eseuaş de la rubrica Advertising Guru, din Playboy-ul pe februarie (citiţi-l neapărat… nu doar pentru articole!)
S-a întîmplat pe cînd Guru era abia discipol; şi pe cînd Uniunea Europeană nu avea reglementările împilătoare de astăzi în domeniul publicităţii stradale.
Era primăvara lui 1996. Veneam cu bicicleta pe o străduţă lăturalnică din Padova. Eram după ore şi îmi lungeam înadins drumul dinspre facultate spre cămin. Acum, cînd rememorez, îmi dau seama de ce făceam tot acel ocol: din tot oraşul vechi, doar mergînd pe acolo puteam vedea, pe un zid din vremea Renaşterii, un panou publicitar uriaş cu o imensă femeie goală. Era o
Din lipsă de spaţiu, în cea mai nouă Dilemă Veche (despre “Valorile românilor”, coord. Marius Chivu) nu mi-a încăput tot articolul despre Biserică şi Şcoală în publicitatea românească. Redau aici textul întreg al eseuaşului, cu promisiunea să îi adaug ASAP, exclusiv pentru cititorii blogului (mulţumesc, sînteţi fantastici!) o analiză despre Militărie în advertising. Pînă atunci, enjoy:
Majusculele din publicitatea Neamului
Biserica şi Şcoala: se scriu cu literă mare, atunci cînd apar în topul încrederii românilor în instituţii… dar şi în editorialele care le deplîng soarta.
Înainte de a vedea cum sînt exploatate aceste Valori ale Naţiei de către publicitate, în chip de pîrghii argumentative sau de simple pretexte ilustrativ-narative, ar trebui spus că însemnătatea lor majoră face din ele mari prilejuitoare – chiar generatoare – de marketing. Căci tot cu B mare se scrie Biserică atunci cînd ni se relatează înfloritorul negoţ cu icoane şi mătănii, care acompaniază marile procesiuni. Şi tot cu Ş mare se scrie Şcoală, atunci cînd sînt denunţate chioşcurile de junk-food din curţile şcolilor (cu ş mic) sau malversaţiunile în comanditarea manualelor. Religia şi educaţia, întrupate în Biserică şi Şcoală, tabuizate în Calendar Bisericesc şi Programă Şcolară, dau ritm şi sezonalitate marilor mişcări de
Primule scris în IQads de Octav Gheorghe, “asociatul” din “Gavrilă &”; şi e mai… aşa, pentru insideri. Dar cu siguranţă că, în schimbul unei minime concentrări, îi va amuza şi pe cei mai profani. Într-o lume perfectă, în care Octav ar avea răgaz de scris, Beigbeder s-ar cere afară.
Pe al doilea l-am scris eu în Dilema Veche şi e mai aşa, pentru profe de română. Redau un capitolaş, nu de alta, ci ca rezolvare atestului de retorică publicitară cu care vă sînt dator de cîteva săpt.:
[...] Tonul reclamelor s-a schimbat în general. Mai toată lumea vorbeşte în comunicate, statement-uri sau manifeste. Recuzita brandurilor pare să fi fost pusă la depozit; în arenă coboară producătorii înşişi, cu pretenţia de a ne vorbi pe şleau, fără sofisme negustoreşti. „Noi facem asta pentru tine“ – pare să fie sintaxa folosită de mai toţi anunţătorii, de parcă şi-ar fi copiat-o unul de la altul peste umăr. Noi, care „ştim mai bine de ce ai nevoie“, care „îţi protejăm bugetul“, care „am
În debutul uneianalize mai degrabă pozitive a spotului Servus (Tradiţia) de pe IQads, mi-am exprimat mirarea se a vedea în el o minoră consumînd alcool. M-am înşelat,recunosc: actriţa care o interpretează pe fata cu codiţe şi rochiţă lolitească are nu mai puţin de… 28 de ani! – din cîte am aflat de la un prieten din Propaganda (agenţia semnatară a campaniei).
Corect, prevederea reglementează apariţia minorilor, nu şi a actrorilor care îi interpretează.La limită se pot face spoturi radio cu tematică adultă folosind vocile actriţelor Alexandrinei Halic sau Jeanine Stavarache, cu timbrele lor copilăroase cu care i-au interpretat pe Pinocchio, Gavroche sau Scufiţa Roşie: e perfect legal.
Micul Paris are de zilele astea un mare brandname: La Pedale! Atenţie, fără accent ascuţit pe primul e! Numele desemnează o iniţiativă civică de împrumutare a bicicletelor (”închiriere fără bani”, cum se spune pe site în curat stil mitician). Excelent! Cine a propus namingul e un haios/o haioasă; cine l-a aprobat e lipsit/ă de complexe şi merită simpatia noastră, a tuturor! Arc-en-ciel toujours!
După ce mi-a intrat pe IQads analiza spotului Tu eşti Mircea (Cosmotei cu glas subţire), m-am trezit cu niscai laude din partea unor comentatori care s-au simţit răcoriţi pesemne de curajul cu care “mă luam de” oamenii de marketing. Unul dintre commenturi însă m-a desumpănit. Cică:
mda, ma lovesc frecvent exact de problema asta [...] dar venind de la client, nu de la oameni de marketing. si cind clientul comanda, i se da
Adică!? La modul “eu lucrez direct cu Dumnezeu, nu mă-ncurc cu sfinţii… Da’ şi ăsta, ce cusurgiu, frate…” Măi cine-o fi scula asta?!
Faci marketing la o firmă de scovergi. Colegii tăi scovergari şi cu tine nu reprezentaţi singurul desfăcător de scovergi de pe piaţă, dar sînteţi primul care îşi face reclamă (am ales special categ. asta de produse, în ideea că e teritoriu virgin). Cum decizi să i te adresezi consumatorului, relativ la propria marfă, în cadrul comunicării comerciale obişnuite (publicitate ATL/BTL)?
E adevărat, noi n-am prea devorat publicitate în anii ‘80, decît doar reclamele la ultimul congres PCR sau la lupta pentru pace: ţineţi minte panourile care împînzeau oraşul? mutra lui Ceauşescu era mai omniprezentă chiar decît e astăzi mutra lui Miluţ!… După ‘90 s-au revărsat însă reclamele optzeciste pe stil occidental: şlăgăroase, dansante, deseori cu desfăşurări ample de music-hall… şi musai cu oameni fericiţi! Era acel zîmbet de plastic de care rîdem la galele Publivorilor; era acea fericire conformă teoretizată de François Brune (stîngistul radical care a influenţat generaţii întregi de tineri
OK, după ce clichezi, ajungi pe situl unor bravi mezelari bucovineni; şi vezi că offline se scrie La Baciu, în două cuvinte, între care – ar merita precizat în caietul de identitate – trebuie neapărat făcută o pauză de minim o secundă, la citire. Eventual cu chicotit, ca la genericele Radiovacanţei: La… hehehe… Baciu! Şi atenţie: nu cu accentul pe i!
Dar dacă te uiţi atent la vinieta de lîngă titlu, vezi că acel purtător de pălărie (pesemne brand-characterul) face cu mîna un gest sugestiv asupra unui obiect lunguieţ şi erect… foarte probabil din carne! Şi inevitabil te gîndeşti la baciu ca… labaciu!
Ce bănuiesc eu? Bănuiesc că denumirea comercială Baciu (inclusiv baciu.ro) era înregistrată de altcineva şi atunci, în grabă, aceşti mezelari cumsecade au ales varianta cea mai nefericită de brandname, cea cu prepoziţia “la”. Probabil că, venind să vîndă la tîrg la MŢR (şi mai nou şi în Floreasca, unde au deschis un magazin permanent), au fost îmbîrligaţi de vreun bucureştean să-şi facă repede site, ca să-i “cunoască lumea”.
Ce slogan le facem? Ohoho… Daţi-vă pe site şi lăsaţi-vă inspiraţi de jocul ambiguităţilor.
