arhivă, telalîcuri 24 September 2009, 5 Comments

Primul e scris în IQads de Octav Gheorghe, “asociatul” din “Gavrilă &”; şi e mai… aşa, pentru insideri. Dar cu siguranţă că, în schimbul unei minime concentrări, îi va amuza şi pe cei mai profani. Într-o lume perfectă, în care Octav ar avea răgaz de scris, Beigbeder s-ar cere afară.

Pe al doilea l-am scris eu în Dilema Veche şi e mai aşa, pentru profe de română. Redau un capitolaş, nu de alta, ci ca rezolvare a testului de retorică publicitară cu care vă sînt dator de cîteva săpt.:

[...] Tonul reclamelor s-a schimbat în general. Mai toată lumea vorbeşte în comunicate, statement-uri sau manifeste. Recuzita brandurilor pare să fi fost pusă la depozit; în arenă coboară producătorii înşişi, cu pretenţia de a ne vorbi pe şleau, fără sofisme negustoreşti. „Noi facem asta pentru tine“ – pare să fie sintaxa folosită de mai toţi anunţătorii, de parcă şi-ar fi copiat-o unul de la altul peste umăr. Noi, care „ştim mai bine de ce ai nevoie“, care „îţi protejăm bugetul“, care „am

În debutul unei analize mai degrabă pozitive a spotului Servus (Tradiţia) de pe IQads, mi-am exprimat mirarea se a vedea în el o minoră consumînd alcool. M-am înşelat,recunosc: actriţa care o interpretează pe fata cu codiţe şi rochiţă lolitească are nu mai puţin de… 28 de ani! – din cîte am aflat de la un prieten din Propaganda (agenţia semnatară a campaniei).

Corect, prevederea reglementează apariţia minorilor, nu şi a actrorilor care îi interpretează.La limită se pot face spoturi radio cu tematică adultă folosind vocile actriţelor Alexandrinei Halic sau Jeanine Stavarache, cu timbrele lor copilăroase cu care i-au interpretat pe Pinocchio, Gavroche sau Scufiţa Roşie: e perfect legal.

logoLaPedaleFinal-300x298

Micul Paris are de zilele astea un mare brandname: La Pedale! Atenţie, fără accent ascuţit pe primul e! Numele desemnează o iniţiativă civică de împrumutare a bicicletelor (”închiriere fără bani”, cum se spune pe site în curat stil mitician). Excelent! Cine a propus namingul e un haios/o haioasă; cine l-a aprobat e lipsit/ă de complexe şi merită simpatia noastră, a tuturor! Arc-en-ciel toujours!

După ce mi-a intrat pe IQads analiza spotului Tu eşti Mircea (Cosmotei cu glas subţire), m-am trezit cu niscai laude din partea unor comentatori care s-au simţit răcoriţi pesemne de curajul cu care “mă luam de” oamenii de marketing. Unul dintre commenturi însă m-a desumpănit. Cică:

mda, ma lovesc frecvent exact de problema asta [...] dar venind de la client, nu de la oameni de marketing. si cind clientul comanda, i se da :)

Adică!? La modul “eu lucrez direct cu Dumnezeu, nu mă-ncurc cu sfinţii… Da’ şi ăsta, ce cusurgiu, frate…” Măi cine-o fi scula asta?!

Faci marketing la o firmă de scovergi. Colegii tăi scovergari şi cu tine nu reprezentaţi singurul desfăcător de scovergi de pe piaţă, dar sînteţi primul care îşi face reclamă (am ales special categ. asta de produse, în ideea că e teritoriu virgin). Cum decizi să i te adresezi consumatorului, relativ la propria marfă, în cadrul comunicării comerciale obişnuite (publicitate ATL/BTL)?

a) Scovergile noastre sînt cele mai bune…

b) Viitoarele tale scovergi sînt cele mai bune…

telalîcuri 14 August 2009, 10 Comments

E adevărat, noi n-am prea devorat publicitate în anii ‘80, decît doar reclamele la ultimul congres PCR sau la lupta pentru pace: ţineţi minte panourile care împînzeau oraşul? mutra lui Ceauşescu era mai omniprezentă chiar decît e astăzi mutra lui Miluţ!… După ‘90 s-au revărsat însă reclamele optzeciste pe stil occidental: şlăgăroase, dansante, deseori cu desfăşurări ample de music-hall… şi musai cu oameni fericiţi! Era acel zîmbet de plastic de care rîdem la galele Publivorilor; era acea fericire conformă teoretizată de François Brune (stîngistul radical care a influenţat generaţii întregi de tineri

untitled

OK, după ce clichezi, ajungi pe situl unor bravi mezelari bucovineni; şi vezi că offline se scrie La Baciu, în două cuvinte, între care – ar merita precizat în caietul de identitate – trebuie neapărat făcută o pauză de minim o secundă, la citire. Eventual cu chicotit, ca la genericele Radiovacanţei: La… hehehe… Baciu! Şi atenţie: nu cu accentul pe i!

Dar dacă te uiţi atent la vinieta de lîngă titlu, vezi că acel purtător de pălărie (pesemne brand-characterul) face cu mîna un gest sugestiv asupra unui obiect lunguieţ şi erect… foarte probabil din carne! Şi inevitabil te gîndeşti la baciu ca… labaciu!

Ce bănuiesc eu? Bănuiesc că denumirea comercială Baciu (inclusiv baciu.ro) era înregistrată de altcineva şi atunci, în grabă, aceşti mezelari cumsecade au ales varianta cea mai nefericită de brandname, cea cu prepoziţia “la”. Probabil că, venind să vîndă la tîrg la MŢR (şi mai nou şi în Floreasca, unde au deschis un magazin permanent), au fost îmbîrligaţi de vreun bucureştean să-şi facă repede site, ca să-i “cunoască lumea”.

Ce slogan le facem? Ohoho… Daţi-vă pe site şi lăsaţi-vă inspiraţi de jocul ambiguităţilor.

Propun eu o listă scurtă, cît să vă inspir, aşa:

  • Plăcerile cărnii tale
  • Ce-i al tău e-n mîna mea
  • Îţi lucrez cîrnatul cu mîna mea

Related link: Cum e să faci reclamă la Duru


sarmalele reci – nicu ceausescu presedinte
Asculta mai multe audio Muzica
Numărul în curs al Dilemei Vechi tratează despre cum am trăi azi dacă n-ar fi căzut comunismul. Am răspuns şi eu la această întrebare, pusă de către Adina Popescu cîtorva cineaşti şi oameni de litere. Am încercat să păstrez caracterul ludic, fantezist al ipotezei, dar să şi dau acestui joc o miză gravă: nu cumva comunicarea comercială de azi echivalează propaganda comunistă din trecut (cel puţin la nivel vocaţional)? Şi ergo: nu cumva capitalismul se aseamănă cu comunismul în anumite puncte navralgice?

Detaşez răspunsul meu de cîteva rînduri (voi citiţi şi restul):

Prin ’93, am răspuns în Dilema la o întrebare similară a Elenei Ştefoi. Am spus, sigur şi inechivoc, că, în condiţiile „dinainte”, m-aş fi ratat. Azi, cînd optimismul anilor ’90 s-a vînturat, iar eu am ajuns la vîrsta deconturilor, am înţeles că te poţi rata la fel, indiferent de regim…
Am mai jucat acest joc în ’99 cu colegii de la McCann, cînd, după o prezentare la un advertiser major, priveam la TV mineriada de la Costeşti… Atunci ne-am spus

Elena Udrea a spus aseară la Turcescu că MinTur a ales (prin licitaţie) canalul Eurosport, pentru că are un target sportiv, deschis către descoperirea de noi destinaţii (citat aproximativ). Eu unul am simţit nevoia unui argument în plus, aşa, de dragul pledoariei de succes: pentru că – tocmai! – acel public, avizat în materie de sport, îi recunoaşte (şi îi apreciază) pe Hagi, Nadia şi Nasty, endorserii campaniei.

De ce n-a făcut-o şi dumneai, care e ditai avocatul? Din lapsus? Pentru că că ar fi pus în dezavantaj CNN-ul, cealaltă componentă a planului media? Pentru că ar fi atîrnat prea mult în balanţă condiţiile impuse de partenerul BRD (deţinătorul contractului de reprezentare al celor trei super-campioni)? Sau pentru că s-ar fi

Tocmai ce am pornit un nou sezon de analize pe IQads, după o perioadă de buimăceală cauzată în principal de criză. Prima tanşă de reclame pe care le disec – campania România în mişcare a Ministerului Tineretului şi Sportului. Nu că e un subiect la modă şi că MTS e ţinta atacurilor. Pur şi simplu e încă un exemplu de publicitate conflictuală şi ofensatoare, ceea ce e cu atît mai rău pentru guvernul României care o girează ca mesaj instituţional oficial. (Sorry, IQads-ul nu are încă diacritice…)