Afis

Recent apărutul volum Narcotice în cultura română al lui Andrei Oişteanu (Polirom) se profilează deja ca unul dintre evenimentele editoriale majore ale anului, cu mari şanse de a deveni scandalul cultural al lui 2010. La primele impresii de răsfoire, aş spune că e o carte (dimpotrivă…) super-lucidă, care pune ordine şi impune standarde. Sînt motive să credem că, după apariţia ei, nu se va mai scrie la fel de lesne şi de superficial despre droguri şi experienţe extrasenzoriale ca pînă acum în literatura română.

Partea cea mai… stupefiantă pentru mine a fost să mă găsesc şi eu menţionat între coperţile ei, şi anume la pag. 391 (între R. Bucurenci şi Al. Vakulovski)!

Motivul e această prelucrare după Cocaine a Sarmalelor Reci, numită Aurolac şi lansată pe albumul omonim din 1996 (cu drepturi de folosire acordate de către J.J. Cale, autorul temei), în ale cărei versuri am plecat de la motivul lacului-vopsea Aurolac (R), drogul surogat folosit de săraci, predominant minori, în anii ‘80-’90; pentru ca să ating apoi reflecţii sociale concentric mai largi.

Extinderea titlului la întregul album se voia o sugestie de crez artistic şi un smerit omagiu către autorii Alcoolurilor şi Paradisurilor artificiale. Printre cîntecele albumului e şi o pastişă a Invitaţiei la voiaj… CONCURS: dau un pahar de alcool moderat, de vară, cui “ghiceşte” primul/a titlul piesei care face un clin d’œil înspre Baudelaire (evident, nu se pune maestrul Oişteanu, care merită un Bloody Mary din oficiu).

Asculta mai multe audio Muzica

versiune extinsă a celui mai recent art. din B24FUN

Cîndva, la începutul deceniului, ni s-a cerut să facem reclamă unui medicament etic (dintre cele care “se eliberează numai cu prescripţie medicală”). Pentru a ne conforma îngrădirilor legale, trebuia să-l facem vizibil fără să-l arătăm ca atare; să-l evocăm fără să-i spunem numele.

Dar, cum nu era la fel de faimos ca Viagra şi nu beneficia de o poreclă precum „pilula albastră”, analgezicul nostru impunea alte vicleşuguri de advertizare. Ne-am grăbit să-i facem site: nu ca să punem ceva pe el, ci ca să putem etala denumirea cu www în faţă şi punct-ro în coadă (legiuitorul nu prevăzuse atari subterfugii)… I-am făcut un spot video, de difuzat în farmacii, în care numele comercial era baleiat de o lanternă în întuneric, de la stînga la dreapta, fără ca pe ecran să apară nicio clipă cuvîntul întreg (cine-şi aminteşte genericul emisiunii Reflector ştie ce vreau să spun). Dar mîndria mea de copywriter a fost să utilizez iniţiala medicamentului (K) fie în slogan „K să te simţi OK”, fie în diverse alte strigături: „K să uiţi de durere”, „efectul K”  etc. Colegul meu art director a pus totul în culorile heraldice de brand: postere, stickere, pungi de plastic, ace, brice… şi a desenat pastila (din întâmplare tot albastră) în chip de O în cuvântul OK.

Campania a mers de minune, reacţiile au fost mai mult decît OK şi o mulţime de bolnavi au uitat de durere şi unii chiar s-au vindecat.

De la o vreme, medicamentul nostru pe bază de ketoprofen