tot bulgarii... 14 September 2009, 20 Comments

Din fericire mi-a fost găsită şi restituită de către Poliţia Bulgară după cîteva zile de la dispariţie. Fără plăcuţele de înmatriculare, fără căruţul din portbagaj şi scăunelul de copil de pe bancheta din spate şi fără viniete de orice naţie pe parbriz. Avarii notabile sînt la sistemul de închidere şi pornire, care, fiind individualizat, unic pentru fiecare maşină, acum trebuie schimbat cu totul…

Care zici cu înţelepciune “cin’ te-a pus să mergi cu maşină nemţească la bulgari” – ai dreptate, da, numai că

p4170380small

Din seria “tot bulgarii…”, vă prezint Pelinul de Liascoveţ, găsit azi în Piaţa Gemeni (fostă Galaţi), după ce am răscolit tot oraşul după vin pelin. Nu ştiu ce s-a întîmplat cu VS-urile româneşti comercializate sub această denumire.

E un pelin alb de 1o% despre care aflu de pe contraetichetă că e “făcut din struguri calitativi de Dimiat cu supliment precis de ierburi culese la ziua de Drăgaica din Elenski Balkan”.

13 lei la 1,5l. (Găseşte careva mai ieftin?)

Revin cu impresii după masa de Paşti.

REVENIRE 21 aprilie 2009: Izvinete (sorry guys), pelinul bulgăresc neama de-a face cu ăl românesc de-l ştiam noi dinainte de evropeiski soiuz. E mai degrabă un vermut slab. Musai servit de la rece. Vinul de Dimiat o fi bun, dar e un dulce-demidulce al cărui fason e să se combine cu amăreala de la plante. Poate de un şpriţ aşa, foarte văratic…

Oricum, măcar pentru prezenţă, Bulgaria – România 1-0. Mă întorc aşadar să scotocesc pieţe şi prăvălii-marketuri, măcar de-o egalare. Dacă ştiţi un loc cu pelin românesc “ceauşist” rog feedback, inclusiv provincia. (Blagodoria.)

De data asta Bulgaria vacanţieră s-a rezumat la cei 3 S ai lui Gainsbourg (la care s-ar adăuga şi simpatia celor doi copii ai familiei).

Constrînşi să ne deplasăm cu un Matiz fără aer condiţionat (maşina familiei fiind în service din vina mea), niama călătorii culturale, niama chef să căutăm bragă, smochine verzi ori alte delicii “dobrudjene”.

Ne-am aprovizionat totuşi cu năut prăjit (dispărut din fundătura provincială de Bucureşti, chiar şi din locuri unde nu lipsea, precum Gima) şi ne-am făcut plinul cu gloriosul iaurt local.

Braga din Bulgaria (boza) se găseşte la supermarket, la raionul lactate şi e într-adevăr ieftină… ca braga. Sînt mai multe mărci de bragă, disponibile la sticle de 2l, 1 l şi 0,5l. Se păstrează la rece şi are garanţie de cîteva zile. Nu ştiu dacă în Bulgaria există bragagii ca odinioară, dar… decît deloc… mai bine bragă dintr-asta industrială, cu 2-3 conservanţi acolo… Ingredientele principale menţionate pe etichetă sînt apă şi grîu (sub formă de tărîţe, se subînţelege).
Iată o scurtă cronică a brăgilor. Pe care. Le-am. Băut:


1) Braga Zdrave (Sănătate)
După cum se vede, pînă s-o pozez, am apucat să degustăm binişor din ea. Cumpărată din Silistra. Cam dulce la prima impresie (deşi zahărul nu e pomenit în compoziţie), s-a dovedit delicioasă şi
dissetante a doua zi, cînd am scos-o din frigider.


2) Braga Bomax
Deşi se recomandă ca produsă după “stara (vechea) tehnologhia”, conţine 4 E-uri… scrise pe etichetă abia vizibil. Altminteri agreabilă. Cumpărată din Dobrici.


3) Braga Anet
Favorita absolută! Cumpărată tot din Dobrici. Are acel gust uşor acidulat, de fermentaţie, pe care ni-l amintim unii dintre noi de la bragageriile noastre. Lichid consistent şi gros, e bine să-l agiţi pentru uniformizare.

Related links aici.
Şi aici – despre băuturile de altădată (blagodaria gospodin Şerban)

tot bulgarii... 24 April 2008, 1 Comment

Cestit Velikden!
Revin la blog cînd revin din Bulg.

E articolul cu care îmi închei trilogia mărţişoristă de anul ăsta. Mi-a intrat în Dilema Veche de vineri, în paginile de media, la solicitarea lui Cezar Paul-Bădescu. În acest foarte special număr de Dilemă, dedicat coaching-ului (coordonat de Simona Sora), s-a nimerit ca articolul meu să fie singurul de sezon, ceea ce i-a propulsat titlul pe manşeta coperţii, cu tot cu poza subsemnatului. (Wăi-leu! Sînt lîngă Pleşu şi Voinescu! Ce mă fac cu atîta faimă!?)

Mărţişor în Epoca de Aur

Citind clasamentele anuale dedicate celor mai bogaţi români, descoperi că multe cariere de succes au debutat cu vînzarea de mărţişoare, în anii ’80. Cutare mogul media şi-a folosit prima dată serviata diplomat pe post de galantar pentru gablonţuri. Cutare nabab al publicităţii povesteşte cum lucra el însuşi, în timpul nopţii, la confecţionarea mărţişoarelor, după care dimineaţa, la coloane la Romană, cu ochii-mpăiănjeniţi, le „advertiza” cu slogane-strigături de se auzeau pîn’ la ASE. Cutare era pe atunci student; cutare era tînăr inginer amînîndu-şi repartiţia la vreun combinat din provincie; cutare era ghid ONT specializat în vînarea de turişti din Vest… Cîţi dintre noi n-or fi cumpărat mărţişoare de la viitorii magnaţi ai României? Cîţi dintre noi n-or fi contribuit fără să ştie la primul gheşeft cinstit al viitorilor capitalişti postdecembrişti? Cîţi dintre noi şi-ar fi imaginat în acei ani, că aşezarea cot la cot a mărţişoriştilor în piaţetele bucureştene, în ultimele zile ale lui februarie, întruchipa, dacă nu panorama business-ului dîmboviţean de mai tîrziu, măcar blockstartul cursei dintre viitorii întreprinzători?

Oaze de capitalism

Nimic de mirare, în fond. Cele întîmplate în marile oraşe în anii ’80, în perioada din ajunul Calendei lui Marte, reprezintă un fenomen unic, plin de semnificaţii pe atunci nebănuite. În acele zile dinaintea marii sărbătorii primăvăreşti se desfăşura sărbătoarea propriu-zisă, sărbătoarea negoţului cu mărţişoare.
Era o perioadă în care controlul regimului se îmblînzea, arătînd îngăduinţă faţă de micii meşteşugari şi comercianţi (capitalişti in nuce). Legal, comercializarea de mărţişoare era permisă exclusiv membrilor Fondului Plastic. Autorităţile se lăsau pesemne cuprinse de acelaşi fior al desprimăvărării şi îşi înmuiau vigilenţa pentru cîteva zile. Miliţienii, dacă dădeau tîrcoale tonetelor, o făceau mai degrabă ca să-şi umple şi ei sacoşele cu mărţişoare… Mărţişoriştii erau, da, mici producători, asemeni ţăranilor din pieţele agroalimentare, dar aveau ceva în plus; aveau o năstruşnicie semeaţă de Till Buhoglindă, tipică orăşeanului nesupus şi stăpîn pe propria conştiinţă. Inventivitatea lor transmitea împrejur o stare de entuziasm şi de fericire simplă, naturală.
De la an la an se străduiau să vină cu noi modele, cu noi tendinţe, să caute noi modele şi noi materiale: nu doar metal, textile sau sticlă, ci şi ceramică, lemn, coji de nucă, pietre şlefuite… Pînă şi şnururile alb-roşii se transformau, se umflau, debordau în extravagante fundiţe fitomorfe… Ca într-un mare carnaval miniatural, figurinele agăţate de ele se extindeau către toate regnurile posibile, inclusiv cel al maimuţoilor bizari şi ai monstrişorilor ironici (în fond, sincronizaţi cu poeticile optzeciste, branşaţi la acel Zeitgeist juvenil care permitea, ba chiar dicta, să îi faci iubitei declaraţii zeflemiste şi s-o compari cu felurite făpturi groteşti cu gîtul bălăngănind pe arc, cu părul din puf vîlvoi şi ochii bulbucaţi ca ai Muppeţilor).
Explozia de creativitate de pe mini-galantarele mărţişoriştilor era egalată doar de spectacolul strigăturilor şi al inscripţiilor cu care aceştia îşi lăudau marfa, al denumirilor care de care mai sonore şi mai fanteziste, al mecanismelor de promoţie cu care erai îndemnat să cumperi „zece la preţul de nouă” şi cîteodată chiar „trei la preţul de două”… Voioşia cu care ţi se adresau, îndrăznela ironică, vecină uneori cu obrăznicia graţioasă a copiilor, păreau să descindă direct din spiritul vechilor iarmaroace. Glume improvizate liber, replici şi contrareplici între negustori concurenţi, apropouri şi aluzii frizînd temeritatea bancurilor politice – toate erau împărtăşite ca într-o agora informală. Dacă erau femei cele care vindeau, erau ele primele purtătoare ale mărţişoarelor, cu care îşi umpleau pieptul ca generalii multiplu decoraţi în lupte. Dacă erau bărbaţi, se deghizau, se vopseau pe faţă, se coafau cu peruci aşa cum n-ar mai fi făcut-o cu niciun alt prilej: deveneau ei înşişi nişte mărţişoare uriaşe! Participarea cumpărătorilor era şi ea pe măsură. În jurul tejghelelor roiau mereu cumpărători sau gură-cască, contaminaţi de acelaşi spirit al libertăţii, al cugetului descătuşat, al normalităţii după care tînjeam mai mult sau mai puţin cu toţii.

Mărţişor în tranziţie (spre Sf. Valentin)

Au trecut douăzeci de ani. Dezgheţul socio-politic s-a produs. Spiritul Mărţişorului – între timp – s-ar zice că a triumfat. Micul capitalism care odinioară se iţea numai în acele zile din an, numai în acele perimetre urbane bine delimitate, a devenit marele capitalism, uneori sălbatic, alteori de carton, al tranziţiei, al post-tranziţiei, al aderării, al integrării… Mărţişoriştii de ieri au făcut averi şi au adus în ţară noile rituri şi noile mituri postindustriale, gata fasonate pe specificul şi cerinţele societăţilor de consum. Multinaţionalele şi marile trusturi media, funcţionînd după noi cicluri anuale – dedicate nu fertilităţii, ci rentabilităţii – tind să ne treacă în calendar noi sărbători, noi convenţii, noi ocazii de „făcut consum”.
Cu două săptămîni înaintea Mărţişorului, românii sînt îndemnaţi să celebreze dragostea într-un chip mai făţiş decît o făceau tradiţional la începutul lui martie, în intervalul dedicat celebrării feminităţii (nu întîmplătr coincident cu Babele). În plină iarnă, departe deopotrivă de febra Sărbătorilor trecute şi de înviorarea mercantilă încă aşteptată, Valentine’s Day vine ca un glorios pretext pentru impulsionarea vînzărilor. Ni se preamăreşte declarativ dragostea romantică, cvasi-coregrafică, cu decor artificios de inimioare rozalii. Toată butaforia e menită să decoreze rafturile într-o perioadă de reflux al vînzărilor şi depresie a marketingului. Valentine’s Day ni se propune ca un prilej romanţat pentru vînat solduri, pentru revînturat mărfuri greu vandabile: de data aceasta ieftinite şi împachetate preferabil cîte două – unul pentru ea, altul pentru el…
De ambele părţile raftului (sau ale ecranului), nu e nimeni care să se amăgească: la români, de Valentine’s Day se fac cadouri nu din dragoste, ci din interes; cuplurile nu se bucură de preaplinul sentimentelor, ci de niscai chilipiruri.

Dragobetele – o diversiune; Baba Marta – o
lecţie

Cu o săptămînă înainte de 1 Martie 2008, mărţişoriştii sînt cu desăvîrşire absenţi din piaţetele bucureştene. Sînt florăresele, mereu la post, dar tradiţionalii artizani de pandantive – nu. Fantezia, sclipirea, speranţa care izbucneau în stradă în anii grei, ca nişte mini-revoluţii cu şnuruleţ, par astăzi doar amintire. Se găsesc în schimb mărţişoare foarte ieftine, standardizate industrial, în hipermarketuri; şi mărţişoare foarte scumpe la bijutieri. În acest timp, mai toate buletinele de ştiri recită ca o litanie articolul din Wikipedia despre Dragobete, chipurile sărbătoarea tradiţional românească dedicată dragostei şi primăverii. Realitatea crudă: în afara cîtorva sate din Oltenia, de Dragobete nu se întîmplă nimic; decît doar că se suspină public şi grandilocvent pe tema identităţii naţionale în pericol şi a globalizării fatalmente nivelatoare.
Ce va fi anul acesta de 1 Martie? Va continua tendinţa din ultimii ani ca tot mai puţine românce să poarte mărţişor în piept? Şi aceea ca românii, pentru a-şi preveni neîmplinirea, să se mărginească la protocolarul buchet de flori?
Mai fericiţi vor fi – se pare – giurgiuvenii, care pot da oricînd o fugă la Ruse, ca să cumpere marteniţa: mărţişorul bulgăresc, mai rustic şi mai autentic, ca un exponat de la MŢR (şi de aceea – se zice – mai încărcat de virtuţi protectoare).
Şi mai fericiţi vor fi doar bulgarii înşişi, cei care de 1 Martie îşi serbează legendara zi a întemeierii naţiunii – Baba Marta. O fi aici vreo noimă, ceva care ne scapă nouă, „sofisticaţilor” de la nord de Dunăre?

articol de Florin Dumitrescu, publicat în The One Magazine, în cadrul grupajului Ce-şi doresc bărbaţii (de 1-8 Martie), coordonat de Doru Iftime, featuring Dragoş Bucurenci, Dragoş Vasile şi Ciprian Stoianovici

1 Martie a fost dintoteauna o sărbătoare a veseliei şi speranţei. Chiar şi atunci (mai ales atunci) când o duceam mai rău, Mărţişorul reuşea să ne suspende ca prin minune relele şi belelele.
În Bucureşti bucuria se mijea din ultimele zile ale lui februarie, cele în care pornea comerţul Marţului. În anii cei mai ceauşii, culorile explodau neîngrădite în chiar inima târgului. În anii ’80, sfârşitul lui Făurar invada Piaţa Amzei cu o beatitudine vecină cu beţia. Efluvii de fericire inconştientă se transmiteau spre Romană, de la Leonida până către ASE. Pretutindeni înghesuiala festivă te îndemna să-i îngroşi rândurile. Vechea petrecere de Lăsata Secului se transferase parcă în carnavalul miniatural de pe tejghelele mărţişoriştilor. Nu toţi aveau legitimaţii de Fondul Plastic, cum cerea legea, dar miliţienii mai închideau un ochi…
Opresiunea politică se evapora miraculos. Cenzura era abolită: se dădea liber la exuberanţă! Se răsturnau stările şi scările!! Elefanţi din sticlă mai pitici decât coşarii; care se vădeau mai mici decât rândunelele; mai scunde la rândul lor decât caii-de-mare; mai micuţi şi aceştia decât frunza cvadruplă de trifoi; mai măruntă – ea de colo – decât buburuza!!! Un ochean întors în care ne regăseam cu toţii (şi cu toatele), simbolizaţi sau scălâmbăiaţi, care mai de care: negustorii, cumpărătorii şi destinatarele mărţişoarelor. Strigăturile te îmbiau să admiri galantarele, multe de anvergura unei genţi diplomat. Sloganuri fără ştiinţă, promoţii fără voie – deşi pline de inventivitate şi spontaneitate, făceau ecou atavic străvechilor iarmaroace. Moşii de iarnă vegheau în taină predarea de ştafetă… Fiecare an aducea un nou trend, un ultim răcnet în materie de mărţişoare: a fost, rând pe rând, moda pufoaselor, moda ţepoaselor, a guguloaielor ceramice, a muppeţilor, a monstruleţilor, a cocomârlelor şi a prototiptililor!… Nonconformismul făcea legea; anarhia guverna pentru câteva zile România. Nenumărate enclave ale unei mini-economii de piaţă, cu marketing folcloric şi etică negustorească, pâlpâiau un răstimp pe harta republicii noastre socialiste.
Grăbitul Făurar făcea loc aşteptatului Mărţişor. Doamnele, domnişoarele, profele, doctoriţele, sculerele-matriţere şi macaragiţele – toate defilau cu decoraţiile feminităţii-n piept. 1 Martie era ziua pupăturilor permise, a tandreţurilor sincere, fără protocol. Era ziua primenirii. Toate femeile erau frumoase. Şi cei mai stângaci bărbaţi arătau elegant cu buchete-n mâini.
Ce anume dădea calendei lui Marte esenţă femeiască şi substanţă mămoasă? – Ce altceva decât Babele: străvechea credinţă a mamelor şi fiicelor acestei naţii cum că soarta proprie şi năbădăile naturii împrejmuitoare sunt totuna. Un algoritm intim şi personal, diferit de la o femeie la alta, îi hărăzeşte fiecăreia dintre ele o Babă, dintre cele opt care preced Mucenicii. Cât de bună va fi vremea-n ziua aceea? Caracterul Babei se răsfrânge în dispoziţia femeii ca într-o oglindă tainică; şi îi prevesteşte mersul pe tot anul. Speranţe şi temeri, legăminte şi crezuri – toate-ţi sunt dezvăluite de Baba ta.
Dar iată… În anii 2000 ghioceii înfloresc din ianuarie; iar cadourile pornesc încă din 14 februarie, forţate de chilipiruri şi promoţii deloc romantice… Tot mai puţine femei poartă mărţişor în piept. Şi tot mai puţini bărbaţi le cumpără cu plăcere. Stresul goanei după cadou loveşte populaţia masculină deopotrivă cu impotenţa.
Nici mărţişoriştii nu mai sunt ce erau. În deceniul trecut au domnit peste scuaruri, ca nişte fericiţi copii ai Revoluţiei. De la an la an îi vedem însă mai pribegiţi, la intrarea mall-urilor, cu îndemnuri fără vlagă şi marfă reciclată, din care parcă numai şnurul, cu a sa forţă simbolistică, pare să reziste apatiei, asteniei, încălzirii globale…
Cum va fi Mărţişorul 2008? Cât vor fi Babele de geroase? De generoase? Cum se vor alinia Venus şi Marte? Răspunsul îl vom da noi toţi; şi fiecare-n parte.
Ne-ntâlnim la Universitate sau la MŢR? În Amzei sau la pieţele de cartier?
Dăm o fugă la bulgari după o marteniţa plină de magii bogumilice? Acolo Baba-i una singură, în ziua de-ntâi: e Baba Marta şi e mereu norocoasă (legenda o vrea fondatoarea naţiunii). Sau luăm drumul Moldovei, acolo unde poartă mărţişoare şi bărbaţii? (Aşa rezolvăm şi problema egalităţii…) Sau mergem, “măi frati-miu”, în Oltenia, să-i dăm de rost enigmaticului Dragobete?
Orice mărţişor, fie de unde ar fi, le-am aduce drăguţelor noastre, să-l însoţim cu şnurul îmbrăţişării perpetue: să le iubim cât e roşul, să sperăm cât e albul… şi cu siguranţă bucuriile ni se vor ţine şnur!
Foto: All Bulgaria Virtual Guide

Related links:
SOS Mărţişor!
SOS Mărţişor! by Andressa
NOU! SOS Mărţişor! by Moniq (dsp. mărţişoarele “de autor”)
Neo-NOU! Daţi Mărţişoare! by Raluca Enescu (dsp. mărţişorul ca ambasador cultural)

semnal, tot bulgarii... 27 February 2008, 5 Comments

Campanie informală, care mi-a fost inspirată de acest post al Andressei (v. ultimele commenturi).
Ideea e simplă: băieţii să dăruiască şi fetele să poarte mărţişoare, aşa, ca-n vremurile bune.
Argument: Magia Mărţişorului chiar funcţionează! (Fiecare e invitat să verifice!)
Pericol: Una dintre cele mai frumoase tradiţii româneşti riscă să se piardă sau cel mult să devină vestigiu de expus la MŢR.
Cine zice că nu e cool şi se ruşinează de ce-o sa zică blazaţii de (la) serviciu, dacă îl/o vede că participă la o serbare atît de rurală (vai, dragă!), să rămînă cu coolness-ul lui/ei.
Pentru noi, restul – declar inaugurată primăvara!


(c) All Bulgaria Virtual Guide

Related links:
Mărţişor 2008 (Andressa)
Ce primeam de Mărţişor (Gina, Metropotam)
Baba Marta (Grandmother March)
SOS Mărţişor (Andressa din nou)

tot bulgarii... 16 January 2008, 4 Comments


Şerban Huidu mi-a dezvăluit ce e cu omologii lui sofioţi: “Gospodari na efira” e o emisiune întemeiată de unul dintre italienii din echipa lui Ricci de la Striscia, care a descălecat pe tărîm bulgăresc. Şerban e mîndru de realizările Cronicii, a căror complexitate de producţie depăşeşte cu mult grădinăreala vecinilor.
Aici unuia dintre “gospodari” i se încurcă limba bulgară-n gură, tocmai cînd prefaţa gogomăniile unei starlete de pe TV Zdrave. Stăpînul eterului îşi stăpîneşte cu brio “zbîrcata”, glumeşte pe seama ei şi trece mai departe…
Are şi live-ul farmecul lui, huh?
I-am promis lui Şerban un post în care să-i redau punctul de vedere din comment-uri. Şi am să-mi ţin promisiunea.