cînd sînt denunţate chioşcurile de junk-food din curţile şcolilor (cu ş mic) sau malversaţiunile în comanditarea manualelor. Religia şi educaţia, întrupate în Biserică şi Şcoală, tabuizate în Calendar Bisericesc şi Programă Şcolară, dau ritm şi sezonalitate marilor mişcări de

Scuze pentru sabatul prelungit. Scuze şi pentru ceea ce ar putea părea o ciorbă reîncălzită. De fapt, dacă îmi reiau aici cel mai recent articol din B24, nu o fac din lenea de a produce ”content” original, ci din dorinţa de a spori difuzia unor idei la care ţin. Scuze deopotrivă pentru că aduc vorba de campania electorală; şi pentru că nu o fac suficient de profund, limitîndu-mă să tratez o boală la nivel de simptom. Promit să-mi deşert tot sacul post factum (mă feresc să post festum ca să nu sperii norocul). Aşadar textul “de zisei”:

Tirezias e un profet mitic care a trăit nu mai puţin de şapte generaţii. Şi-a dus viaţa printre zei, semizei şi regi de neam divin, el însuşi având o natură… “supra” (orbit de o divititate, este răsplătit de alta cu darul proorocirii). Tragediile antice (care combinau ritualurile sacre şi reflecţia politică) ni-l înfăţişează pe Tirezias ca sfetnic al regilor Tebei: un fel de intelectual năbădăios, cu trăiri extreme… El e văzut ca un colaborator bun şi prietenos (un “tovarăş de drum”), în Bacantele, atunci când îl ajută pe Cadmos să întemeieze cetatea Teba, blindându-l cu profeţii şi înarmându-l cu idei ingenioase. Dar se dovedeşte un gică-contra antipatic în ciclul lui Œdip, atunci când cobeşte patricidul şi incestul în dinastia regală şi, mai târziu, identifică pricina ciumei din cetate în relaţiile mocirloase de la palat. Să ni-i închipuim pe tebani bombănindu-şi profetul în dizgraţie: ba că e traseist, ba că e trădător, ba că n-are consecvenţă politică… În realitate, el nu face decât să-şi asculte “orbeşte” viziunile.

Membrul celălalt al metaforei este (felicitări cui s-a prins) Mircea Dinescu, “poetul în plovăr” care pasămite a fost bun şi curajos ca port-drapel profetic al Revoluţiei din ’89; dar căruia i s-a reproşat, în vara lui ’90, că nu sprijină Golaniada! Anii au trecut şi azi înţelegem de ce: nu din iliescianism s-a ţinut Dinescu departe de balconul Universităţii şi treptele Naţionalului; mai degrabă pentru că-i duhneau a legionarism şi a manipulare ieftină; pentru că-i displăceau probabil lozincile şi cântecele în retorică păunesciană ale celor care taman ce-l umpluseră pe Păunescu de flegme şi-i proţăpiseră şamanic un cap de porc în gard!

La fel, Tireziasul nostru a fost “băiat bun” în 2004, când, susţinându-l pe “Băse cel cool”, a lansat cel mai de succes viral românesc, SMS-ul despre Bombo şi Congo; dar azi când acuză – necontrolat, insolent şi sibilinic ca întotdeauna – originea ciumei din ţară, gata! e obraznic şi trebuie exilat. (Cine vrea să-l urmeze e aşteptat în Arcadia, pe o boabă de piper.)

S-a “Născut în URSS”… Acum face parte dintre “Ultimii eretici ai Imperiului”.

Vasile Ernu a pregătit o nouă carte-eveniment, prin care ne îmbie să trecem la nivelul următor al provocărilor, al detabuizărilor… şi, pe cît se pare, al scandalurilor intelectuale. În Ultimii eretici…, Vasile ia în vizor – printre altele – intelighenţia, media, puterile de toate felurile şi, nu în ultimul rînd, lumea marketingului şi a comunicării comerciale. Lansarea – miercuri 21 octombrie, la 19:00, la Clubul Ţăranului.

Sînt onorat să prezint cartea alături de graţioasa (în toate sensurile) Vava Ştefănescu; şi de vechiul meu prieten-mentor Artan, un adevărat dizident artistic al anilor ‘80, de preţuit pentru rara şi demna discreţie de a refuza să se împăuneze astăzi cu suferinţele perioadei de cenzură şi interdicţie alături de Timpuri Noi. Mai prezintă Sorin Antohi, cel care – se ştie – a ales o cale… diferită.

Semnalez cu întîrziere nr. de toamnă al revistei Tiuk!, cu o recoltă mănoasă de texte. Prin amabilitatea lui Mihail Vakulovski, mi-a apărut şi mie poemul Ghena, pe care l-aş încadra în posibilul ciclu Urdori şi orduri. Despre obsesia ordurilor aurorale şi alte destăinuiri în nemilosul TiuKestionar, la care am avut onoarea să răspund, laolaltă cu alţii, de la Liviu Antonesei pînă la tînăra speranţă Cătăina Bălan, trecînd prin Răzvan Ţupa etc. Frivolităţi, poate, dar nu e interesant de ştiut, de pildă, că maestrul Antonesei (farul tinereţii mele, pe cînd Opinia Stud. făcea legea) practică de treizeci de ani exerciţii budist-tibetane şi detestă manelele?!

Related: Pipi scurt în Rotondă

(manuscris în Tiuk #11)

Primul e scris în IQads de Octav Gheorghe, “asociatul” din “Gavrilă &”; şi e mai… aşa, pentru insideri. Dar cu siguranţă că, în schimbul unei minime concentrări, îi va amuza şi pe cei mai profani. Într-o lume perfectă, în care Octav ar avea răgaz de scris, Beigbeder s-ar cere afară.

Pe al doilea l-am scris eu în Dilema Veche şi e mai aşa, pentru profe de română. Redau un capitolaş, nu de alta, ci ca rezolvare a testului de retorică publicitară cu care vă sînt dator de cîteva săpt.:

[...] Tonul reclamelor s-a schimbat în general. Mai toată lumea vorbeşte în comunicate, statement-uri sau manifeste. Recuzita brandurilor pare să fi fost pusă la depozit; în arenă coboară producătorii înşişi, cu pretenţia de a ne vorbi pe şleau, fără sofisme negustoreşti. „Noi facem asta pentru tine“ – pare să fie sintaxa folosită de mai toţi anunţătorii, de parcă şi-ar fi copiat-o unul de la altul peste umăr. Noi, care „ştim mai bine de ce ai nevoie“, care „îţi protejăm bugetul“, care „am

read more

În debutul unei analize mai degrabă pozitive a spotului Servus (Tradiţia) de pe IQads, mi-am exprimat mirarea se a vedea în el o minoră consumînd alcool. M-am înşelat,recunosc: actriţa care o interpretează pe fata cu codiţe şi rochiţă lolitească are nu mai puţin de… 28 de ani! – din cîte am aflat de la un prieten din Propaganda (agenţia semnatară a campaniei).

Corect, prevederea reglementează apariţia minorilor, nu şi a actrorilor care îi interpretează.La limită se pot face spoturi radio cu tematică adultă folosind vocile actriţelor Alexandrinei Halic sau Jeanine Stavarache, cu timbrele lor copilăroase cu care i-au interpretat pe Pinocchio, Gavroche sau Scufiţa Roşie: e perfect legal.

Din fericire mi-a fost găsită şi restituită de către Poliţia Bulgară după cîteva zile de la dispariţie. Fără plăcuţele de înmatriculare, fără căruţul din portbagaj şi scăunelul de copil de pe bancheta din spate şi fără viniete de orice naţie pe parbriz. Avarii notabile sînt la sistemul de închidere şi pornire, care, fiind individualizat, unic pentru fiecare maşină, acum trebuie schimbat cu totul…

Care zici cu înţelepciune “cin’ te-a pus să mergi cu maşină nemţească la bulgari” – ai dreptate, da, numai că

Îndurare, prieteni: abia m-am întors din cel mai obositor concediu: mi s-a furat maşina, mi-au recuperat-o poliţiştii bulgari (avariată), am fost în proces cu translator (pe engleză), am condus fără plăcuţe prin două ţări, cu doi copii (plini de urticarie) în spate… şi bîlciul continuă (o să revin cu o postare dedicată). Pînă atunci îngăduiţi-mi să vă servesc o ciorbă reîncălzită: articolul meu de săpt. asta din cel mai tare ghid bucureştean. Continuă topicul Madonna (pt. aliteraţie, Evita, după rolul din opereta omonimă) şi răspunde la o anumită critică gerontofobă care i s-a adus respec… divei. Păi cică:

Îi tot auzim pe amicii noştri, pricepuţi la muzică, bombănindu-i pe alde Rolling Stones că sunt nişte moşnegi expiraţi; sau pe alde Madonna că-i o hoaşcă ambulantă; muzicologi de terasă care deplâng soarta României, de ultimă haltă a acestor (cică) fosile concertante, aflate-n prag de pensie. Totodată, îi auzim pe aceiaşi experţi părerologi entuziasmându-se de vioiciunea cu care ţopăie desculţă Cesaria Evora, mai verde decât Capul Verde, deşi bătrână aproape cât Madagascarul; sau extaziindu-se când ne mai vizitează vreun supravieţuitor din anticul Buena Vista Social Club, îndeajuns de matusalemic încât să-l trimită pe Fidel Castro ca pe un ţânc, după trabucuri

Vă mulţumesc tuturor celor care aţi comentat eboşa de reflecţie asupra momentului de mesaj politic din concertul Madonnei (primit cu huiduieli).

Vă mulţumesc şi vă respect pe toţi, ce-i drept, într-o anumită ierarhie.

În primul rînd le mulţumesc celor care mi-au făcut hatîrul să-mi răspundă la întrebarea din titlu, anume: cum interpretaţi momentul de statement politic anti-discriminare dintre cîntece: mesajul unui artist angajat sau pilulă de învăţămînt politic (dictat “de la centru”)?

O interlocutoare de la care avem cu toţii de învăţat (în primul rînd, eu) e Ruxandra: sărut mîna! Într-adevăr, cei care s-au grăbit să acuze plaga ţigănească sînt prea tineri ca să înţeleagă aluzia la momentul de învăţămînt politic. Pentru ei în mod special, iată explicaţia:

Pe vremea comuniştilor, seratele dansante organizate în cadru instituţional (la serbări şcolare, studenţeşti, muncitoreşti etc.) erau în mod obligatoriu prefaţate de un moment ideologic, în care unul-doi tovarăşi responsabili cu propaganda ţineau o mică prelegere doctrinară, în timp ce mulţimea abia aştepta să se termine blabla-ul şi să se dea drumul la dans. Acest blabla convenţional avea un rol benefic, în fond: era justificarea faţă de forurile tutelare că, la acţiunea tovărăşească, nu s-a prestat numai