Reiau aici ultima pungă din B-24, cea cu Timpuri Noi în anii ‘80, chit că în parte reîncălzeşte o ciorbă deja servită pe acest blog. O fac la îndemnul prietenilor care m-au felicitat pentru articolaşul din “cel mai tare ghid” (mulţumesc). Şi ca să precizez ceva anume: Sala Tănase, unde actualmente se găseşte Cazinoul Victoria, era un “defulatoriu” pentru tineret, dedicat rockului şi jazzului. Am văzut multe concerte ţepene acolo (deşi cu sentimentul că… Big Brother is watching us), printre care şi cel cu interviul-prefaţă postat pe YouTube. Era un concert-salată cu încă una-două trupe de heavy metal (care veneau după TN), iar Andrei Partoş avea rolul să facă amorsa trupelor mai “cu probleme” (iar TN fuseseră deja puşi la index o vreme), dar şi ca să-i introducă pe aceşti OZN-işti de timpuri-noişti într-un mediu ostil, prea puţin dispus să prizeze orientarea lor new wave/post-punk etc.: şi reacţiile sălii se aud, nu tocmai îmbietoare… Atunci, în acei ani de cîntări încordate, a învăţat Artan să domine publicul.
Dar nu Partoş se cuvine primul pomenit în legătură cu Sala Tănase, ci un alt “păstor” al tineretului din acea vreme: Stelian Tănase, organizator de spectacole, director artistic al aşezămîntului (chiar aşa: el era “to’ar’şu’ Tănase de la teatru’ Tănase”)… Politologul cu acelaşi nume din ziua de azi păstrează o mare discreţie asupra epocii în care aplica politica de agrement şi depresurizare juvenilă a Partidului… Oficial, el pe atunci se limita să sufere ca tînăr prozator greu publicabil şi să-l frecventeze pe Al. Paleologu, cu care critica pe ascuns regimul. Păcat: ar avea dezvăluiri senzaţionale de făcut, tot din (hm…) “sfera politicii”, ba chiar dintr-un foarte interesant dark side al acesteia. Dar deh, pentru aşa ceva nu se dau burse…
Aşadar, textul:
Ucenic la Timpuri Noi
O dezvăluire atrage alta…
http://www.youtube.com/profile_videos?user=object4d
Interesante reacţiile la recenta postare pe YouTube a filmărilor-document cu Timpuri Noi live din 1987 (Club A) şi 1988 (sala Victoria a Teatrului Tănase, actualul Casino Victoria). Pentru cei mai tineri, e o adevărată comoară din pod! Pentru… seniori, e o trambulină către bazinul cu (n)ostalgie! Unele comment-uri sesizează că Artan se amuza să rostească “pier-fect”, în stil Ceauşescu. Dar am tineri amici care ignoră că Perfect se cânta şi-nainte de ’89! Nu doar pentru ei, merită amintit că în manifestările artistice ale anilor ‘80 se cultivau fabula subversivă, alegoria încifrată, opera cu cheie. Un astfel de opus era şi Perfect-ul celor care, conform aceleiaşi logici, a “ironiei dublului exact”, se numeau Timpuri Noi. Simbolurile sunt lesne descifrabile în textul lui Artan: oile placide reprezintă poporul, masele; propaganda comunistă e întruchipată de “nutreţul”, pe care membrii turmei îl “primesc cu multă poftă” spre a fi “consumat iarna întreagă… per-fect”. Versul “O iarnă grea” din bridge era iniţial o glumiţă menită să-i trimită pe oameni la frigul din case (cum s-ar zice, o “şopârlă”). În filmarea de la Tănase îl putem auzi pe Artan înlocuindu-l cu mai cuminţelul vers “e iarnă iar”: se afla în fieful securo-activiştilor (de menţionat că grupul fusese o vreme interzis şi apoi cu greu iertat)… Pe atunci eram fanul nr. 1 al Timpurilor. Îi însoţeam nu doar la concerte, ci şi la repetiţii. Artan îmi promisese că-mi va da să le fac texte. Într-o zi i-am propus: Ce-ar fi să cânţi, în loc de “o iarnă grea”, ceva mai bombastic, mai exagerat, mai grandilocvent ironic, cum ar fi “totul e minunat”? A fost de acord şi aşa a rămas. În cântarea din Club A (dimpotrivă, fief al dizidenţei), acel “minunat” e răcnit cu o furie care exprimă contrariul: “totul e un iad”! A fost primul vers compus de mine pentru un cântec.
