De cîţiva ani, 15 ianuarie (”ziua lui Eminescu”) s-a încetăţenit ca zi a dezbaterilor şi a bilanţurilor legate de moştenirea Poetului. Tendinţa se deliniază tot mai clar: instituţiile statului, în frunte cu Şcoala, se mulţumesc să mai dea cîte un lustru pe statuia de profetic june-prim pe care tot ele i-au înălţat-o; între timp, societatea se transformă, percepţia noilor generaţii se schimbă, receptarea literaturii trăieşte mutaţii…

După trăznaia de acum trei ani cu produsele Eminescu, anul ăsta am încercat să fiu mai puţin provocator în luările de poziţie de pe blog şi din Adevărul Literar. Fatalitatea, cu doar cîteva zile mai tîrziu, a morţii lui Grigore Vieru, m-a făcut să fiu şi mai reţinut. Versul lui Vieru “Eminescu să ne

bani-rapizi2

(c) GMP pt. Poşta Română

M-am cam întins la vorbă cînd i-am răspuns lui Dan Boicea la ancheta Salvaţi-l pe Eminescu sau lăsaţi-l să doarmă! din Adevărul Literar & Artistic de azi (supliment coordonat de Cezar Paul- Bădescu, da, cel cu scandalul Eminescu din Dilema de acum 10 ani). Răspund la întrebări oameni care mănîncă Eminescu pe pîine: Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu şi Iulian Costache… Precum şi unul care papă doar ceva firimituri, adică mandea, care s-a pronunţat asupra stării brand-ului Eminescu. Adică trei profi de la Litere şi un asistent răspopit de la Limbi Străine (care mai nimerea, cînd îi chiuleau studenţii din Quinet, la cenaclul lui Cărtărescu sau la book-clubul lui Costache) …

UPDATE: Dan Boicea mă trage de mînecă apropo de articolul său mai amplu şi mai “digestiv” din Adevărul “mare” – Eminescu, între statuie şi demitizare – în care e redată pe larg isprava cu “produsele Eminescu” de acum 3 ani, alături de alte celebre fluierături în biserica “de partid şi de stat”.

Răspunsurile mele integrale la anchetă – în exclusivitate aici:

Care sunt capitolele la care suferă imaginea lui Eminescu?
Cînd vine vorba de imaginea lui Eminescu, mă gîndesc (şi nu sînt singurul) la grafica Ligiei Macovei. Desenele acelea tremurate ne-au marcat anii de şcoală: un soi de suprarealism siropos, întruchipînd invariabil un bărbat răvăşit, de o frumuseţe tenebroasă (Poetul), îmbibat

Ultimul duel ArgueAds (Ana Militaru vs. Florin Dumitrescu) a intrat pe IQads dintr-o întîmplare – sper izolată – ca singura analiză a ediţiei. Sub lupă – ultima reclamă Altex, “Madam Multe-media”. Hai să vă dau un sneak peek dintr-o replică de a mea, aşa, de bonne bouche:

“[...] Cu siguranta Gicutu e un nume simbolic, vine de la Geek-utzu, te-ai prins, sper… Ce alta pereche i s-ar asorta lui Madam Multe-Media decat un Musiu Geek! Altminteri, ti-e clar de ce se bat ei atata pe scrisoarea aceea, nu? [...]“

Acum mă pregătesc să fug la Club A, unde la 19:00 îşi lansează Iulian Costache cartea despre Eminescu, care se anunţă unul dintre evenimentele editoriale ale anului. Mă văd cu amici literaţi, dintre care cel mai vechi şi mai preţios este Iulian însuşi, ditai lectorul la Litere în Universitate, dar şi un foarte creativ şi incitant promotor cultural (să mai zic că e tobă de carte?)… Îmi pare rău că nu l-am convocat acum 2 ani la Scornelius, cînd cu produsele branduite Eminescu: autoritatea sa m-ar fi apărat în faţa reacţiunii.

… După care mă îndrept către piaţa Gemeni, la sarma-recitalul din El (Grande) Comandante (un stabiliment renumit, dar pe care eu de abia azi îl voi descoperi), însoţit – sper – de cît mai mulţi oameni de litere.
E o seară grea, discriminatorie: Iulian Costache s-ar putea să meargă la jazzul prietenului nostru Iordache. Mie nu mi-a fost greu să decid: încă nu m-am săturat de cum sună Sarmalele în formula cu 3 orădeni. (Cel mai bine ar fi să vină şi Iordache cu saxul, dar… reunirea asta nu se va întîmpla decît poate cu un referendum, o petiţie cu 100.000 de semnături şi o rezoluţie ONU.)

Scornelius 23 March 2007, 5 Comments
… cîştigătoare a probei de Mioriţa Remix a lui Scornelius:


Scornelius, arhivă 22 March 2007, 4 Comments

de Florin Dumitrescu

featuring Alexandru Uiuiu din Bistriţa

Prefaţă la ediţia de blog
Acest articol,
care mi-a intrat azi în B-24-FUN, repovesteşte a n-a oară un hit etern al poporului român: Mioriţa – trăită de această dată de mine însumi, pe propria piele. Asemeni ciobanului moldovean, am simţit ce înseamnă să fii jinduit de alţii pentru propriile acareturi (în cazul meu, strict spirituale) şi, din acelaşi motiv, lovit pe la spate şi jefuit mîrlăneşte. Faptul că relatarea mi-a apărut în mod nestingherit într-o publicaţie a aceluiaşi grup ca şi radioul incriminat atestă faptul că, mai presus de înregimentări şi partizanate de trust, se află calitatea oamenilor. Oameni care… unii au oaie, alţii au un “ce” în plus.

Mi-au spus la radio să combat resemnarea. OK, am zis. Aşa că, tocmai când mă pregăteam să uit totul şi să mă împac cu soarta, mioriticeşte… deodată m-am răzgândit, şi am hotărât să dau totul în vileag. Iată deci. Astă toamnă, în cadrul lui Scornelius, concursul meu de pe LiterNet, care a beneficiat de reclamă în aceste pagini şi care mi-a adus un istodoric interviu în Academia Caţavencu, le-am cerut concurenţilor să parodieze Mioriţa. Ideea Mioriţei Remix îi aparţine Cristinei Foarfă (Cultura-vura, Metropotam). Iar premiile au mers la Veronica Solomon, pentru Myoritsa Manga, un comics cu final anti-fatalist; şi la Al. Uiuiu, cel care a rescris Mioriţa din neologisme savante. „Mioriţa etnologilor” îşi merită locul într-o antologie a umorului postmodern. Mă limitez să o rescriu la rândul meu aici:

Într-un cadru epic
Definit eclectic
Stau în anabază
Vin din catabază
Descind filogenetic
Pe un fond sincretic
Trei turme de miei
Cu trei performeri
Unu e moldav
Genealogic slav
Altu e vrâncean
Neam aborigean
Altu-i fino-ugric
Sacru şi liturgic
Iar cel ugrican
Şi cu-aborigean
Mări colocviră
Şi chintesenţiră
În crepusculare
Ca să mi-l omoare
Pe cel filoslav
Că-i mai psihiatric
Mai psihosomatic
Are oi multiple
Vagi stereotipe
Cai antropomorfi
Şi câini psihopompi
Dar cea Mioriţă
Refuzând nutriţie
Sfidând inaniţie
Relată ciobanului
Planul hierofanului
Şi despre osmoză
De apoteoză
Şi de imolare
Şi de compensare
De hierofanie
Şi epifanie
Păstorul duios
Şi testamentos
Se însoară-n cosmos
C-o stea din haos
Mesaj incestuos
Trimite-n epos
Măicuţă bătrână
Cu brâul de lână
Mitologizează
Şi-aşa ocultează
Şi disimulează
Că s-a însurat
Incomensurabil
Într-un timp durabil

Am lansat astă toamnă, în cadrul concursului Cîştigă cu Scornelius (găzduit de LiterNet), o ediţie Mioriţa Remix care le cerea concurenţilor să pastişeze celebra baladă (titlul oficial, Completează spaţiul mioritic, făcea aluzie la modelul iniţial, cu spaţii libere, de completat ca un formular). În momentul lansării, cel puţin două iniţiative similare erau online: concursul ad hoc al lui Jubjub care ne îndemna să traducem Mioriţa într-o franceză de “tip furculision” şi primele episoade din Mitomania lui Erhan (serial găzduit de Metropotam), cele dedicate Mioriţei. Le-am citat pe blog, în debaraua concursului.
În articolul de start, am dat exemple de pastişe mioritice mai mult sau mai puţin celebre de pe net sau din offline. Am taguit un cîntec sarcastic al Adei Milea din fonoteca LiterNet-ului, care deconstruia Mioriţa la greu. Mi-am pus problema să fac la fel cu Pohoenix sau Zdob. Am renunţat: intenţiile lor de prelucrare a Mioriţei erau prea “pe bune”, or eu le ceream concurenţilor rescriere ironică, dezvrăjită şi, pe cît se poate, anti-fatalistă!
În orice caz, am încercat să îi citez pe toţi cei care mai avuseseră ideea înainte. Le cer iertare celor pe care i-am omis.
Dacă aş fi fost mai bun la clarviziune, aş fi menţionat şi faptul că, peste jumătate de an, Radio Guerrilla avea să lanseze un concurs similar, anume Rescrie Mioriţa. Îmi pare rău că, din lipsă de antrenament divinatoriu, mi-a scăpat proorocirea. De la amicii guerrilleros nu pot pretinde să menţioneze, fie şi micuţ, cu asterisc şi notă de subsol la corp 6, faptul că mult lăudatul lor concurs de originalitate nu e tocmai original; ci că duce mai departe, frumos, mio-ritmic, în tradiţia folclorului urban, ideea lui Scornelius (de fapt ideea Cristinei Foarfă, cedată cu graţie cauzei scorneliene)… Ei se proclamă ciobani şi e normal să aibă o atitudine mai toporelnică faţă de iniţiativele independente şi non-profit.
Cu toate astea, o ocheadă prin arhiva lui Scornelius i-ar fi scutit de surprize: participarea în cazul Mioriţei a fost mai “uscată”, mai puţin fertilă ca în cazul precedentei ediţii, cea cu produsele Eminescu. Am avut doar doi premianţi, ce-i drept geniali, dar… statistic vorbind Mioriţa nu i-a prea inspirat pe scornelitori.
Nici răspunsurile de pînă acum de pe pagina de concurs a Guerrillei nu arată prea roz… O parte dintre concurenţi au răspuns, fără mult spor, şi pentru Scornelius. La noi n-au cîştigat nimic. Dar poate că la ciobani merge…
Scornelius, semnal 29 January 2007, 1 Comment

(c) S.A. Matei

În ultima Dilematecă (număr emi-versar), Marius Chivu face un interesant şi necesar grupaj al stării Bardului Naţiunii în contextul socio-cultu-literar al ultimilor ani. Încheierea îi este acordată lui – tadam! – Scornelius de pe LiterNet, în capitolul de două pagini (text + foto), intitulat Eminescu (TM).
Că Eminescu are potenţial de brand, că renumele Poetului poate avea (şi chiar are) virtuţi merceologice – rezultă din colajul sui generis obţinut din chemarea lui Scornelius, reacţia aulic-dispreţuitoare a d-lui ministru Iorgulescu (stimulat de discuţie să ne spună cum ar face d-sa “branding de ţară”…) şi cele mai savuroase răspunsuri ale concurenţilor. Nu lipseşte Cardul Împărat şi Proletar al lui S.A. Matei, prezent astfel pe un tărîm care conciliază poziţiile “boiereşti” ale Dilemei cu cele ale anti-elitarzilor (sau, cu termenii maestrului Mihăeş, pe “boieri” cu “oieri”).
Pentru întărirea argumentării, nu lipseşte macheta cu “Nea Emy pe bemvan”, din campania pentru Bani Rapizi.

În încheiere, e de datoria mea să dau o necesară erată:

  • Prima ediţie a concursului scornelian s-a numit “Pune-l pe Eminescu la produs”, nu “scoate-l…” – nuanţă care poate schimba fatalmente sensul unei manifestări culturale decente şi bine intenţionate.
  • Parfumul Venere & Madonă nu era propunerea lui Lucian Boariu, cel care a fost premiat pentru “ciorăpeii nepereche”.
Scornelius 15 January 2007, No Comments

Chiar astăzi, de Ziua Poetului, nimeresc peste un semnal-recenzie la o foarte doctă carte de eseuri, care – wow! – îl onorează cu atenţia pe Scornelius, anume prima ediţie a concursului, cea dedicată “Produselor Eminescu”.
Astfel, elogioasa cronică din Cuvîntul Liber (”cotidian mureşean democratic şi independent”), pe care lect. univ. dr. Luminiţa Chiorean o făcea acum o lună cărţii Mioarei Kozak, “EgoGrafii. Exerciţii de dicţie pentru păstrarea iluziilor”, apăruta la Ed. Nico, 2006, Târgu-Mureş – se încheia astfel (sorry, fără diacritice):
“Prin tehnica transgresarii simbolurilor poetice intr-un social nociv, “teiul eminescian”, sacrul, este dozat ca bautura calmanta – “ceai de tei”, asa cum sugereaza un site (care se da…) “cultural”: LiterNet.ro. Observatia e pertinenta odata ce sondajul de opinii in randul romanilor surprinde printr-un procent derizoriu de cititori de carte “autentica” (si nu virtuala). Eseul “Ceai de tei asupra noastra” probeaza intoarcerea lui Caragiale. Titlul programului: “Pune-l pe Eminescu la produs!” devine imperativul tragic al unei culturi! E un semnal de alarma pentru a nu se ajunge la “vicierea” sistemului axiologic in contemporaneitate.”
Wăi-leu… Se scrie în forţă la Mureş! Doamnele intelectuale au o înaltă consideraţie faţă de cultură. Nu orice site se poate “da” cultural: LiterNet-ul e scuturat binişor, cu pretenţiile sale de a sluji cultura, cu ale sale cărţi virtuale, fatalmente diferite de cele “autentice” (ghilimelele în original… ). De asemenea, teiul eminescian este considerat nu mai puţin decît… SACRU!!! (într-un discurs tehnic, lipsit de hiperbole sau de aluzii la cultul arborilor, de tip druidic).
Din păcate, o gravă eroare a fost comisă de către una dintre doamnele profesoare (recenzenta sau recenzata, mi-e greu să spun şi de aceea nu acuz pe nimeni personal): aceea de a transfera, nu tocmai cu bunăvoinţă, intenţiile unor participanţi la un concurs (şi în subsidiar la un sondaj de opinii) asupra organizatorilor concursului/sondajului. Ce vină are solul dacă aduce veşti rele, doamnelor?
Le acord doamnelor prezumţia de a fi citit despre “ceaiul de tei Eminescu” de la sursă (aşa cum învăţăm din şcoala primară că se face), şi nu intermediat, deformat, din presa senzaţionalistă şi scandalagistă; tocmai spre deosebire de un celebru domn profesor de la Bucureşti care s-a trezit să ne muştruluiască aşa, din auzite şi reinterpretate…
Cu tot respectul faţă de provincie, faţă de şcoala serioasă care se face în Ardeal; cu toată simpatia faţă de doamnele profesoare care mînuiesc conceptele cu graţie, dar cîteodată cam… moliereşte (apropo de întoarcerea lui Caragiale), îmi permit să atrag atenţia asupra capcanelor provincialismului cultural care ne pîndesc pe noi toţi – indiferent dacă ne scrie pe tăbliţă B, MS sau IS – tocmai atunci cînd ne dăm mai fuduli.
Scornelius 13 November 2006, No Comments

http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=3986

Încă din vara lui 2005, Vlad Nancă a găsit o modalitate de a înlocui, prin “muşamalizare”, Ţeapa lui Ghilduş: un mare con roşu, de tip jalon de circulaţie. Ironic pe termen scurt, la adresa Puterii girofarice de orice coloratură politică; dar şi pios-simbolic, pe termen lung, dincolo de conjuncturi şi cojuraţii: centrul Pieţei Revoluţiei e văzut ca epicentru al noii Românii, ca bornă originară, Kilometru Zero al unei noi istorii. O istorie a demnităţii, pe care o trăim cu întreruperi, cu sincope şi cu… sule în coastă, precum această bizară Ţeapă a lui Ghilduş, semn al unor vremuri bizare, cu ţepe de milioane (în toate sensurile) şi politicieni care îşi permit (încă) să sfideze cu aroganţă gustul public, opinia cetăţeanului, bunul simţ comun.

Poate că jalonul lui Vlad va înlocui într-o zi imunda Ţeapă. Bucureştiul nostru ar putea intra în rîndul oraşelor, din Europa şi din lume, ambientate de artişti precum Christo. Poate va fi altă operă, a altui artist. Importantă este dezbaterea, problematizarea, propunerea de alternative. E ceea ce încearcă Scornelius să facă, sub forma unui concurs cu premii. E importantă şi viziunea ta, cititorule. Poate nu te interesează premiul (care, mă rog, nu-i nici el de colo…); dar poate totuşi te interesează faţa şi sufletul capitalei tale.
Scornelius 30 October 2006, 4 Comments


(c) bb:aa:uu

… pe LiterNet în cadrul (sau mai bine zis în afara) competiţiei lui Scornelius:

http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=3932

Alex. Leo Şerban propune să înfigem în Ţeapa lui Ghilduş un mare mititel, 100% autentic, din carne de mici originală, urmînd reţeta ca la carte etc. Eu de colo plusez (de dragul controversei): de ce nu un morman de cărnuri, din care să-şi taie tot bucureşteanul cîte o şaorma? Cum ar veni un chebab gigantic! A ieşit un schimb de e-mailuri polemic, numai bun de publicat pe LiterNet, pentru fanii lui Scornelius… şi nu numai.
Aşadar “Mic versus şaorma”.
Cine învinge? Evident, cultura ;) ))
Un ultim addendum care nu mi-a mai încăput în prefaţă: sîrbii, bulgarii şi pesemne şi alte neamuri de la sud numesc mititelul – kebabcik (cum ar veni, un chebab mai mic); ceea ce demonstrează înrudirea dintre cele două feluri cărnoase, în definitiv ambele variaţiuni ale frigăruii, cum spunea Radu Anton Roman (pomenit şi el pe parcursul e-pistolarului).