biclopedia 02 December 2011, 8 Comments

S-a întâmplat în toamna asta, într-o zi însorită de weekend. Ieşisem cu fi-mea (patru ani şi jumătate), care de puţin timp învăţase să meargă pe bicicletă fără roţi ajutătoare. Deşi nu mai trebuia ţinută de şa, de la spate, fetiţa avea încă un mers şovăielnic şi de aceea mă ţineam repejor după ea, pentru siguranţă; ba pe alocuri trebuia s-o iau la fugă, ca să nu rămîn în urmă. Uite aşa trecem noi pe lîngă staţia de metrou Titan, unde un cerşetor tînăr (douăzeci şi…), perfect valid şi sprinten, îmi cere un leu. Tot zorind pasul, scot un leu din buzunar şi i-l întind. Fetiţa pedalează tare spre parc. Eu fug după ea cu leul în mână, privindu-l pe milog şi invitându-l să-l ia. În doi-trei paşi alergători ar fi putut să mă ajungă… Eu chiar mă opresc o secundă-două, ca să-l aştept:„Ce faci, nu vii?” Bănuiesc că m-am agitat şi am strigat mai mult decît s-a sinchisit el toată ziua… Mă privea cu un zîmbet dispreţuitor, ţintuit în locul lui. Întorc capul: fi-mea se depărtase şi începuse să zigzagheze… Am zbughit-o spre ea, cu leul încă în mînă.

(articol uşor perimat, mi-a intrat în Playboy anul trecut)

Cine a zis că vremea reclamelor sexy a trecut? Cine a dat verdictul că gata, s-a terminat cu erosul (şi magia) din spoturile video? Cine s-a resemnat cu gîndul că organisme castratoare precum CNA pot suprima bucuria împărtăşirii de impresii între iubitorii de frumos, fie şi sub formă de ademenire mercantilă?

Între consumator şi advertiser nu încap iluzii, în cazul acestui dezinteresat comerţ de fantasme. Cel dintîi e conştient că produsul care-i este publicizat cu o fată dezbrăcăţică tolănită deasupra – în realitatea de dincoace de ecran îi va fi vîndut… fără fată! Iar cel din urmă îşi asumă riscul de a fi luat “în neserios”, precum negustorii acelor centrale termice rămase în conştiinţa publică necum prin succesul de piaţă, ci prin sloganul „Căldurică de la păsărică”. Căci tocmai! Nu doar dinspre băuturile tari sau produsele de frumuseţe, redute greu de înfrînt ale marketingului libidinal, vin cele mai recente exemple de revigorare a genului. Ad Guru a pescuit pentru prietenii săi dragi nişte perle ale publicităţii din sfera mărfurilor tehnice… chiar tehnologice.

Primul spot dezvăluie visul de aur al meseriaşilor din domeniul

semnal 21 June 2011, 3 Comments

Miercuri 22 iunie la 17:30, în curte la Green Hours, Editura Art lansează Primul job, cel mai proletar volum din seria “Prima dată”. Vino să îi cunoşti pe cei care şi-au povestit primul job în carte. Şi, dacă ai şi tu o experienţă laborioasă demnă de povestit, atunci va fi momentul!

newsletterjob2011iunie

Primele dăţi de pînă acum au fost dedicate unor experienţe atractive, cu prestigiu – ca să zic aşa – pozitiv. Primul fum, prima beţie, primii blugi… – iată prilejuri de evocări mai degrabă hedonice. Prima dezamăgire în dragoste… Cine nu-i păstrează un aftertaste dulceag, dincolo de nuanţele amărui, – ăla nu e om. Iar Prima călătorie în străinătate – acest adevărat hagealîc de făgăduinţe, cine nu-l apreciază – ăla nu-i român! (Ca să nu mai spun că editura are în perspectivă şi Primul porno…)

M-am bucurat cînd, după această serie pleziristă mi-a fost încredinţată întocmirea unui volum Primul job. Să etalezi pe tejgheaua librăriilor dragostea

sarmalisme, semnal 15 March 2011, 2 Comments

41278

Joi 24 martie în Club Jukebox, Sarmalele Reci fac parastas. E ocazia cu care vor lansa live cîntecul “L-au ucis pe Bulă”. Dacă vrei să te bucuri de toată distracţia unui priveghi de pomină, românesc, vino să iei parte la… petrecanie! Biletele sînt disponible prin Eventim.

Dacă vrei să vii pe gratis (că tot e pomană!…), e de ajuns să participi la concursul de pe Facebook pentru băncoşi! Pomeneşte-l pe Bulă într-un banc şi cîştigă un loc în faţă, lîngă oala cu Sarmale.

arhivă 16 December 2010, 11 Comments

Marţi seara, la Biblioteca de la Litere, s-a lansat o serie de cărţi pe care Ion Bogdan Lefter le-a îngrijit: vol. I şi II din integrala poetică Leonid Dimov; respectiv le-a scris: 7 postmoderni: Nedelciu, Crăciun, Müller, Petculescu, Gogea, Danilov, Ghiu şi O oglindă purtată de-a lungul unui drum. Fotograme din postmodernitatea românească (toate apărute la Editura Paralela 45, 2010).

Alături de eroul meu teoretic Bogdan Lefter, pe afiş erau anunţaţi eroii mei lirici Mircea Cărtărescu şi Traian T. Coşovei, cu titlul de “dimovieni”, o mulţime de lume literară bună, printre care… şi mandea… care a fost din nefericire prins cu o obligaţie de serviciu… culmea! la vreo 200 m de Facultatea de Litere (locul evenimentului). Imediat ce m-am eliberat, cu mult după 20:00 (lansarea era anunţată la 18:00) am dat fuga la Universitate, am cerut voie gardienilor să dau o raită pînă la Sala de Lectură, poate-poate mai prind un dimovian întîrziat… În zadar: uşa era ferecată. Dezolare! Pe holurile acelea, pe treptele acelea cu cimentul ros, m-am simţit ca atunci cînd întîrziam la cursuri, cu mulţi ani în urmă. De data asta, nu întîrziasem: chiulisem direct.

Maestrul Lefter mă fixase just în insectar: sînt un epigon dimovian pe filiera 80-iştilor. Şi mă simţeam onorat să fiu poftit la o întîlnire atît de selectă a dimovienilor. Şi cu atît mai jenat mă simt că am ratat-o…

Am convingerea că Dimov merită o posteritate clasicizantă, precum cea de care are parte  în ultimii ani Gellu Naum. Am mulţi prieteni în confreria naumiştilor (între timp scindată în facţiuni… care îşi dispută cu gelozie cultul Eroului). Eu m-am ţinut deoparte. Îl citesc pe Naum cu plăcere, am preferinţele mele în opera lui (atît cît o cunosc)… dar nu rezonez întru totul cu el. Dimov însă e sevă pură pentru mine, nu-l citesc – îl absorb! Mă abţin să fac teoretizări, să spun de pildă că unul e mai aproape de freudismul lui Breton decît celălalt, că unul e mai încărcat de sexu- şi senzualitate decît celălalt etc. Sînt un fan – atîta tot – şi îmi las gustul să vorbească.

Aşadar, cumpăr cărţile… şi pîndesc o posibilă reexaminare…

sarmalisme 14 December 2010, 12 Comments

Jazzappella – Sa ninga iar

Asculta mai multe audio jazz

Zoltan Andras ştie să prepare şi alte feluri, decît Sarmalele Reci. Jazzappella este un grup coral-jazzistic condus de vocalistul Sarmalelor, cel care (vechii melomani îşi amintesc) a debutat ca pianist într-un cvartet învingător la Festivalul-Concurs Sibiu 1992. Se pare că, între timp, activitatea de cîntăreţ şi frontman al unei trupe de mare popularitate i-a deschis lui Zoltan apetitul pentru cînt vocal. Primul aranjament a cappella (exclusiv vocal, fără instrumente) – l-a compus chiar pentru Sarmale, în 1996.

Peste zece ani, Zoltan Andras inaugurează proiectul Jazzappella, sub formă de octet, cu care susţine o serie de concerte

semnal 12 November 2010, 3 Comments

Recenta moarte a lui Adrian Păunescu i-a emoţionat deopotrivă pe admiratori şi pe cei care “nu l-au prea iubit”: un om energic, plin de entuziasm, cădea răpus de o adevărată cîrdăşie a bolilor, cauzată de cea mai gravă dintre ele, – diabetul. Este afecţiunea care, la zece secunde, ucide un om de pe Terra… şi îmbolnăveşte alţi doi!

Printr-o coincidenţă (tristă la prima vedere, dar îndreptată spre viitor cu speranţă), Ateneul Român, care a adăpostit catafalcul lui AP, la doar o săptămînă găzduieşte o manifestare internaţională majoră, menită “să aducă diabetul în lumină”, de Ziua Mondială a Diabetului. Bucureşteni sau vizitatori ai Capitalei, sîntem aşteptaţi să participăm la acest “Manifest pentru sănătatea Pămîntului” (citînd astfel din ilustrul dispărut). Vor fi acolo Toni Grecu, doctorul Oprescu şi mulţi alţii, suferinzi de diabet sau preocupaţi de sănătatea semenilor lor.

Duminică 14 noiembrie, la ora 18:00, Ateneul Român va fi iluminat concomitent cu Eiffel-ul, Torre di Pisa, Opera din Sydney şi alte edificii emblematice ale lumii, pentru a marca solidariatea în lupta cu “duşmanul dulce”.

semnal 28 October 2010, 4 Comments

prima-calatorie-final-cu-parteneri

Prima mea călătorie în străinătate e noul volum colectiv din seria “Prima dată” a Editurii Art, reunind textele unor oameni de litere din mai multe generaţii. Cartea cu 30 de coautori se lansează marţi, 2 nov. ora 18:00, la MŢR.

Coordonată de Bogdan Iancu, culegerea de mărturii ale depeizării are o clară miză antropologică şi promite lecturi delectabile, diferite de obişnuitele senzaţii procurate de literatura impresiilor de călătorie. În Inventarul care ţine loc de prefaţă, Bogdan Iancu rezumă:

“Prima călătorie în străinătate are loc în anii ’30, ultima în septembrie 2010.

Obiectivele călătoriilor: turism de

Afis

Recent apărutul volum Narcotice în cultura română al lui Andrei Oişteanu (Polirom) se profilează deja ca unul dintre evenimentele editoriale majore ale anului, cu mari şanse de a deveni scandalul cultural al lui 2010. La primele impresii de răsfoire, aş spune că e o carte (dimpotrivă…) super-lucidă, care pune ordine şi impune standarde. Sînt motive să credem că, după apariţia ei, nu se va mai scrie la fel de lesne şi de superficial despre droguri şi experienţe extrasenzoriale ca pînă acum în literatura română.

Partea cea mai… stupefiantă pentru mine a fost să mă găsesc şi eu menţionat între coperţile ei, şi anume la pag. 391 (între R. Bucurenci şi Al. Vakulovski)!

Motivul e această prelucrare după Cocaine a Sarmalelor Reci, numită Aurolac şi lansată pe albumul omonim din 1996 (cu drepturi de folosire acordate de către J.J. Cale, autorul temei), în ale cărei versuri am plecat de la motivul lacului-vopsea Aurolac (R), drogul surogat folosit de săraci, predominant minori, în anii ‘80-’90; pentru ca să ating apoi reflecţii sociale concentric mai largi.

Extinderea titlului la întregul album se voia o sugestie de crez artistic şi un smerit omagiu către autorii Alcoolurilor şi Paradisurilor artificiale. Printre cîntecele albumului e şi o pastişă a Invitaţiei la voiaj… CONCURS: dau un pahar de alcool moderat, de vară, cui “ghiceşte” primul/a titlul piesei care face un clin d’œil înspre Baudelaire (evident, nu se pune maestrul Oişteanu, care merită un Bloody Mary din oficiu).

Asculta mai multe audio Muzica

Pe noul său site (mai orientat spre branding, imagine şi positioning), Iulian Comanescu observă că vuvuzeaua (surla africană) funcţionează ca simbol, deşi neoficial, mai eficient decît mascota canonică a Campionatului Mondial 2010 sau alte elemente de ID confecţionate de statul sud-african. După care – şut către mine cu un tag, pentru care îi mulţumesc.

Vuvuzeaua (fie-mi îngăduită românizarea, la momentul scrierii acestor rînduri, Google îmi numără 2270 de utilizări ale acestui neologism) e genul de artefact ambiguu, la graniţa dintre cultură populară şi industrie. La acelaşi statut se pot califica şepcile acelea cu panaş, care par a fi tot invenţie sud-africană. Unii comentatori şi redactori sportivi ne-au informat deja că, la origini, vuvuzeaua e un instrument tribal confecţionat din coarne de antilopă. Colegii lor din altă tabără ne-au relatat cum că e un gadget de microbişti, de cumpărat la intrarea în stadion, şi care se produce de către un anume fabricant sud-african (un alb cu nume olandez, pesemne vreun descendent al burilor). Schematizînd la maximum, să ne închipuim că boşimanii şi zuluşii urbanizaţi, atunci cînd merg la meci, regăsesc o parte din atmosfera şi setarea mentală generală a ritualurilor ancestrale. Necesitatea unui instrument ritualic, care să creeze acea comuniune de vibraţie amplă,