Micutisme semnalează ouăle kitschoase cu chipul cristic desenat pe ele, din spotul comandat de Ministerul Turismului care ne îndeamnă să petrecem Paştele în Bucovina. Canon iconografic 100% bizantin, dar şi 100% neconcordanţă cu suportul (coaja de ou). Aberaţie 100% faţă de canoanele tradiţionale de încondeiere. Imens haloimăs ritualic: implicit, un îndemn de a-i “crăpa chipul lui Jesus prin ciocnirea oului de către ou”.
Unul dintre autorii blogului îmi şopteşte că ar fi vorba de ouă made in China. Încă nu m-am prins dacă e glumă.
Atunci cînd, duminică, Diana mi-a cerut părerea pe subiect, încă nu sezizasem puzderia de reclame cu sportivi care merg acum, dintre care cele cu Nadia Comăneci formează un frumos buchet. Aseară am văzut un calup în care, după reclama la BRD (cu vecina de dedesubt, personificare alegorică a liniei de credit…), o regăseam pe Nadia printre ceilalţi endorseri ai BPT-ului lui Tucă (da, m-am uitat la Gâdea, nu mă spuneţi prietenilor din Realitatea). Şi numai ce auzisem la radio spotul pe stil rewind istoric care publicizează cartea Nadia a lui Chirilă (ehei, sînt printre cei care au cumpărat ediţia din ‘76). Atunci abia m-am dumirit asupra oportunităţii topicului.
Articolul e foarte bine făcut, documentat şi îţi dă acel confort al lecturii pe care îl simţi tot mai rar în gazetăria de azi.
Redau mai jos răspunsul meu integral, cu menţiunea că Diana drege în articol multe dintre lapsusurile mele.
(Totuşi, Diana, cred că angroul ăla pe care-l lăuda Nadia acum cinci ani era Dragonul Roşu…)
A alege o celebritate ca purtator de cuvant al unui brand, fie si pentru o campanie restransa, este o o decizie importanta. Exista marele avantaj al transferului de prestigiu catre produs/brand. Dar exista si dezavantaje: o data ce ai facut asocierea, trebuie sa te asiguri ca endorserul tau nu va calca mai tarziu in strachini, ca isi va pastra statura morala si credibilitatea publica pentru care l-ai preferat pe el.
… mai bine zis “marketizarea tradiţiilor gastronomice”, cu Vintilă Mihăilescu şi mandea, moderaţi de Cezar Paul-Bădescu. Organizator, alături de maestrul VM, Bogdan Iancu (care a făcut şi poza din afiş).
Pe lîngă mucenicii familiei (munteneşti, în supă), i-am dat lui fi-miu de dimineaţă Cheerios cu lapte. Care sînt nişte posibili mucenici… De ajuns să îi consideri ca atare. Altminteri, definiţia românească de pe ambalaj spune “cereale integrale în formă de O”…
Despre sacru în bucate şi secularizarea deserturilor am mai zis ceva aici.
Cică acum două-trei decenii, cam pe vremea asta, un ARO cu etnologi ar fi rămas înnoroiat într-un sat din nordul Olteniei. Cercetătorii ar fi fost astfel obligaţi să mai zăbovească în acea zona folclorică virgină şi izolată. Şi aşa ar fi descoperit Dragobetele.
Ei da: ancestrala sărbătoare, get-beget românească, despre care scriu azi cu sîrg jurnaliştii juniori, cu trimitere la Saturnalii şi citate din Eliade, este admirabilă, sublimă, dar… restrînsă la arealul cîtorva cătune. Soarta ei favorabilă a venit în ultimii ani, ca o reacţie la bîlciul tot mai disperat şi mai degradant uman al Valentine-ului.
În plină revoluţie a pungilor ecologice, iată o temă de gîndire apropo de adecvarea reclamelor româneşti: pungile de hîrtie. Am numărat de curînd al doilea spot, produs în RO pt. piaţa RO, în care nu doar apar oameni ducînd cumpărăturile în pungi de hîrtie aşa, pe sus, ca în filmele americane; ci, mai mult, containerului celulozic cu pricina (adică pungii) i se datorează întregul clenci al acţiunii şi, în ultimă instanţă, al îndemnului de cumpărare.
Sloganul în italiană “Anche leggere di più è importante” se raportează la plusul de atenţie a celor doi către detalii vagi.
Mama coincidenţelor (şi zeiţa woops-urilor): spotul radioe cu un agramat stupidoct care se pregăteşte să înregistreze într-un studio… (Italofonii se vor “dixtra” cu o mulţime de perle de vorbire.)
M-am cam întins la vorbă cînd i-am răspuns lui Dan Boicea la ancheta Salvaţi-l pe Eminescu sau lăsaţi-l să doarmă!din Adevărul Literar & Artistic de azi (supliment coordonat de Cezar Paul- Bădescu, da, cel cu scandalul Eminescu din Dilema de acum 10 ani). Răspund la întrebări oameni care mănîncă Eminescu pe pîine: Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu şi Iulian Costache… Precum şi unul care papă doar ceva firimituri, adică mandea, care s-a pronunţat asupra stării brand-ului Eminescu. Adică trei profi de la Litere şi un asistent răspopit de la Limbi Străine (care mai nimerea, cînd îi chiuleau studenţii din Quinet, la cenaclul lui Cărtărescu sau la book-clubul lui Costache) …
UPDATE: Dan Boicea mă trage de mînecă apropo de articolul său mai amplu şi mai “digestiv” din Adevărul “mare” – Eminescu, între statuie şi demitizare – în care e redată pe larg isprava cu “produsele Eminescu” de acum 3 ani, alături de alte celebre fluierături în biserica “de partid şi de stat”.
Răspunsurile mele integrale la anchetă – în exclusivitate aici:
Care sunt capitolele la care suferă imaginea lui Eminescu? Cînd vine vorba de imaginea lui Eminescu, mă gîndesc (şi nu sînt singurul) la grafica Ligiei Macovei. Desenele acelea tremurate ne-au marcat anii de şcoală: un soi de suprarealism siropos, întruchipînd invariabil un bărbat răvăşit, de o frumuseţe tenebroasă (Poetul), îmbibat
versiunea integrală a articolului meu din cel mai recent Playboy, apărut la rubrica Advertising Guru
Ultimul an, cu o vreme mai călduroasă ca de obicei, i-a împins pe cetăţeni parcă mai mult ca oricînd să protesteze în pielea goală; să se dezbrace în spaţiul public pentru cauze nobile. În episodul trecut, nenea Guru a încercat o hit-paradă pe 2008 a celor mai iluştri militanţi “la naturelul gol”: tinerii liberali de la sectorul 5 (întîi fetele, apoi băieţii), englezoaicele apărătoare ale urşilor bruni şi, ca o încununare, Mihaela Rădulescu, inamica fumatului.
Între timp, a mai ţîşnit din tribune un streaker (poate primul din România!), la unul dintre derbiurile bucureştene. Evident, “în semn de protest”, a venit explicaţia simpaticului sprinter fără echipament, pe cînd părăsea stadionul sub escortă.
A venit timpul să cercetăm împreună de cînd şi de unde vine moda aceasta a luptei prin… auto-expunere. Nuditatea protestatarilor – ce semnifică dincolo de “epiderma” faptului divers: naturaleţe originară sau provocare socială? Declaraţie de nonviolenţă sau agresiune asupra moravurilor? Şi, dacă tot venim dinspre domeniul marii publicităţi, ar merita să ne întrebăm dacă nudul contestatar îşi propune să fie seducător asemeni nudului din comunicarea comercială.
